Şedinţa cu părinţii
Sîmbătă, în data de 16 noiembrie 2013 la orele 10 în incinta SLTO, s-a petrecut şedinţa cu părinţii claselor a X-a – a XII-a. La şedinţă au fost prezenţi pr. Vetcislav Cazacu – director al Seminarului Liceal de Teologie Ortodoxă, dna Rodica Slivca – Director adjunct pe învăţămînt al Seminarului Liceal de Teologie Ortodoxă şi pr. Victor Ceresău – preotul spiritual al seminariştilor.
La şedinţă au fost prezenţi marea majoritate a părinţilor care s-au arătat interesaţi de programul de studiu al elevilor. În debutul şedinţei cu un cuvînt de salut către părinţi a vorbit pr.Vetcislav Cazacu care a caracterizat situaţia actuală, creionînd perspectivele de viitor ale instituţiei.
După care a urmat un mic concert de muzică sacră, prezentat de corul SLTO, pregătit în special pentru părinţi. Discursul dnei Rodica Slivca s-a referit la analiza lucrului petrecut în anul de studii 2011-2012, precum şi sarcinile pentru noul an de studii.
Pr.Victor Ceresău – preotul spiritual a vorbit despre prezenţa la slujbele divine, absenţe, comportament şi ţinuta seminariştilor.
După partea comună a şedinţei, fiecare dintre diriginţii de clasă au petrecut şedinţe individuale cu părinţii clasei, discutînd în particular insuccesele şi reuşitele elevilor.
Şedinţa s-a încheiat cu rugăciunea de mulţumire adusă Bunului Dumnezeu, pentru binefacerile ce le revarsă din plin peste cei ce învaţă în instituţia dată.