+373 (022) 54-28-70 teologie.ortodoxa@gmail.com

Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Izmail 46

Cuvânt la Duminica a XXVIII-a după Rusalii

Ați auzit în Sfânta Evanghelie de azi, cum mai-marele sinagogii, din râvnă pentru cinstirea sâmbetei, și-a ascuns zavistia și fățărnicia sa, zicând: „Șase zile sunt în care se cade a lucra. Deci în acele zile venind, vindecați-vă, iar nu în ziua sâmbetei” (Luca 13, 14).

Vedeți, frații mei, ce zavistie și fățărnicie acoperită? Vedeți ce viclenie ascunsă, sub râvna pentru lege? Oare credea el cele ce zicea? Oare erau în mintea și în inima lui cele ce avea pe buzele lui? Zavistia stăpânea pe acest om, nu râvna pentru cele sfinte. Oare nu știa el că Dumnezeu a rânduit sâmbăta ca încetare de lucrul mâinilor, iar nu încetarea lucrării faptelor bune și, mai ales, vindecarea unei femei bolnave? Niciodată Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, nu a mustrat pe păcătoși așa de aspru ca pe cărturari, pe farisei și pe legiuitorii fățarnici și plini de zavistie. Căci păcătoșii când se întorceau la pocăință din toată inima, cu mare milă și iubire îi primea Dumnezeu. Iar când era învinuit de cărturari și farisei că umblă cu păcătoșii și stă la masă cu ei, El le zicea: „N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință” (Matei 9, 13). Și iarăși: „N-au trebuință cei sănătoși de doctori, ci cei bolnavi” (Matei 9, 12).

Însă cărturarilor le zicea: „Vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră întru Împărăția Cerurilor” (Matei 21, 31), fiindcă în inima lor Fiul lui Dumnezeu a văzut cele mai cumplite patimi, ca: mândria, zavistia, ura, viclenia, slava deșartă, fățărnicia și altele multe de acest fel. Dar să revenim la cuvântul nostru și să vorbim despre zavistie și fățărnicie, de care v-am amintit. Zavistia este patima cea mai cumplită, care, după învățătura Sfinților Părinți se zice „naștere a diavolului” și mai rea decât însuși diavolul. Pentru a arăta că zavistia este mai rea și decât diavolul, să ne ducem cu mintea la împăratul Saul și la David.

Saul zavistuia foarte mult pe David și căuta în tot chipul să-l omoare. Pentru ce? Pentru că David a ucis pe Goliat Filisteanul, vrăjmașul de temut al poporului lui Israel (I Regi 17, 24), iar când David se întorcea biruitor de la uciderea lui Goliat, au ieșit femeile în întâmpinarea lui David din toate cetățile lui Israel, cântând și jucând cu timpane, cu fluiere și alăute, și ziceau: „Bătut-au Saul cu miile și David cu zecile de mii. Și s-a mâniat Saul foarte tare și nu a plăcut în ochii lui Saul cuvântul acesta și a zis: Lui David i s-au dat zecile de mii și mie numai mii? Și ce mai lipsește fără numai împărăția? Și s-a uitat rău Saul din ziua aceea la David” (I Regi 18, 7-9).

Și din ziua aceea, zavistuia Saul foarte pe David și căuta în tot chipul să-l piardă, iar a doua zi a căzut duh rău de la Dumnezeu peste Saul și a rămas uimit în mijlocul casei lui. Și David cânta din harfă cu mâna sa și gonea duhul rău de la Saul. Duhul rău auzind cântarea lui David, fugea de la Saul, dar zavistia din inima lui nu fugea, căci îndată ce se trezea din chinurile duhului rău, lua sulița ca să-l omoare pe David și David, ferindu-se din fața lui Saul, acesta a lovit cu sulița în peretele casei (I Regi 18, 10-11; 19, 9-10). De aici oricine poate cunoaște că zavistia este mai rea decât diavolul, deoarece diavolul fugea de la Saul, când cânta David, dar nu și zavistia din inima lui.

