Despre nepătimire

Pe calea virtuților sunt căderi, pentru că există vrăjmașul; se află schimbare și mutare; este îndestulare și lipsă, este nedesăvârșire și deznădejde; este bucurie și osteneală a inimii, este sporire și poticnire. Căci așa este călătoria, până ce vei intra în odihnă.

Pe când nepătimirea, este străină de toate acestea și nu are nevoie de nimic, fiindcă se află în Dumnezeu și Dumnezeu într-însa. Ea nu mai știe de vrăjmași, de cădere, de necredință, de osteneală, pentru a le păzi, de teamă de patimi, de vreo poftă ceva, de vreun necaz adus de vrăjmași. Slava sa e mare și nemăsurată.

Câtă vreme este teama de vreo patimă oarecare, suntem departe de nepătimire, și câtă vreme avem vreo mustrare în conștiință, suntem străini de ea.

Așa este trupul pe care l-a luat Hristos și așa este dragostea pe care El a poruncit-o ucenicilor Săi să o lucreze cu bucurie. Din această pricină, mulți neștiutori credeau că au ajuns la nepătimire, dar patimile încă trăiau în sufletul lor; nu-și aveau trupurile curățite deplin, și-și neglijau îndatoririle lor.

Sursa: Cuviosul Isaia Pustnicul, ASKETICONUL, tipărit cu binecuvântarea P. S. Iustinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, ed. Buna Vestire, Bacău, 1997.