Sfânta Maria Egipteanca – medelul călcării cu moartea pe moarte
Rămasă într-o consemnare contemporană cu propria-i desfășurare, viața Sfintei Maria Egipteanca rămâne una vrednică a fi obiect de meditație duhovnicească. De aici și obiceiul de a fi citită ca un pretext, prefață duhovnicească a Duminicii ce-i este destinată în calendarul postului ortodox, numit al Paștelui – în ziua citirii Canonului celui mare al Sfântului Andrei Criteanul. Cu fețele spălate în lacrima smeririi în harul iertării lui Hristos și cu ochii luminați de limina vederii lui Dumnezeu, putem desprinde din iconostasul de taină al sfințeniei, chipul înăsprit de postire, dar transfigurat de marea iubire așezată în Hristos.
Roabă a desfrâului organizat într-un oraș care altădată excela în valoarea culturală – Alexandria – marfă și vânzătoare a propriului trup, pentru a străbate mările la bord de corabie, Maria cere lui Dumnezeu și Maicii Sale putința de a săruta lemnul Sfintei Cruci. Și minunea, refuzată în două situații anterioare, îi este îngăduită – căci minune socotim a atinge cu buze de tină și întinate lemnul care a purtat pe Cel ce toate le-a scos din întinăciune. Își respectă promisiunea – care lega atingerea Crucii de depărtarea de păcate și se retrage în Pustia Egiptului cea născătoare de virtuți și fapte mari de eroism creștin. Acolo unde alt ales al harului avea să o descopere și să ne-o redea icoană de inimă până azi, peste veacuri. „Ca dând lumea întreagă pe dragostea Ta să afle a Ta dragoste-ntreagă”.
Roaba desfrâului, îngăduind dezrobirea de patimă, redevine roabă a Domnului. Cea care se vinde ordinar prin păcat și venalitate se răscumpără prin extraordinara-i voință de a fi cu Hristos. Moartă după rânduiala lumescului – câți vor fi întrebat pe străzile rău famate ale capitalei egiptene despre ea după ce alte prostituate îi vor fi luat locul? – ea se redescoperă pe sine și apoi pe Dumnezeul său în pustia cea înfierbântată de soare și îngeruită de vânturi. Pe măsură ce trupul i se urâțește, sufletul său se luminează de frumusețea ce nu se va mai lua de la ea. Pe măsură ce ospețele-i de curtezană își pierd amintirea, un alt Ospăț, cu mult mai de preț, legat de Viața de veci, este cel ce o cheamă tot mai mult la bucatele alese. O chemare tot mai înaltă, până într-atât se unește în chip tainic cu Cel care a chemat-o.
Poate că ei, curtezanei, devenită vas ales al Împărăției Cerurilor, i se potrivesc cel mai bine versurile poetului creștin ortodox Traian Dorz: „Ca dând lumea-ntreagă de dragostea Ta, să afle a Ta dagoste-ntreagă”.
Moartă unei lumi, Maria cea din Egipt învie alteia, cu mult mai de preț. La vreme de Post Mare ne este călăuză; redescoperirea pustiei celei taumaturgice, Biserica cea născătoare de sfinți, eroi ai curajului de a fi în Hristos.
Sursa: Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin NECULA, DUMINICI ÎN DAR, Predici și gânduri.
