+373 (022) 54-28-70 teologie.ortodoxa@gmail.com

Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Izmail 46

Sfântul Dimitrie a schimbat dregătoriile lumești cu valori duhovnicești neclintite, în timp ce noi, astăzi, renunțăm la orice valoare pentru o dregătorie înaltă

Drept aceea, noi cei care ne-am aflat astăzi în faţa sfântului altar şi am cinstit pomenirea Sfântului Dimitrie, să ne silim să-i urmăm în viaţa noastră pilda vieţii lui. Credinţa lui să ne insufle duhul iubirii faţă de Hristos şi faţă de oameni, curajul creştin, sfinţenia vieţii lui să aprindă în sufletele noastre năzuinţa de a ne înfrumuseţa şi noi sufletele cu aceste virtuţi. 

O învăţătură mântuitoare a sfintei noastre Biserici este şi aceea despre cinstirea acelor creștini care, pe pământ trăind, mult s-au ostenit pe urmele Mântuitorului Hristos și astfel ei şi-au agonisit starea cea de-a dreapta Tatălui. Ei nu s-au născut sfinţi, ci au devenit prin viaţa lor sfinţi, luptând până a ultima lor suflare împotriva ispitelor rele, împotriva păcatelor de tot felul, iar prin iubirea lor faţă de oameni şi faţă de Hristos, au izbândit împotriva răului şi au stins prin ardoarea credinţei puterea focului feluritelor păcate şi rătăciri. Sfinţii s-au făcut tari prin credinţa lor lucrătoare în războiul pe care l-au dus împotriva răutăţii şi a vrajbei dintre oameni (Evrei 10, 33-35). Inima lor care s-a mistuit în ardoarea dragostei faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu, iar picioarele lor au alergat numai pe urmele şi căile Mântuitorului. Ei au fost – cum zice Sfântul Grigorie de Nyssa – victorii vieţii lor, artiştii acestei opere de artă fiind voinţele lor sfinte, culorile sunt virtuţiile creştine cu care ei s-au împodobit, iar modelul pe care ei l-au urmat a fost Iisus Hristos. Urmând lui Hristos, ei au putut mărturisi cu Apostolul că nu mai trăiesc ei, ci Hristos trăieşte în ei.

Iată de ce Biserica noastră Ortodoxă proslăveşte astăzi în psalmodii de tropare şi cântări duhovniceşti pe unul dintre luceferii care strălucesc pe cerul credinţei noastre ortodoxe: ea sărbătoreşte Luminatul praznic al Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

Ca să înţelegem mai bine cine a fost acest sfânt, când a trăit el, ce fapte de seamă a înfăptuit pentru a fi cinstit astăzi de creştinătate, să întoarcem filele istoriei cu multe veacuri în urmă, când trăieşte Sfântul Dimitrie. Întinsul Imperiu Roman era condus atunci de împăratul Diocleţian, împreună cu Maximian, doi asupritori ai creştinismului. Aceştia au dat mai multe edicte de persecuţie împotriva creştinilor, care ordonau dărâmarea locaşurilor de cult, interzicerea adunărilor creştinilor şi arderea cărţilor sfinte. Atât Diocleţian, cât şi Maximian pretindeau să fie adoraţi ca nişte zei. Creştinii care refuzau să facă aceasta erau ucişi prin torturi, arşi pe rug şi aruncaţi în mare. Aşa se face că în acest timp a fost o mulţime mare de martiri.

Aceasta a fost epoca în care s-a născut în casa voievodului din cetatea Solunulul – Salonicul de azi — Sfântul Dimitrie, cel care avea să fie ostaşul şi mucenicul lui Hristos. Părinţii acestuia au fost creştini, ceea ce a făcut ca tânărul Dimitrie să primească o educaţie creştină aleasă. În Vieţile Sfinţilor ni se spune că tânărul Dimitrie creştea în virtute şi în cunoaşterea legii lui Dumnezeu. Era mai ales decât alţii şi la chip, şi la virtute; se nevoia mai ales în cele duhovniceşti, iar poftele cele păcătoase ale trupului le biruia, curăţenia inimii păstra, dreptatea iubea, de nedreptate şi strâmbătate se ferea. Atât de mult era el lăudat pentru mărimea lui de suflet, încât împăratul Maximian, auzind de înţelepciunea şi de virtuţile ostăşeşti ale lui Dimitrie, l-a înălţat la rangul de voievod al Solunului şi al întregii Macedonii. La înscăunare, împăratul i-a poruncit: „Să-ţi păzeşti patria şi s-o cureţi de creştini, ucigând pe toţi cei care nu mi se închină mie, ci cheamă numele lui Hristos”. 

Ajuns conducător al cetăţii, Sfântul Dimitrie a început să protejeze pe creştini şi să înveţe chiar el cuvântul lui Dumnezeu, fără să se teamă de împărat. Şi o mare plată au avut ostenelile sale căci pe mulţi închinători la zeii cei păgâni i-a câştigat pentru Evanghelia lui Hristos.

Auzind împăratul Maximian despre toate acestea, a trecut prin Solun ca să se convingă dacă cele auzite despre Sfântul Dimitrie sunt adevărate. Şi intrând în cetate, a poruncit să fie adus Dimitrie în faţa lui şi să se încredinţeze singur dacă e adevărată pâra sau nu; iar sfântul, bucuros să mărturisească pe Dumnezeu, nu s-a temut nici de cei ce-l pârâseră, nici de împărat, ci venind, a stat înaintea împăratului.

