Martorii lui Iehova – cine sunt ei în realitate?
„Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sînt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume” (I Ioan 4, 1).
Probabil, aţi întîlnit în viaţa Dvs, fie prin parcuri, fie pe stradă, dar poate chiar şi la uşa Dvs, aşa persoane care, arată bine la exterior, vorbesc frumos despre Împărăţia lui Dumnezeu, oferă aşa broşuri ca „Turnul de Veghe”, „Treziţivă” sau „Ce ne învaţă în realitate Biblia?”; dar de cîte ori v-aţi întrebat, cine sînt ei şi de unde vin?
Tocmai despre aceşti oameni, dar mai corect spus despre organizaţia (nu Biserica) din care ei fac parte, Dvs veţi afla unele lucruri, care n-o să le aflaţi de la ei.
Mai întîi de toate ştiut lucru să fie că, „Martorii lui Iehova” este SECTĂ, iar Sfîntul Apostol Petru ne preîntîmpină că „…au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire…”, la fel şi Sfîntul Apostol Pavel ne arată că eresurile se află în rînd cu aşa păcate ca: „Adulterul, desfrînarea, necurăţia, destrăbălarea, închinarea la idoli, fermecătoria, vrajbele, certurile, zavistiile, mâniile, gâlcevile, dezbinările… pizmuirile, uciderile, beţiile, chefurile,…”
Deci, primul pericol este deja vizibil din aceste două versete: (II Petru 2, 1; Galateni 5,19-21).
Scurt istoric al sectei.
Întemeietorul acestei grupări religioase este americanul Charles Tase Russel (1852-1916), care a fost în viaţa sa o perioadă prezbiterian, iar mai apoi a mers o perioadă la congregaţionalişti pe care de asemenea i-a părăsit. La vîrsta de 24 de ani întîlneşte pe Nelson Barbour, dizident al adventiştilor, de la care Russel împrumută ideea că Iisus Hristos urma să vină invizibil pe pămînt în 1874 şi că în 1914 va fi anul în care lumea va fi distrusă, după care se va începe împărăţia de 1000 de ani a lui Hristos pe pămînt, ceea ce nu sa întîmplat desigur şi mulţi adepţi s-au dezamăgit şi au părăsit secta.
Al II-lea preşedinte a fost Joseph Franklin Rutherford (1869/1917-1942), care are două proorocii false referitor la anul 1918 în care va fi sfîrşitul lumii, şi 1925 cînd vor învia drepţii Vechiului Testament precum Avraam, Isaac şi Iacov, care iarăşi nu s-au împlinit. Sub conducerea lui organizaţia îşi schimbă denumirea din „Studenţii în Biblie” în „Martorii lui Iehova” la congresul din Columbus, Ohaio 1931.
Al III-lea preşedinte a fost Nathann Knorr (1905/1942-1977), care aduce organizaţiei 3 lucruri importante: 1. Înfiinţează şcoala „Galaad” pentru misionari; 2. Organizează şcoala teocratică; 3. Editează versiunea Bibliei „Traducerea Lumii Noi” prin care modifică multe versete pentru aşi susţine ideile organizaţiei.
Avînd în vedere faptul că „proorociile” martorilor, 1874, 1914, 1918, 1925, nu sau împlinit vedem cu siguranţă că ORGANIZAŢIA „MARTORII LUI IEHOVA” – ESTE O ORGANIZAŢIE MINCINOASĂ şi respectiv nu este de la Dumnezeu, ci de la diavol, care este „… mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8, 44).
CONTRAZICERI CU BIBLIA.
- Martorii spun că trebuie să chemăm numele lui Iehova ca să ne mîntuim, iar creştinii Noului Testament chemau,propovăduiau, vindecau, sufereau pentru numele lui Hristos (Faptele Apostolilor 7, 59-60/ 4, 2-10/3, 6/ 9,6).
- Martorii spun că Hristos a fost atîrnat pe un stîlp cu un cui în ambele mîini şi tăbliţa deasupra mîinilor, iar Biblia spune că în mîinile Lui au fost cuie şi tăbliţa a fost deasupra capului (Ioan 20, 25; Matei 27, 37).
- Martorii spun că Iisus Hristos este prima creatură a lui Dumnezeu, iar Biblia spune că este Fiul lui Dumnezeu născut din Tatăl, deci, născut şi creat sînt două lucruri total diferite (Ioan 1, 14; Evrei 1, 5; Psalmi 2, 7).
- Organizaţia interzice transfuzia sîngelui, fără argumente biblice, ceea ce aduce moartea a multor membri. Biblia vorbeşte doar de faptul că NU trebuie să folosim sînge ÎN MÎNCARE, dar transfuzia este cu totul altceva (Faptele Apostolilor 15, 28-29). Pînă cînd organizaţia îşi va schimba poziţia,oamenii sînt datori să moară.
- Mîntuitorul Iisus Hristos a întemeiat Biserica Sa care nu va fi biruită de porţile iadului (Matei 16, 18), iar„Martorii lui Iehova” sînt organizaţie, termen care nici nu se găseşte în Biblie.
Să ştiţi că nimeni nu are dreptul să vă ia libera alegere! Nu lăsaţi pe cineva să manipuleze cu conştiinţa Dvs: verificaţi şi analizaţi, căutaţi şi comparaţi.
Despre Iehovişti.
Împăratul Teodosie a fost o vreme cîştigat de arieni şi îi susţinea. Episcopul Amfilohie l-a tras de partea lui prin acest meşteşug. Teodosie numise pe fiul său Arcadie împărat, adică îl luase să domnească împreună cu el.
Astfel, supuşii îi cinsteau pe amîndoi, tată şi fiu, cum se cuvine împăraţilor. Odată, Amfilohie, întîmplîndu-se să se afle înaintea ambilor împăraţi, a salutat cum se cuvenea numai pe Teodosie.
Împăratul s-a supărat şi a mustrat pe Amfilohie, zicînd: „Nu ştii că şi fiul meu este împărat împreună cu mine? Atunci, episcopul s-a întors spre Arcadie, l-a binecuvîntat şi a voit să plece.
Împăratul, plin de mînie, adresîndu-se lui Amfilohie, l-a întrebat dacă numai aceasta este salutarea cuvenită împăratului. Atunci, Amfilohie, întorcîndu-se către împărat, i-a zis: „Împărate, te-ai mîniat împotriva mea că nu am adresat cinstea cuvenită fiului tău care este împreună împărat cu tine? Gîndeşte-te însă, cît de supărat trebuie să fie Dumnezeu pe tine, pentru că susţii în împărăţie pe cei care batjocuresc pe Fiul şi nu-l socotesc egal cu Tatăl”!
„Cu preţ aţi fost cumpăraţi. Nu vă faceţi robi oamenilor.” (1 Cor 7.23)