+373 (022) 54-28-70 teologie.ortodoxa@gmail.com

Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Izmail 46

„Iar Nașterea Lui Hristos a fost așa…”

Din voia și cu ajutorul lui Dumnezeu, ne apropiem de ziua tainică, și vădită deopotrivă, în care prăznuim Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Duminica aceasta deschide de fapt întreaga prăznuire. Din adâncurile istoriei umane, ni se descoperă toate neamurile care alcătuiesc genealogia umană a Celui care, „pentru noi și a noastră mântuire”, Se întrupează pentru ca, purtându-ne umanitatea, făcându-Se asemenea nouă, afară de păcat, să ridice păcatul din noi, să ne slobozească de sub tirania morții și a celui viclean. 

Evanghelia Duminicii, Matei 1, 1-25, devine o repetiție istovitoare și plictisitoare pentru acela care nu înțelege creștinismul. Atent la amănunte istorice, Evanghelia Matei, inspirat de Duhul Sfânt, pune în scrierea sa cele mai multe amănunte despre istoricitatea Mântuitorului. Efortul său devine fundament efortului nostru de a înțelege că Nașterea Mântuitorului nu este un basm, nu este o aroganță etnologică, ci un adevăr istoric de neevitat, de necontestat. „Cartea genealogiei lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam…” (Matei 1, 1-17) așază în ordinea istorică, firească, această Naștere metaistorică, Naștere ce rupe în două istoria lumii, Naștere care descoperă firii umane dragostea de nezdruncinat a lui Dumnezeu pentru neastâmpărata Sa creatură, care este omul. La plinirea vremii (Galateni 4, 4) , Dumnezeu Se întrupează, preluând firea umană dintr-o lungă istorie de familie istorică ce aștepta întruparea Sa, întruparea lui Mesia. Lăsăm deoparte exegezele care propun izvoarele ascendente și descendente ale nașterii firii umane a Celui care Se întrupează, conform celor două genealogii nou- testamentare din această Evanghelie și din cea de la Luca (3, 23-38). Ce trebuie să reținem este că Hristos Domnul are carne ca noi și alcătuire ca a noastră, luată din carnea și alcătuirea Maicii Sale, care, și pentru aceasta, merită a fi chemată Maica Domnului. Chipul ei și sentimentele ei, suavitate și dispreția ei, disponibilitatea și tandrețea ei au îngăduit divinului Fiu să Se așeze în trupească întrupare. Pentru renormalizarea relației noastre cu Cerul, cu viața; mai ales cea veșnică. De aici, din această Genealogie, ne tragem, toți care ne socotim creștini, neamul duhovnicesc. Strămoșii lui Hristos devin, în Duhul Sfânt, din voia Tatălui, strămoșii noștri, rădăcina noastră în neamul care aștepta izbăvirea.

De aici greutatea Evangheliei din Dumnica dinaintea Nașterii Mântuitorului. Ea premerge Nașterea, ca o genealogie, dar ne-o și face cunoscută, pentru că ultimele versete de la Matei 1, 18-24 ne spun cum a fost cu Nașterea Lui. Limbajul e simplu, lipsit de vulgaritatea știrilor de scandal de astăzi. Petru că nașterea dintr-o fecioară abia logodită, care nu cu logodnicul său face Prunc, e o știre de scandal. Evanghelia învăluie într-o lumină discretă Nașterea Mântuitorului și abia dezorientarea lui Iosif – care, contatând mirabila sarcină, vrea s-o lase pe Fecioară pe ascuns (Matei 1, 19) – face vădită intervenția divină: „Iosif, fiul lui David, nu te teme s-o iei pe Maria, femeia ta, căci Ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naște un Fiu și-I vei pune Lui numele Iisus, pentru că El va mântui poporul Său de păcatele sale”(Matei 1, 20-21). Așa-i grăiește îngerul Domnului. Iar Iosif asumă chemarea la discreție. Asumă Pruncul, se bucură la venirea Magilor (Matei 2, 9-12), fuge în Egipt cu minunile sufletului său, pentru siguranța pământească a Cerescului Pelerin (Matei 2 13-15). Aduce acasă, la Nazaret, pe Acela care Nazarinean Se va numi (Matei 2, 19-23).

Tot Postul, cu îngăduința distinșilor noștri cititori, am scris despre tema disponibilității la Întâlnirea cu Dumnezeu. Personajele noastre, desprinse din minunatele pagini ale Evangheliei, spre aceasta ne-au dus cu gândul. Disponibilitatea lui Dumnezeu de a lucra în favoarea noastră, ca neam și ca oameni. De aici și aducerea aminte la care face referire îngerul: „Iosif, fiul lui David…”, altfel spus din Neamul lui David, cel ales pentru a primi în sine, ca într-un chivot de mare preț, Întruparea lui Emanuel, care înseamnă „Dumnezeu este cu noi” (Matei 1, 23). Numai celui în neamul căruia disponibilitatea așteptării Venirii lui Mesia era vie – și încăpățânarea e vie și acum – Venirea Celui Întrupat putea să semnifice ceva, putea să decodeze un mesaj altfel provocator. De aceea, Genealogia devine fundamentală înțelegerii disponibilității Fecioarei Maria și Dreptului Iosif, atât de pe nedrept uitatul. Ei sunt gata să primească Divinul Prunc cu pețul vieții lor. Cu prețul siguranței lor de conjunctură. Această disponibilitate la Hristos va marca deplin icoana acestor două personaje, devenite, cum altfel, icoane ale ospitalității depline. Precum altădată un Avraam și o Sara primeau Treimea în ospeție și din ospeția aceea s-a născut o Alegere și un Legământ, tot astfel, și mult mai înalt, primint pe Unul Născut Fiu, Iosif și Maria desăvârșesc genealogia celor dispuși la a-L primi pe Hristos Dumnezeu, Aleșii Noului Legământ.

E o genealogie deschisă. Primind pe Hristos drept Domn și Dumnezeu, noi înșine ne facem „de neamul lui Hristos”. Adică Neam cu Dumnezeu. E mai mult decât nobil. E mântuitor!

Sursa: Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?

Leave a Reply