Auzim și pe dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur care zice așa: „Zavistia este maică a uciderii și mai rea decât preadesfrânarea. Căci aceasta stă la om cât timp este robit de ea, iar tirania zavistiei biserici întregi a răsturnat și toată lumea a vătămat-o. Aceasta, cum am zis, este maică uciderii, căci a făcut pe Cain să ucidă pe fratele său (Facere 4, 8). Aceasta a făcut pe Isav să urască și să prigonescă pe fratele său Iacov (Facere 27, 41). Aceasta a făcut pe diavol să înșele pe om în Rai” (Sfântul Ioan Gură de Aur, op. cit., p. 168) (Facere 3, 1-5). Apoi continuă: „Dar tu acum nu omori, ci mult mai multe și mai cumplite decât uciderea faci, căci te rogi ca fratele tău să pătimească cele de ocară și curse dinspre toate părțile îi întinzi ca să vatămi pe fratele tău.

Deci, ori de miluiești, ori de priveghezi, ori de postești, cu acest scop te-ai făcut mai necurat decât toți dacă zavistuiești pe fratele tău. Deci să știi că lucru rău este zavistia și lipsită de toată iertarea și mai cumplită și decât rădăcina tuturor răutăților, că iubitorul de argint atunci se bucură când ia, iar zavistnicul atunci se bucură când altul nu ia. Diavolul zavistuiește numai pe om, iar dintre diavoli pe nici unul. Iar tu pe om zavistuiești și împotriva celui de un neam cu tine stai. Și ce iertare vei dobândi? Care cuvânt de îndreptare vei da tu, cel ce, când vezi pe fratele tău în îndestulare, tremuri și te îngălbenești în loc să te veselești? Deci aceasta să înțelegi, că cela ce este zavistuit, se va trezi și mai strălucit se va face; iar zavistuitorul mai multe rele va aduna asupra sa…

Pentru care pricină, spune-mi, zavistuiești pe fratele tău? Că a luat mare dar duhovnicesc? Și de la cine a luat, spune-mi? Au nu de la Dumnezeu? Deci către Acela primești gândul zavistiei în inima ta, care a dat Darul? Văzut-ai de unde se trage răul și ce vârf al păcatelor se face și cât îți sapă ție prăpastia muncii? Și ce poate fi mai ticălos decât sufletul acela, care ieri era prieten cu prietenul tău și se împărtășea cu el de cuvinte și de masă, apoi îndată, pentru că a văzut pe fratele său slăvindu-se, a aruncat de la sine masca prieteniei și a intrat sub fața vrăjmașului, mai bine zis a turbării!” (Sfântul Ioan Gură de Aur, op cit., p. 174).

Apoi zice: „Ce faci omule? Socotești că este de mare folos a surpa bunătățile aproapelui? Dar mai înainte de acelea, surpi pe ale tale”. Și iar zice: „Măcar semne de va face cineva, măcar feciorie de ar avea, măcar post sau culcare pe jos, și pentru faptele sale cele bune de va ajunge la îngeri, dacă va avea această boală și meteahnă a zavistiei, va fi mai necurat decât toți” (Sf. Ioan Gură de Aur, op cit., Cuvânt pentru zavistie).

Aceste cuvinte și învățături pe care le-ați auzit până aici, despre zavistie, nu sunt ale mele, ci ale Sfântului și dumnezeiescului părinte Ioan Gură de Aur. De aceea ele sunt vrednice de ținut minte cu toată evlavia, spre folosul nostrum Și acum să arătăm câteva lucruri despre cea de-a doua patimă, despre fățărnicie. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, descoperind această blestemată patimă în inima mai-marelui sinagogii, i-a zis: „Fățarnicilor, fiecare din voi nu-și dezleagă sâmbăta boul sau asinul său de la iesle și îl duce de îl adapă? Dar pe această fiică a lui Avraam, pe care a legat-o satana de optsprezece ani, nu se cădea a o dezlega din legătura aceasta în ziua sâmbetei?” (Luca 13, 15-16). Iată, frații mei, cum știutorul de inimi Iisus Hristos vădește patima fățărniciei ce era încuibată în inima mai-marelui sinagogii și cu câtă înțelepciune îi arată lui și tuturor celor de față, datoria sfântă de a ajuta pe cei bolnavi și de a-i scoate din primejdiile care vor fi, fără a ține seama că este sărbătoare sau nu.

