Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina

Dreptmăritori creștini, toți ne construim viața așa cum dorim, toți mizăm că ea va dura mult timp. Dar Domnul Iisus Hristos a spus pentru astfel de oameni, prin urmare și pentru majorita­tea dintre noi, această parabolă despre un om bogat care a ajuns într-o mare dilemă, căci a strâns re­coltă bogată de grâu și nu știa unde s-o pună. S-a gîndit și a hotă­rît: Strica-voi hambarele mele și mai mari le voi zidi și-mi voi strînge acolo tot grâul meu și bunătățile mele, și-i voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bună­tăți strânse pentru mulți ani: odihnește-te, mănîncă, bea, veselește-te. Dar Dum­nezeu i-a zis: „Nebunule, în noaptea aceasta iți voi cere sufletul!”

Domnul Iisus Hristos ne-a spus că așa se va întâmpla cu oricine care este împovărat de astfel de preocupări, care se îmbogățește mai mult în cele materia­le decât în cele duhovnicești, care nu împarte surplusul pâinii sale oamenilor săraci, ci își construiește noi jitnițe.

Cine se îmbogățește în Dumnezeu? Se îmbogățește acela care devine mare prin muncă, care de la o zi la alta se leapădă de mândrie, de iubirea de sine, de aroganță, care devine treptat sărac cu duhul. Se îmbogățesc cei din ai căror ochi curg lacrimi – lacrimi pentru acea necurăție care îi înconjoară, pe care n-o pot suporta inimile lor, lacrimile unei dureri nemăsurate pentru șuvoaiele de sînge cu care popoarele creștine înroșesc fața pământului. Se îm­bogățesc cei care fără de lacrimi nu pot privi la Crucea lui Hristos. Şi fericiți, bogați în Dumnezeu devin acești oameni care plîng cu aceste lacrimi sfinte. Sufletele lor întinate se spală și ei devin smeriți și buni, și față de toți se poar­tă cu dragoste și cu blîndețe. Aceștia devin flămânzi și însetați de dreptate, de dreptatea supremă a lui Dumnezeu. Nu pîntecele lor flămînzește, ci inima lor nesățios flămînzește de adevăr, curăție, dreptate și bine. Ei devin împreună-pătimitori cu toți oamenii și milostivi, își împart toată averea celor neferi­ciți care îi înconjoară. Nu se îngrijesc să-și construiască case mari, ci tot ce le rămîne dau apropiaților lor flămînzi și însetați. Şi li se curăță inimile de ori­ce necurăție păcătoasă, de disprețul față de oameni, de preaînălțarea de sine, de necurăția gîndurilor, de dorințele întinate. Şi aceștia devin curați cu inima.

Evanghelia de astăzi ne arată, de asemenea, că ceea ce, cu disperare, vom căuta să punem în cosciugul nostru ori să strîngem în casele noastre nu vom lua cu noi dincolo, ci doar acelea pe care le vom dărui lui Dumnezeu și aproapelui. Este paradoxal cum în lumea cealaltă vor ajunge numai bunurile la care suntem gata să renunțăm aici, adică să le dăruim celuilalt! Nu cele pe care ni le îndeasă în buzunare și în „suflet”, ci doar cele pe care le vom dărui aproapelui. Doar acelea vor putea trece vămile văzduhului și vor putea ajunge în viața de dincolo, pentru a se constitui în adevărate bogății! Pentru că, incheie Evanghelia de astazi, asa se întâmplă cu toți aceia care adună comori aici, și nu vor înțelege să se îmbogățească în Dumnezeu. Așadar, doar aceia dintre noi care vom înțelege această taină și cum să ne îmbogățim în Dumnezeu vom scăpa de judecata Sa aspră — „nebunule” — și vom putea dobîndi binecuvântare și viață veșnică, Amin.