Mănăstirea Călărăşeuca
Mănăstirea Călărăşeuca este una din mănăstirile din Moldova cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”. Istoria mănăstirii începe cu multe sute de ani în urmă, cam pe la 1648. Iniţial a fost o biserică din lemn, apoi boierul Marco Donici de la Movilău o reconstruieşte din piatră.
În 1813 schitul a fost transformat în mănăstire şi a trecut în subordinea eparhiei Chişinăului, însă economic a depins un timp de mănăstirea Sf.Sava din Iaşi. În acelaşi an pămînturile mănăstirii au început a fi arendate, lăsîndu-se doar 300 de desetine pentru necesităţile interne. În anul 1814 Eparhia Chişinăului le-a interzis călugărilor să iasă din mănăstiri fără permisiunea scrisă a egumenului, iar protopopii şi blagocinii urmau să-i oprească pe cei care încălcau dispoziţia. Călugării care nu se supuneau erau trimişi la mănăstirile Cosăuţi şi Călărăşeuca. Cîţiva călugări care îşi ispăşeau pedeapsa la Călărăşeuca au fugit. Ca urmare, la 31 ianuarie 1819, egumenul Lazăr a fost demis, iar locul său a fost luat de egumenul mănăstirii Cosăuți, Onisifor.
Istoria mănăstirii se împleteşte cu istoria neamului românesc, căci în 1853, generalul Cerchez, cu sprijinul principesei Elena Cantacuzino, construieşte din lemn Biserica ,,Sfîntul Ierarh Mitrofan de Voronej”.
Aşezământul monahal se află într-un peisaj cu totul ieşit din comun, ca frumuseţe şi puritate spiritual. Cum era şi de aşteptat, nici drumul acestei mănăstiri nu a fost unul lin, pe drumurile istoriei recente, astfel în 1961, autorităţile comuniste decid închiderea mănăstirii. Biserica de iarnă este transformată în club, iar cea de vară – în deposit.
În 1989, din cauza degradarii complexului monahal spitalul a fost evacuat, iar mănăstirea a fost preluată de o întreprindere agricolă din localitate.
Astfel acest sfînt lăcaş a trebuit să aştepte venirea anului 1991, cînd Mănăstirea Călărăşeuca redevine aşezământ Sfînt. În toamna anului 1999 a fost terminată restaurarea bisericii Sf.Mitrofan de Voronej. La mănăstire se păstrează o particica din moaștele Sfîntului Mitrofan de Voronej. Apoi a fost demarată restaurarea bisericii Adormirii Maicii Domnului.
În 2000 se repară corpul de chilii pentru surori. În anii următori se construiesc stăreția nouă, se amenajează izvoarele fiind edificată o căsuță-bazin pentru doritorii de a primi tămăduiri de la apa izvoarelor, se construiesc ferma și depozitele. Biserica Adormirea Maicii Domnului se repară din exterior și din interior, se instalează un nou iconostas sculptat în lemn. Se edifică de asemenea o casă mare cu trapeza nouă, chiliile pentru maici, biblioteca, croitoria ş.a.