Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor celor cerești fără de trupuri
Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5).
Dreptmăritori creştini, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare prăznuieşte, o dată pe an, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu soborul tuturor Puterilor celor cerești fără de trupuri. Prin cuvântul “arhanghel” înţelegem “mai mare peste îngeri” sau “cel dintîi dintre îngeri”. Iar “înger” înseamnă “vestitor”, pentru că îngerii vestesc pe pământ şi fac cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu. Îngerii sunt “duhuri slujitoare” cum spune proorocul David: Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile tale pară de foc. Ei au fost creaţi de Dumnezeu mai înainte de om şi de lumea văzută, dar prin cuvânt, ci numai cît a gîndit , Dumnezeu i-a creat.
Îngerii sunt împărţiţi, după Sfinţii Părinţi, în nouă cete şi fiecare ceată are o anumită misiune de împlinit în cer şi pe pământ. Îngerii sunt duhuri, adică au trupuri nemateriale, nemuritoare sau, cum spune Sfântul Apostol Pavel, au “trupuri cereşti” adică trupuri îngereşti, care sunt deosebite de cele pământeşti şi sufleteşti ale oamenilor, care sunt muritoare. Scopul principal pentru care au fost creaţi îngerii, care formează lumea nevăzută, este pentru a-L slăvi neîncetat pe Dumnezeu. Apoi pentru a împlini întru toate voia Lui, pentru a face cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu şi pentru a ajuta pe oameni să împlinească poruncile Lui.
Dintre toţi Sfinţii Părinţi cel mai bine vorbeşte despre îngeri Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. El spune că îngerii se impart în nouă cete, fiecare avănd numele şi misiunea sa. Cetele îngereşti sunt împărţite în trei ierarhii sau grupe şi anume: ierarhia cea mai de sus, apoape de Preasfînta Treime, este format din Serafimi, Heruvimi şi Tronuri. Ei stau în jurul tronului lui Dumnezeu înconjuraţi în văpaie de foc şi fac cunoscută voia Lui îngerilor de mai jos. Ierarhia din mijloc este format din Domni, Puteri şi Stăpănii, cum îi numeşte şi Sfîntul Apostol Pavel, vasul cel ales a lui Hristos. Ei domnesc peste îngeri de mai jos şi stăpânesc puterile iadului şi întreg universal. Ierarhia cea mai de jos este format din Începătorii, Arhanghelii şi Îngerii. Aceştia sunt cei mai aproape de oameni, cărora le fac cunoscută voia lui Dumnezeu şi-i ajută să scape de cursele şi atacurile îngerilor răi, adică de ispitele şi amăgirile diavolilor.
Bun lucru este a lăuda pe îngeri, precum şi ei fără odihnă laudă pe Dumnezeu. Dar mai bun lucru am face dacă le-am urma şi petrecerea, printr-o trăire sfîntă, neîntemeiată, îngerească. Deci dacă voim să primim mai mult ajutor de la sfinţii îngeri, să ne silim a-i imita prin fapte bune, după putere.
Sfinţii îngeri neîncetat slăvesc pe Dumnezeu; să ne rugăm şi noi neîncetat, lăudând ziua şi noaptea pe Preabunul nostrum Dumnezeu. Sfinţii îngeri sunt într-o veşnică mişcare, împlinind din dragoste voia lui Dumnezeu. La fel şi noi, să ne trezim din somnul nesimţirii, să alergăm mereu la Biserică, să facem voia lui Dumnezeu cu bucurie, iar nu din silă, nici cu cârtire sau pentru răsplată. Sfinţii îngeri se iubesc desăvârşit unii pe alţii. Ei iubesc şi pe sfinţii din cer şi pe noi cei de pe pământ. La fel şi noi, să ne iubim ca nişte fraţi, lăsând ura, mania, bătăile, judecăţile, minciunile.
Sfinţii îngeri nu se bârfesc, nu se răzvrătesc, nu se mânie, trăiesc în buna rânduială. La fel şi noi, să nu ne mâncăm cinstea unul altuia, să avem răbdare în toate ispitile, să fugim de tulburare, de mânie, de ceartă, de pofte şi patimi trupeşti. Să trăim ca fraţii, în dragoste unii ca alţii, că suntem fiii Tatălui ceresc.
De vom trăi în armonie, în iubire, în viaţă curată şi în rugăciune, vom imita pe îngeri şi vom devein creştini adevăraţi, iar Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil ne vor acoperi cu acoperemântul aripilor lor cele îngereşti de tot răul şi primejdia.
Să rugăm, deci, pe sfinţii îngeri şi Arhangheli să ne fie ajutători în viaţă şi izbăvitori de duhurile cele rele, iar înaintea Tatălui ceresc calzi rugători pentru Mântuirea sufletelor noastre. Amin.