+373 (022) 54-28-70 teologie.ortodoxa@gmail.com

Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Izmail 46

Conferinţă dedicată cinstirii Sfîntului Apostol Andrei

Marţi, 10 decembrie, în sala de conferinţe a Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, s-a petrecut conferinţa „Sfîntul Apostol Andrei – Apostolul românilor”, cu purtarea de grijă a Prof. Dr. Petru Furtună – Şef Catedră Ştiinţe socio-umanistice în cadrul ATOM.

În debutul conferinţei, despre peştera sfîntului Andrei şi mănăstirea ce-i poartă numele precum şi alte vestigii ce mărturisesc evlavia sporită a poporului român către acest sfînt a vorbit – Pr. Vetcislav Cazacu, Prorector al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova.

Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă dul Alexei Galiţ a oferit date  neotestamentare şi istorice despre Sfîntul Apostolul Andrei, pornind de la chemarea la apostolat şi alte fapte săvîrşite de către acesta despre care vorbeşte nu doar Sfînta Scriptură ci şi alte documente neotestamentare, cum ar fi scriitorul – Iosif Flaviu în Antichităţi iudaice.

Pr. Andrei Branişte, şef Catedră Ştiinţe teologice a prezentat referatul despre Sfîntul Apostol Andrei şi primii creştini pe teritoriul nostru, în care a ilucidat de ce Sfîntul Apostol Andrei este numit şi primul chemat – făcînd referire la versetul biblic: „am aflat pe Domnul” (Ioan 1:41) făra ca Hristos să fi săvîrşit minuni, acesta s-a convins de faptul că Iisus era fiul lui Dumnezeu, Mesia cel proorocit.

Pr. Victor Ceresău – profesor de îndrumări misionare a vorbit despre tradiţiile populare legate de noaptea Sfîntului Andrei, făcînd deasemenea şi o incursiune în textul liturgic al slujbei închinate Sfîntului Apostol Andrei – Apostolul românilor.
A urmat un şir de întrebări legate de practicile păgîne care s-au mai păstrat şi astăzi în popor, despre cît de periculoase sunt ele şi cum pot fi înlocuite cu practici cuvenite unui creştin adevărat.