Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Cea mai mare sărbătoare creştină a lunii noiembrie este Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Sărbătoarea a existat înainte de sec. al VI-lea. Există astfel o menţiune a ei din sec. al IV-lea, făcută de Sf. Grigorie de Nyssa. Mai există şi o mărturie privind construirea unei biserici de către împărăteasa Elena ăn cinstea acestui eveniment. Sf. Andrei Criteanul (sec. al VII-lea) vorbeşte şi el despre această sărbătoare ce se ţinea la Ierusalim. În sec. al VIII-lea, patriarhii Gherman şi Tarasie au rostit cîte o predică în cinstea acestei sărbători. Se pare ca data de 21 noiembrie reprezintă data sfintirii unei biserici cu acest hram în 543. Biserica a fost construită de Iustinian cel Mare lîngă zidul ruinat al Templului. În Apus, sărbătoarea a fost adoptată mult mai târziu de papa Grigorie al XI-lea, care a celebrat-o petru prima dată la Avignon, în 1374. Ea s-a răspândit în sec. XV-XVI, în timpul papilor Sixt al IV-lea şi Sixt al V-lea.
Evenimentul sfânt al intrării pruncei Maria în Templul din Ierusalim a fost fructul unei făgăduinţe. Căci Tradiţia ne spune că părinţii Ioachim şi Ana, în vârstă fiind şi neavând copii, în rugăciunile lor fierbinţi de a-i binecuvânta Cel de Sus cu un prunc, au făcut legământ în faţa lui Dumnezeu că de-l vor dobândi, îl vor afierosi Domnului, adică îl vor duce la Templu. Fiindu-le ascultată rugăciunea şi-au respectat întocmai şi făgăduinţa, împlinind cu demnitate, astfel, cuvântul psalmistului: „Faceţi juruinţe şi le împliniţi Domnului Dumnezeului vostru” (Psalm 75, 11).
Nu le va fi fost uşor părinţilor vârstnici să se despartă de prunca lor, Maria, care abia împlinise trei ani. Parcă-i vedem îmbrăţişând-o înlăcrimaţi pe treptele Templului din Ierusalim. Şi-au înfrânt, însă, durerea omenească prin credinţa şi nădejdea în Dumnezeu, dublate de conştiinţa demnităţii respectării cuvântului dat. Părinţii jertfelnici au înţeles că dobândirea unui copil la bătrâneţe a fost un dar al Domnului şi că încredinţarea Mariei Templului este răspunsul unei chemări de sus, deodată cu împlinirea făgăduinţei făcute. Şi astfel, copila Maria a fost încredinţată arhiereului Zaharia, care, potrivit unei porunci primite tainic de sus, a dus-o în partea cea mai însemnată a Templului, în Sfânta Sfintelor, unde intra, după Lege, numai arhiereul şi numai o dată pe an, cu prilejul jertfei împăcării, după porunca Domnului: „Şi a zis Domnul către Moise: Spune lui Aaron, fratele tău, să nu intre oricând în locaşul sfânt de după perdea, înaintea curăţitorului celui de pe chivotul Legii, ca să nu moară” (Lev. 16, 2), totodată precum se rânduise mai înainte: „Aaron va săvârşi jertfa de curăţire peste coarnele lui odată pe an” (Ieş. 30, 10).
Iată că Maria a fost dusă tocmai în această Sfântă a Sfintelor, ca semn al chemării ei spre o consacrare unică în istoria omenirii: aceea de a fi mamă a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. La Templu, ne spune tot Tradiţia, Maria a stat ca la 12 ani, alături de alte fecioare care vieţuiau acolo. Căci Templul avea trei rânduri de chilii, în care locuiau fecioare şi văduve închinate Domnului, precum şi preoţii şi slujitorii, trăind din averea Templului, după rânduieli asemănătoare oarecum cu cele din mânăstirile noastre de astăzi.
Din această scurtă dar sfântă istorie a Intrării Maicii Domnului în Biserică desprindem acum câteva învăţături. Exemplul făgăduinţei făcute de evlavioşii Ioachim şi Ana: ceea ce au promis înaintea lui Dumnezeu au împlinit întocmai, dovedind credincioşie şi demnitate, chiar cu preţul lacrimilor şi al acceptării singurătăţii. Învăţăm din acest act jertfelnic că şi noi putem face făgăduinţe lui Dumnezeu, dar numai cele plăcute Lui, iar odată făcute să ne ţinem de cuvânt. Minunat se exprimă în acest sens înţeleptul Sirah: „Fii statornic în cugetul tău şi unul să-ţi fie cuvântul!” (5, 12).
Intrarea în Biserică reprezintă, apoi, o chemare pentru noi toţi de a intra şi cerceta cu râvnă Casa Domnului în decursul vieţii noastre, cu timp şi fără timp, în duminici şi sărbători şi nu numai. Aşa cum prunca Maria a fost dusă la Templu, să ne ducem şi noi pruncii la Biserică, spre a fi împărtăşiţi cu Sfintele Taine, spre a prinde dragoste de sfintele slujbe şi a creşte în atmosfera curată a Sfântului Lăcaş.
În încheiere, evocăm troparul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, minunată sinteză a istoriei şi semnificaţiei acestei sărbători: „Astăzi, înainte-însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Biserica lui Dumnezeu, în chip luminat, Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, plinirea rânduielii Ziditorului!”Amin.
