+373 (022) 54-28-70 teologie.ortodoxa@gmail.com

Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Izmail 46

Lansare de carte la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova

Joi, 28 noiembrie, s-a desfășurat, în biblioteca din incinta Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, un eveniment cultural și editorial deosebit. Astfel, a avut loc lansarea cărții intitulată „Cimitirele Ortodoxe din Republica Moldova”, al cărei autor este părintele Prot. Manole Brihuneț, profesor de Arta Creștină din cadrul instituției de învățământ. Datorită titlului său provocator, despre volumul de față s-ar putea conchide faptul că este unul neobișnuit, însă abordarea autorului este una originală.

Acest eveniment cultural cu totul aparte a fost moderat de către prot. Andrei Oistic, decanul facultății de teologie. În debutul lansării, părintele a subliniat faptul că volumul dat, reprezintă o apariție editorială inedită. De asemenea, părintele a evidențiat abilitatea autorului de a structura lucrarea de față, precum și puterea de sinteză și claritatea mesajului din cadrul acestei cărți.

În continuare, a luat cuvântul domnul doctor în istorie Andrei Prohin. În cuprinsul expunerii, domnul Aurel Prohin a evidențiat originalitatea abordării lucrării de față, precum și naturalețea cu care autorul prezintă unele mesaje. De asemenea, o amplă prezentare a volumului a fost realizată de către domnul Eduard Potingă. La fel cu luare de cuvântul s-a prezentat și doamna Varvara Buzilă, Doctor în Filologie.

La final, autorul cărții, părintele Manole Brihuneț, a prezentat etapele apariției acestui volum cu totul inedit, adresând, totodată, mulțumiri tuturor celor care l-au sprijinit pe parcursul editării cărții.

Leave a Reply