Elevii SLTO au efectuat un pelerinaj la Sfintele Mănăstiri din Moldova
Pe data de 28.09.2017, Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Rector al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni” din Chișinau au avut ocazia să savureze clipe de neuitat vizitînd mănăstirile: Frumoasa, Răciula, Hîrjauca și Hîrbovăț.
După obişnuitele rugăciuni matinale , elevii celor 3 clase liceale în compania profesorilor s-au deplasat spre aceste mănăstiri. Aici, după ce au dat slavă lui Dumnezeu și s-au închinat la Sfintele Icoane, au ascultat scurt istoric a fiecărei mănăstiri, din relatările viețuitorilor.
Elevii seminarului s-au întors plini de impresii, uimiţi de curăţia vieţii dedicate, considerînd activitatea de faţă ca o lecţie practică de trăire şi lucrare în Hristos.




















