Mănăstirea Chistoleni

Denumirea mănăstirii de călugăriţe Chistoleni se trage de la numele săteanului înstărit din satul Sadaclia Vasile Pistol (Chistol). În anii ’30 acesta a donat Mitropoliei Basarabiei 50 ha de pământ, pe care a fost înfiinţată o mănăstire. Conform mărturiilor primului stareţ al schitului, Iachint Ciobanu, în anul 1932 mitropolitul Gurie al Basarabiei i-a încredinţat înfiinţarea unui schit.

Într-o inscripţie marginală de pe un Triodion, păstrat astăzi la mănăstire, se conţin informaţii interesante privind începuturile locaşului sfânt: „1935, 16 februarie. Se donează acest Triodion Schitului Mitropolit Gurie Judeţu Tighina înfiinţat în anu 1933 avănd primu stareţ Ieromonahul Ioachint! Pentru pomenire ca ctitor la sfintele rugăciuni pentru iertarea păcatelor a Arhimadritului Serafim şi a Igumenului Paisie Stareţul Sfintei Mănăstirei Căpriana de la 1929 februarie 16”. Prin urmare, bazându-ne pe mărturia egumenului Paisie, putem conclude că pe locul mănăstirii Chistoleni, în anul 1933, a fost înfiinţat un schit numit Mitropolitul Gurie, administrat de ieromonahul Ioachint, pe care îl putem identifica cu arhimandritul Iachint Ciobanu, un ucenic al mitropolitului Gurie Grosu.

În istoricul acestui locaş se disting câteva perioade: 1932/1933–1938 – de la începuturi până la transformare în închisoare; 1941–1944 – de la transformarea mănăstirii de călugări în mănăstire de călugăriţe până la desfiinţarea ei; de la redeschidere, în 1997, până în zilele noastre.

După eliberarea deţinuţilor în 1941, clericii din partea locului au început procesul reinstaurării vieţii monahale la Sadaclia, adresându-se în acest sens ierarhilor din instituţiile bisericeşti centrale, inclusiv locţiitorului arhiepiscopului Chişinăului Efrem Enăchescu. Drept rezultat Sfântul Sinod a decis „în şedinţa sa din 24 octombrie 1941 asupra adresei…în legătură cu transformarea mânăstirii de monahi «Mitropolitul Gurie» din Sadaclia, judeţul Tighina, în mânăstire de maici cu viaţa de obşte…”. Prin aceeaşi hotărâre Sfântul Sinod precizează că nicio mănăstire nu poate avea numele unui chiriarh în viaţă, de unde rezultă că locaşul sfânt de la Sadaclia nu mai putea fi numit „Mitropolitul Gurie”, iar decizia în privinţa denumirii şi instituirii hramului mănăstirii rămânea pe seama chiriarhului locului. La 1 noiembrie, administrarea mănăstirii este încredinţată maicii Veronica (Petre), care la acea dată încă deţinea scaunul stăreţesc al mănăstirii Vărzăreşti. Totodată se preciza că personalul necesar va fi recrutat „din maicile şi surorile din mănăstirea Vărzăreşti, judeţul Lăpuşna”. Prin această decizie arhiepiscopul Chişinăului desemnează şi hramurile mănăstirii: „hramul principal Cuvioasa Parascheva, şi al doilea – Sfântul Apostol Toma”.

Reieşind din faptul că odată cu instalarea autorităţilor sovietice, în primăvara anului 1944, s-a început prigoana călugărilor din mănăstirile basarabene, putem presupune că schitul Iserlia a fost închis aproximativ în aceeaşi perioadă.

Din mărturiile locuitorilor din această zonă aflăm că la sfârşitul anilor ’40 în fostul locaş sfânt erau trataţi bolnavii de tifos, maladie care la finele celui de-al Doilea Război Mondial a devenit o adevărată epidemie, iar începând cu anul 1950 aici a funcţionat un spital. După închiderea acestui spital, încăperile mănăstirii au fost folosite de gospodăria agricolă din localitate. În această perioadă, complexul monastic a fost distrus treptat până la temelie.

După ce în 1991 a fost proclamată independenţa Republicii Moldova, a început procesul de revenire la valorile naţionale şi creştine tradiţionale şi autentice. Cu toate că mănăstirea nu mai exista, memoria despre existenţa acestui locaş sfânt a fost păstrată cu grijă de clericii şi enoriaşii din partea locului. Cu străduinţa acestora a fost identificat şi sfinţit locul amplasării de odinioară a aşezării monahale, iar la 27 mai 1997, mănăstirea a fost înregistrată oficial, reluându-şi activitatea ca una de călugăriţe cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae.

Misiunea de administrare a mănăstirii a fost încredinţată maicii stareţe Valeria (Onilov). Tot atunci a început construcţia edificiilor necesare pentru desfăşurarea normală a vieţii mănăstireşti. Cea mai mare parte a lucrărilor de edificare din nou a mănăstirii Sfântul Nicolae s-au desfăşurat timp de un an. Atunci s-a pus şi temelia actualei biserici. La 20 aprilie 2010, duhovnic al mănăstirii Chistoleni a fost numit egumenul Filaret (Ciornea), iar în funcţia de blagocină a fost numită rasofoara Nicolaia (Balan). La momentul actual în locaşul sfânt sălăşluiesc 15 persoane: 3 monahii, 4 rasofoare, 5 surori la ascultare, 2 preoţi slujitori şi un ierodiacon.

În anul 2010, episcopul de Cahul şi Comrat Anatolie a sfinţit locul viitoarei biserici cu două niveluri cu hramul Maica Domnului Portăriţa şi Sfântul Nicolae, care actualmente se află în construcţie. Şi aşa cum râvna pentru cele duhovniceşti a comunităţii monastice de la mănăstirea Sfântul Nicolae este mare, ea depune efort ca proiectul noii biserici, mai încăpătoare, să fie realizat în cel mai scurt termen. În prezent este zidit deja primul etaj. Principala sursă de venit a mănăstirii o constituie vânzarea produselor animaliere şi agricole, a mierii şi donaţiile enoriaşilor. Gospodăria mănăstirii este mare şi cuprinde 100 de oi, 20 de vaci, capre şi găini. Sălășluitorii mănăstirii îşi asigură unele nevoi prin munca în atelierul de croitorie şi în cel de fabricare a lumânărilor.

Sursa: Mănăstiri și Schituri din Republica Moldova, Studii enciclopedice.