+373 (022) 54-28-70 teologie.ortodoxa@gmail.com

Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Izmail 46

Să prețuim sfătuirea care pornește din experiență

Partea cea mai bună a harului credinţei este adeverirea cererii din rugăciunea cuiva, prin nădejdea cea către Dumnezeu. Dar adeverirea credinţei în Dumnezeu nu întăreşte mărturisirea, deşi este mamă bună a credinţei, ci sufletul, care vede adevărul lui Dumnezeu prin puterea vieţuirii, mărturiseşte. Când întâlneşti în Sfintele Scripturi credinţa amestecată cu vieţuirea, să nu pui vederea despre credinţă mai presus de mărturisirea cea dreaptă (prin trăire). Deoarece credinţa nu este niciodată înţeleasă de cei nebotezaţi, sau de cei cu mintea stricată (strâmbă) în privinţa adevărului. Că adeverirea credinţei se descoperă celor cu viaţă înaltă, precum ne arată chipurile celor ce iau aminte la poruncile Domnului.

Meditarea necontenită a Scripturilor este lumină a sufletului. Că ea întipăreşte în suflet amintiri folositoare, ferirea de patimi, vieţuirea în dorul de Dumnezeu, cu curăţia rugăciunii. Ba şi întinde în faţa noastră (deschide) calea păcii pe urmele sfinţilor. Dar să nu te îndoieşti de stihurile rugăciunilor noastre, când nu le urmează lor veghe şi umilinţă necontenită, fie în rugăciuni, fie în citire la orice vreme.

Cuvintele din păţanie (experienţă) neapărat să le primeşti, oricât ar fi de simplu (prost) cel ce le grăieşte. Căci vistieriile cele mari ale regilor de pe pământ primesc bucuros sporul unui bănuţ al unui cerşetor şi din pârâurile cele mici se umplu râurile şi-n cursul lor se măresc.

Sursa: Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997.

Leave a Reply