Despre frica de Dumnezeu

Frica de Dumne­zeu este un senti­ment sfânt care umple inima ce­lui ce îl cunoaşte pe Dumnzeu în dumnezeieştile Lui proprietăţi.

Frica de Dumnezeu se manifestă ca dragoste înaltă faţă de Dumnezeu, ca devota­ment faţă de Dumnezeu, ca slujire a Lui. Cel ce se teme de Dumnezeu îl iubeşte pe El din toată inima lui, din toată puterea lui şi din tot cugetul lui. Inima lui s-a lipit de El şi cu numele Lui se jură. Dom­nul Dumnezeu este lauda lui şi numai El stăpâneşte în in­ima lui. Cu totul dedicat Lui, îi aduce Lui inima şi din adân­cul ei îi slujeşte Lui. Legea lui Dumnezeu a devenit legea voii lui şi vrea ceea ce este bun, plăcut şi desăvârşit. Bu­zele lui laudă neîncetat pe Dumnezeu şi inima lui laudă pe Dumnezeu. Trimite către El necontenit doxologie şi, mulţumire, şi sufletul lui îl bi­necuvântează. Cel ce se teme de Dumnezeu este curat la su­flet fiindcă frica de Domnul a devenit curăţire sufletului lui. Frica de Domnul i-a curăţit inima şi i-a răstignit trupul, supunând toate pornirile lui puterii duhului. Frica de Dumnezeu s-a făcut lui învăţăr înţelepciunii şi priceperii şi l-a învăţat pe el să cunoască ce este adevărul, ce este binele, ce este bineplăcut lui Dumnezeu. Frica de Dumnzeu s-a făcut lui izvor vieţii şi îl izbăveşte pe el din cursa morţii. ,,Domnul este întărirea celor ce se tem de El, aşezămîntul Lui Îl va arăta lor”, ,,frica de Domnul este curată, rămîne în veacul veacului.” ,,Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El şi-i va izbăvi pe ei.”

Cel ce se teme de Dumne­zeu a aflat har la Dumnezeu şi Domnul va auzi cererile lui. „Voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi şi îi va mântui pe ei.“ Căci aşa cum raza de soare care intră în casă prin fereastră luminează toată casa astfel încît se pot vedea şi cele mai mici lucruri, la fel şi frica de Dumnuzeu fiind în inimă îi arată toate păcatele el.

Frica de Dumnezeu ca sfîntă şi curată, este nepătimitoare şi nu ameninţă nimic cumplit. Sfântul Grigorie Teologul zice despre frica de Dumnezeu: „frica este păzi- rea poruncilor, iar păzirea poruncilor este curăţirea tru­pului care adaugă nori sufle­tului şi nu îi îngăduie să va­dă limpede raza dumneze­iască, iar curăţirea, strălu­cire, iar strălucirea împlini­rea dorului de cele mai mari (adică de cele trei ipostasuri) sau de cel mai mare (adică de firea cea una a celor trei) sau de cele ce tind mai presus de ceea ce este mare (adică pentru faptul că dumnezeirea este mai presus de orice mărime şi cantitate)”. Frica de Dumnezeu umple inima de un har duhovnicesc şi de bucurie. Freica de Dumnezeu este darul lui Dumnezeu, fi­indcă este unul dintre cele şapte harisme ale Duhului Sfânt şi sălăşluieşte în inima curată. Frica de Dumnezeu în relaţie cu aproapele se ma­nifestă ca dragoste faţă de aproapele, ca dreptate şi ca iubire de oameni. Sfânta Scriptură numeşte drept pe cel ce se teme de Dumnezeu. Isus Sirah numeşte frica de Domnul „cununa înţelepciu­nii, care înfloreşte pacea şi sănătatea vindecării“.

Fericit bărbatul care se teme de Domnul!

( Sfîntul Nectarie de la Eghina, Cunoaşte-te pe tine însuţi, în curs de tipărire la Editura Doxologia, traducere Laura Enache)