+373 (022) 54-28-70 teologie.ortodoxa@gmail.com

Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Izmail 46

Pelerinaj la Orheiul Vechi

IMG_2298   În data de 31 octombrie, cu binecuvîntarea directorului seminarului teologic – Pr. Vetcislav Cazacu, seminariştii au avut fericita ocazie să viziteze schitul de la Mănăstirea Butuceni. Mănăstirea rupestră „Butuceni” (jud. Orhei) este situata pe râul Răut, lângă satul cu acelaşi nume, la 15 km depărtare de mun. Orhei. Este amplasată pe un promontoriu (cap) de pe malul drept, stâncos şi abrupt al Răutului, constituit din roci calcaroase.

   Împreună cu diriginţii de clasă, cadre didactice şi de conducere din cadrul SLTO, seminariştii au vizitat muzeul din preajma rezervaţiei precum şi mănăstirea rupestră, unde au avut posibilitatea să-L slăvească într-un gînd şi cuget pe Bunul Dumnezeu la fel cum zeci de ani în urmă făceau acest lucru nevoitorii sfîntului locaş în biserica săpată în piatră.

   Suportul financiar pentru acest pelerinaj au fost banii colectaţi de la expoziţia-concurs „Toamna de aur”, iar de un cadou special au beneficiat membrii corului seminarului, astfel că costul excursiei a fost acoperit de către prot. Vetcislav Cazacu.