+373 (022) 54-28-70 teologie.ortodoxa@gmail.com

Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Izmail 46

Despre supunerea față de Voia lui Dumnezeu

Facă-se Voia Ta, precum în cer, așa și pre pământ (Matei 6, 10).

„Binecuvântat fie Sfântul Botezător Ioan în veci, căci a împlinit Vestea Cea Bună înaintea sosirii Vestii Celei Bune! Plecând în pustie, el s-a dăruit întreg voii lui Dumnezeu, cu trupul și cu sufletul. Voia lui Dumnezeu a împlinit-o în trupul său pe pământ, ca și în cerul sufletului său. Nici foamea, nici fiarele sălbatice nu s-au apropiat de trupul său de-a lungul anilor lungi pe care i-a petrecut în pustie. Nici nu a fost sufletul său vătămat de tristețe sau disperare din cauza singurătății, și nici de mândrie din cauza vederilor cerești. El nu a căutat la oameni nici pâine și nici cunoaștere. Însuși Dumnezeu i-a dăruit toate cele de trebuință, căci el însuși se dăruise mai înainte cu totul voii lui Dumnezeu.

El nici s-a îndreptat cu pașii spre pustie, nici a ieșit afară din ea. O cârmă nevăzută de sus i-a călăuzit întreaga viață. Căci la ceasul în care a trebuit să iasă din pustie și să iasă în întâmpinarea Domnului, s-a spus: Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Ioan (Luca 3, 2). Ioan a vorbit ca un tânăr nevinovat despre vestirea ce o primise de la puterile cerești:

Și eu nu-L cunoșteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se și rămănând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1, 33-34).

Cât de blând și de simplu vorbește despre cele cerești! Și cât de înfricoșător este el, întocmai ca un leu, atunci când striga împotriva nelegiuirii oamenilor, a lui Irod și Irodiadei! Mielul și leul sălășluiesc amândoi în el. Cerul îi este la fel de aproape precum o mamă de pruncul ei. Voia lui Dumnezeu îi este tot atât de limpede precum îi sunt aproape îngerii din cer.

O Atotînțelepte Doamne, călăuzește sufletele noastre în pustia vieții acesteia după sfânta voia Ta, așa cum L-ai călăuzit și pe Botezătorul!

Căci a Ta este slava și mulțumita în veci, Amin”.

Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, PROLOAGELE DE LA OHRIDA, Vol. I, Editura Cartea Ortodoxă, Ed. Egumenita, București, 2005.

Leave a Reply