Fii milostiv

În privinţa milosteniei creştine în popor este o zicală potrivită: ,,Cine dă – lui îşi dă, cine face – lui îşi  face.”

…În apropierea unei mănăstiri trăiau două văduve. Casele lor erau alături una de alta. Una dintre femei era milostivă, iar cealaltă – mai mult zgârcită decât strângătoare. Într-o noapte cu ploaie şi furtună, la uşa celei celei zgârcite a bătut cineva.

Cine oare umblă pe aşa vreme, – a întrebat bătrâna şi a ascuns cina, pe care tocmai se pregătea să o ia. Când a deschis uşa, a văzut că a venit un călugăr de la mănăstire. Deşi acesta era flămând şi ud de ploaie, bătrîna nu s-a îndurat să facă focul şi să-l încălzească, ci i-a întins doar o coajă de pâine uscată. Călugărul, însă, n-a luat-o, ci i-a spus că în mănăstire au venit doi oameni a căror casă a ars şi a cerut ceva pentru ei. Bătrâna avea ce ce-i ajuta pe cei necăjiţi, însă îi părea rău să dea ceva. Până la urmă a hotărât să dea o basma veche şi găurită. Călugărul a luat-o şi a întrat la văduva cea miloasă. Aceea, când a auzit că cineva are nevoie de ajutor, a început să care tot  ce socotea că acelora le va fi de folos: mâncare, îmbrăcăminte, plapumă.

Numai a reuşit călugărul să plece şi un trăsnet straşnic a lovit acoperişurile ambelor case. Ele s-au aprins şi în câteva minute au ars până la temelie. Femeiele au scăpat cu viaţă, însă n-au apucat să scoată ceva din casele cuprinse de flăcări.

Nu departe de mănăstire, ele l-au întâlnit pe călugăr şi i-au povestit ce se întâmplase. El le-a luat de mână şi le-a dus la poartă mănăstirii. Aici, într-o nişă din perete, erau puse toate lucrurile pe care le primise de la văduva milostivă, ca care se mai adăugase şi altele asemea lor.

• Acestea sunt pentru tine, fiica mea, – a zis călugărul – tu le-ai meritat.
• Dar ce o să dai nenorociţilor pentru care le-ai luat? – a întrebat mirată văduva.
• Voi două sunteţi acei nenorociţi, – a zis călugărul, – şi s-a întors către femeia zgârcită. – Ia-ţi şi tu ce este al tău – şi i-a întors basmaua veche.

Până s-au mai mirat femeiele de cele întâmplate, călugărul a dispărut de lângă ele. Când au intrat în mănăstire şi au început să-l descrie pe vizitatorul lor, nimeni nu-l cunoştea şi fraţii doar atâta le-au zis: ,,A fost un Înger al Domnului… “