Că spune: „Dacă fiecare din voi dezleagă dobitocul său să-l ducă la apă în ziua sâmbetei, apoi cu cât mai cuviincios și de nevoie este a dezlega un suflet din legătura satanei în ziua sâmbetei?” Și în alt loc a arătat că nu omul s-a făcut pentru sâmbătă, ci sâmbăta pentru om (Marcu 2, 27), arătând cât de mare cinste are omul de la Dumnezeu, față de sărbătorile ce i s-au rânduit a le ține și că mai mare este fapta milostivirii față de om, decât însăși ținerea sărbătorii în care se cuvine bine a face. Dar, frații mei, este bine să adâncim mai mult cele despre fățărnicie. Să știm că „fățărnicia este un greu și cumplit păcat, care are ca rădăcină vicleșugul, iar ca roade: minciuna, amăgirea, măiestria, agoniseala cea rea, necinstea și vătămarea aproapelui” (Cazania, București, 1857, p. 555). Dicționarul Noului Testament spune că „omul fățarnic este nesincer, prefăcut, mincinos și viclean” (Pr. Ioan Mircea, op. cit., p. 155).

Iar în Sfânta Scriptură citim următoarele: oamenii fățarnici cinstesc pe Dumnezeu „numai cu buzele” (Isaia 29, 13; Ieremia 12, 2). Oamenii fățarnici nu fac cele ce zic (Iezechiel 33, 31). Oamenii fățarnici sunt cucernici numai la arătare (II Timotei 3, 5). Oamenii fățarnici se îngrijesc numai de curățenia cea din afară (Matei 15, 2-6). Oamenii fățarnici sunt observatori numai la lucrurile cele mici și neînsemnate (Matei 23, 23-24; Luca 11, 42). Iată pentru ce Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca un adevărat Dumnezeu și știutor al inimilor a mustrat cu asprime pe cărturari, pe farisei și pe legiuitorii poporului lui Israel, care erau bolnavi și orbiți foarte de această blestemată patimă și de atâtea ori cu vaiul i-a amenințat, zicându-le: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici, că închideți Împărăția Cerurilor înaintea oamenilor că nici voi nu intrați, nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați” (Matei 23, 13).

„Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici, că mâncați casele văduvelor și cu fățărnicie îndelung vă rugați. Pentru aceasta mai multă osândă veți lua” (Matei 23, 14), și iarăși: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor, că înconjurați marea și uscatul ca să faceți un ucenic, și dacă l-ați făcut, îl faceți fiu al gheenei îndoit decât voi” (Matei 23, 15). Iar văzând orbirea lor spirituală, le zicea: „Călăuze oarbe” (Matei 23, 16), „Nebuni și orbi” (Matei 23, 17), „Șerpi, pui de vipere” (Matei 23, 33) și alte nume de ocară, prin care făcea cunoscută răutatea, viclenia și fățărnicia lor.

Dacă luăm aminte la învățătura Domnului din Sfânta Evanghelie, putem cunoaște că nici un păcat nu a fost mustrat așa de aspru și amenințat cu vaiul și cu osândă veșnică, mai mult ca păcatul fățărniciei, pe care Mântuitorul l-a descoperit în inimile cărturarilor, ale fariseilor și ale legiuitorilor poporului Israel. Dar pentru care pricină acest lucru? Pentru că nici un păcat al firii omenești nu este mai complicat cu alte multe păcate, ca fățărnicia. De aceea, Mântuitorul, în alt loc, acest păcat cumplit l-a asemănat cu aluatul, zicând: „Feriți-vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia” (Luca 12, 1), căci precum aluatul dospește toată frământătura, așa și păcatul fățărniciei strică și otrăvește toată așezarea sufletului celui ce se îmbolnăvește de acest păcat. De amândouă aceste păcate putem scăpa numai prin multă rugăciune, prin deasă spovedanie, prin milostenie și cugetare la moarte.

Arhim. Ilie (Cleopa)

Leave a Reply