+373 (022) 54-28-70 teologie.ortodoxa@gmail.com

Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Izmail 46

Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut

„Iisus, intrând, trecea prin Ierihon. Şi iată un bărbat cu numele Zaheu şi acesta era mai marele vameşilor şi era bogat; şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, fiindcă era mic de statură. Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să îl vadă, căci pe acolo avea să treacă (Lc. 19, 1-4)”.

Vameşi se numeau strângătorii impozitelor. Ei puteau dobândi bani pe cale nedreaptă la strânsul impozitelor şi o făceau. Erau cruzi şi lacomi, jefuiau poporul, iar poporul îi ura. Însuşi cuvântul „vameş” ajunsese pentru popor totuna cu „păcătos”.

Zaheu era mai marele vameşilor şi asupra lui apăsa şi mai greu ura poporului decât asupra vameşilor de rând – dar iată că omul acesta păcătos s-a aprins de dorinţa să-L vadă pe Domnul Iisus Hristos, despre Care auzise atât de multe. Când Domnul a trecut pe lângă pomul unde şedea Zaheu, El S-a oprit deodată şi a grăit: „Zaheu, coboară mai repede din pom şi mergi acasă, fiindcă astăzi trebuie să vin la tine”.

Pentru ce Domnul, trecând printr-o mulţime uriaşă de popor şi-a întors dintr-o dată luarea aminte asupra lui Zaheu? Pentru ce l-a chemat pe nume? Fiindcă Domnul, Atoateştiutor fiind, cunoştea nu doar numele lui Zaheu, ci şi inima lui şi dorinţele lui.

Dar ce s-a întâmplat în sufletul lui Zaheu? Cum se simt oamenii care, asemenea lui, trăiesc în nedreptate, de Dumnezeu nu se tem şi nu se ruşinează de nimeni (v. Lc. 18, 2)? Sufletul lor păcătos nu cunoaşte odihnă nici ziua, nici noaptea. Cât de greu este pentru ei să îndure dispreţul şi ura poporului! Propria conştiinţă le roade fără încetare, ca un vierme crunt, inima – dar patima banilor înăbuşă totul. „N-au decât să ne dispreţuiască”, spun ei, „în schimb suntem bogaţi. Avem de toate”.

Credeţi că e uşoară o viaţă ca aceasta? Nu, ci e foarte grea. Greu este să înăbuşi mereu glasul conştiinţei. Greu este să duci povara urii şi dispreţului oamenilor. Aşa era şi cu sufletul nefericitului Zaheu.

Dar de ce dorea el atât de puternic să îl vadă pe Domnul Iisus Hristos, de ce s-a suit în smochin ca să-L privească măcar din depărtare? Din simplă curiozitate? Nu: el simţea şi ştia cât de Mare şi Sfânt este Domnul Iisus Hristos. El auzise despre marile Lui minuni, despre redarea văzului orbilor, despre învierea morţilor şi sufletul lui păcătos tresaltă.

Nu simpla curiozitate îl atrăsese, ci dorinţa tare de a privi măcar la Cel mai sfânt decât toţi sfinţii, la Cel atât de nesfârşit potrivnic întunecării şi nedreptăţii propriului lui suflet. Conştiinţa lui păcătoasă era mişcată ca niciodată.

El năzuia să-L vadă pe Prorocul Cel minunat, asemenea Căruia lumea încă nu cunoscuse, şi în inima sa gândea: „Dar eu, păcătosul, voi rămâne încurcat şi pe mai departe în viaţa aceasta ticăloasă, pentru care oamenii mă urăsc şi mă dispreţuiesc?”.

Iar Domnul ştia ce cotitură avusese loc în sufletul lui păcătos, ştia că acest suflet nu este greu de mântuit. Tocmai de aceea S-a şi hotărât să meargă în casa lui Zaheu. Zaheu s-a dat jos repede din pom şi a fugit acasă pentru a-L primi pe Domnul Iisus Hristos.

După aceea, cutremurat de vizita lui Hristos, a stat înaintea Lui şi lepădând îndată şi cu hotărâre lăcomia sa de bani, a zis: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit” (Lc. 19, 8).

Iată ce pildă de adâncă pocăinţă; iată cât de adânc a cutremurat sufletul acestui om păcătos cercetarea dumnezeiască. Tocmai la el, un păcătos atât de ticălos, dispreţuit de oameni, să vină însuşi Domnul Iisus Hristos?! Dar Domnul ce a răspuns? „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam” (Lc. 19, 9).

Aşadar, Zaheu, om păcătos, mânat de nevoia simţită lăuntric a renaşterii duhovniceşti, a început să caute întâlnirea cu Hristos – şi această întâlnire a avut loc, aducând mântuire casei lui. Sfânta Biserică ne îndeamnă să-L căutăm pe Domnul urmând pilda lui Zaheu, să înviem în sufletul nostru frica de Dumnezeu dându-ne seama de păcătoşenia noastră şi de nevoia pocăinţei şi înnoirii.

Dar noi, spuneţi-mi, oare puţine păcate avem? Oare nu suntem toţi datori să ne pocăim din toată inima, asemeni lui Zaheu şi asemenea lui, să ne plătim datoriile faţă de cei pe care i-am necăjit? Să ne fie pildă întotdeauna această întoarcere la credinţă a mai marelui vameşilor. Să ne străduim şi noi, când ne va cerceta Domnul în chip nevăzut, să Îl primim aşa cum L-a primit Zaheu şi să ne învrednicim de aceleaşi cuvinte pe care le-a auzit el. Amin.

Sfântul Luca al Crimeei.

Leave a Reply