Calea de mijloc

   Din când în când mă întâlnesc cu o cunoştinţă mai veche, un bărbat între două vârste. Şi după ce schimbăm câteva cuvinte, îl întreb: la biserică te mai duci? Răspunsul vine prompt: Mă mai duc, dar nu sunt aşa exagerat, habotnic, cum sunt alţii. Ţin calea de mijloc. Nu-mi spuneai dumneata să ţin calea de mijloc, pentru că e calea împărătească?

 Iată cum a înţeles el, şi mulţi ca el, ca să ţină calea de mijloc. Dar după cât era de rotunjor, cred că nu ţinea deloc calea de mijloc la mâncare. După cât era de bine îmbrăcat şi după maşina pe care o avea, cred că nu ţinea calea de mijloc, nici în ceea ce priveşte luxul. Pentru trup n-a găsit că este de folos să ţină calea de mijloc. El a înţeles să ţină calea mijloc în ceea ce priveşte sufletul.

 Cei mai mulţi aşa spun: că dacă mergi mai des la biserică, eşti exagerat, dacă te rogi mai mult, eşti exagerat, dacă te abţii de la păcate, eşti exagerat, dacă asculţi de duhovnic, eşti exagerat, dacă doreşti să împlineşti ceea ce ne cere credinţa noastră, eşti exagerat. Măi, să fie! Dar sfinţii pe care îi avem prin calendare, cum au fost? Tot exageraţi? Că şi-au dat viaţa pentru Hristos, pentru dreapta credinţă. Oare şi Domnul Iisus Hristos a fost exagerat, când şi-a ales să moară crucificat, biciuit şi scuipat de oameni?

 Dacă doriţi să ştiţi când şi cum să ţineţi calea de mijloc, întrebaţi-vă duhovnicul. Dacă nu aveţi duhovnic, căutaţi cât mai repede unul, dar care să ţină… calea de mijloc, conform învăţăturii Bisericii noastre.