Nădejdea în Domnul opusă mândriei

„Binecuvîntat fie omul care nădăjduieşte în Domnul

şi a cărui nădejde este Domnul.” (Ieremia 17,7)

   Un ucenic aflat în căutarea unui îndrumător care să-l ghideze pe calea sfinţeniei, a ajuns la o mănăstire. Aici locuia un părinte care, deşi avea reputaţia de sfânt, era un şarlatan.

–         Înainte să te accept ca discipol, i-a spus, trebuie să îţi testez ascultarea. Prin faţa mănăstirii trece un râu plin cu crocodili. Doresc să treci acest râu.

Credinţa tânărului aspirant era atât de mare încât el a trecut fără să ezite râul, strigând în gura mare:

–         Lăudat fie puterea lui Dumnezeu.

Spre imensa uimire a părintelui, el a ajuns pe malul celălalt al râului nevătămat.

Părintele s-a convins astfel că tânărul era mai sfânt decât şi-ar fi imaginat. De aceea, el a decis să le dea celorlalţi discipoli ai săi o demonstraţie a puterilor sale, amplificîndu-şi astfel reputaţia de sfânt. El a intrat la rândul său în apa râului, strigînd:

–         Lăudată fie puterea mea! Lăudată fie puterea mea!

Atraşi de strigătele puternice, crocodilii l-au înhăţat imediat.