Împăratul a poruncit ca sfântul să fie aruncat în temniţă, dar nu în cea de obşte, ci într-o închisoare mai cumplită. Împăratului Maximian îi plăcea să vadă lupte în circuri şi să asiste la ucideri de oameni. Şi avea el pentru aceasta un uriaş numit Lie, care se lăţea pe o platformă înaltă şi pe toţi îi biruia, aruncându-i în sulițele ce se aflau înfipte în pământ în jurul locului de luptă. Iar un evlavios creştin, anume Nestor, prieten cu Sfântul Dimitrie, văzând cum uriaşul Lie, omul împăratului, ucide pe oameni şi cum se veseleşte împăratul pentru aceasta, se duse la închisoarea sfântului şi i-a zis: „Dimitrie, împăratul se bucură foarte pentru faptele lui Lie şi inima mă împinge să mă lupt cu acesta şi să-l birui. Pentru aceasta, te rog binecuvântează-mă şi întăreşte-mă ca să-l biruiesc”. Iar sfântul, facându-i semnul sfintei cruci pe frunte, i-a zis: „Du-te, pe Lie îl vei birui şi pe Hristos îl vei mărturisi”.

Deci, ieşi Nestor din închisoare, strigând în gura mare, zicând: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mă să-l înving pe Lie”. Şi, în adevăr, el reuşi să-l învingă pe acesta şi să-l arunce în suliţi. Iar împăratul, văzând că Lie a fost învins, a chemat la sine pe Nestor şi l-a întrebat cu ce farmece a reuşit să-l învingă pe Lie. Nestor a răspuns: „Eu, împărate, nu cu farmece l-am învins pe Lie, ci cu puterea lui Hristos, Dumnezeul cel adevărat”. Auzind aceasta, împăratul a poruncit să i se taie capul lui Néstor. Şi astfel a mărturisit Nestor cu sânge de martir pe Hristos, după cuvântul Sfântului Dimitrie.

Când însă a aflat împăratul că Sfântul Dimitrie este adevăratul pricinuitor al morţii lui Lie, a poruncit să fie ucis şi acesta. Şi mergând ostaşii în temniţă, au găsit pe sfânt îngenuncheat la rugăciune. Era tocmai ziua de 26 octombrie, când soldaţii l-au străpuns cu suliţele pe sfânt, care a primit astfel cununa muceniciei pentru Hristos.

Vieţile Sfinţilor ne mai istorisesc că unii creştini au luat trupul sfântului şi l-au îngropat cu mare cinste în cetate, zidind deasupra mormântului o biserică în care s-au făcut multe minuni şi se da bolnavilor tămăduire.

După ce au trecut prigoanele împotriva creştinilor, un creştin evlavios, pe nume Leontin, a zidit o biserică mai mare pe mormântul Sfântului Dimitrie şi când săpa la temelia bisericii, a dat peste sfintele moaşte ale sfântului, din care izvora mir cu care mulţi s-au tămăduit. Astfel, învrednicit de Dumnezeu cu harul facerilor de minuni, Biserica l-a aşezat în ceata luceferilor ei duhovniceşti, iar evlavioşii creştini din Solun i-au făcut sicriu ferecat în aur şi argint şi i-au aşezat sfintele sale moaşte în biserica cea mare din acest oraş, unde se află şi astăzi. Iată de ce Biserica prăznuieşte şi cinsteşte în chip deosebit amintirea Sfântului Dimitrie.

Biserica ne învaţă că cinstirea sfinţilor trebuie să însemne şi urmarea vieţii lor, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lu Dumnezeu, la a căror săvârşire a vieţii privind, să le urmaţi credinţa” (Evrei 13, 7). A cinsti pe sfinţi înseamnă a-i urma în credinţa lor în Hristos, în iubirea lor neţărmurită faţă de oameni şi faţă de Hristos, în nădejdea lor neclintită că viaţa aceasta poate fi sfinţită, în curajul şi statornicia lor nebiruită cu care a luptat împotriva păcatului. Căci ce ne-ar folosi entuziasmul pentru sfinţi, slăvirea lor prin cuvinte frumoase, dacă noi nu ne străduim să devenim asemenea cu ei în virtute? De aceea, spre pildă ne sunt ei nouă daţi de Biserică, pentru ca exemplul vieţii lor să aprindă şi în noi râvna binelui, a propăşirii întru cele duhovniceşti şi în sfinţenie.

Drept aceea, noi cei care ne-am aflat astăzi în faţa sfântului altar şi am cinstit pomenirea Sfântului Dimitrie, să ne silim să-i urmăm în viaţa noastră pilda vieţii lui. Credinţa lui să ne insufle duhul iubirii faţă de Hristos şi faţă de oameni, curajul creştin, sfinţenia vieţii lui să aprindă în sufletele noastre năzuinţa de a ne înfrumuseţa şi noi sufletele cu aceste virtuţi.

De aceea, să ne rugăm plini de smerenie în faţa acestui sfânt altar, zicând: Sfinte Dimitrie! Roagă pe Stăpânul şi împăratul tău să ne ajute şi nouă să mergem pe urmele Lui. Roagă-L, sfinte şi mare mucenice Dimitrie, să ne întărească şi pe noi ca să propăşim în virtuţile creştine ce ţi-au fost atât de scumpe în această viaţă trecătoare şi care ţi-au agonisit mărirea şi sfinţenia vieţii. Ajută-ne cu ruga ta către Cel Atotputernic, ca prin harul cel de sus să ne trăim viaţa creştină. Roagă-L, sfinte mare mucenice, pe Stăpânul şi Împăratul nostru să ne trimită tuturor duhul păcii Lui, ca pacea să ne înscăuneze pe pământ printre oameni şi popoare, spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru. Amin!

Sursa: Diac. Prof. Dr. Nicolae Balca, Glasul Bisericii nr. 9-10,1966.

Leave a Reply