+373 (022) 54-28-70 teologie.ortodoxa@gmail.com

Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Izmail 46

Despre Sfânta Împărtăşanie

În Biserica Ortodoxă, toate se rezumă la Potir, la Trupul și Sângele Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Starea noastra de păcătoşenie s-a transmis de la Adam întregului neam omenesc, astfel păcatul lui Adam, fiind o problemă ontologică. Această stare a noastră bolnavă sau cu alte cuvinte, înclinarea noastră spre rău, este din cauza protopărinţilor noştri. Omul aflându-se în această stare, nu are capacitatea de a diferenţia lucrurile bune de cele rele. Spre bucuria noastra, aşa cum printr-un om a intrat păcatul în lume, tot printr-un Om a intrat şi harul lui Dumnezeu, adică viaţa cea veşnică.

Odată cu venirea lui Hristos în lume, lucrurile s-au schimbat considerabil, El instituieşte o nouă instituţie divino-umana şi anume Biserica. Astfel, Biserica fiind centrul creştinismului şi chiar creştinismul însuşi.
Biserica este acea instituţie, care ofera omului posibilitatea să se ridice din stare lui de păcătoşenie la o stare ca a lui Adam până la păcat sau chiar şi mai mult. Hristos fiind conducătorul Suprem al Bisericii şi Capul Acesteia, iar noi toţi celulele acestui Trup. Şi aşa cum într-un trup curge un singur sânge, aşa şi în orice creştin trebuie să curgă acelaşi sânge ca şi a lui Hristos.
 În Biserica Ortodoxă, sunt o mulţime de rugaciuni, ierurgii şi Taine, dacă ele toate nu se termină la Potir, atunci ele n-au valoarea lor firească şi deplină. Totul se învarte în jurul Sfintei Împărtăşanii. Botezul şi Mirungerea se încununează cu Împărtăşania; Spovedania cu Împărtăşania; Nunta cu Împărtăşania; Maslul cu Împărtăşania; Preoţia cu Împărtăşania; şi cea mai mare operă care există pe pământ, liturghia, are miezul Împărtăşania. Toate rugăciunele, metaniile, acatistele sunt mult mai secundare şi adiacente faţă de Împărtăşanie, ele toate sunt un mijloc de a ajunge la Împărtăşanie, dar nu o înlocuiesc.
Nu ne putem numi creştini, dacă în noi nu este Hristos. Mulţi din noi ne apropiem de Potir doar în perioada postului, de parcă postul ne-ar face pe noi cumva vrednici de Hristos. Nu postul ne face vrednici de Hristos, dar starea noastră de curăţenie, care se obţine prin pocăinţa noastră sinceră, prin Spovedanie, unde primim dezlegarea păcatelor, prin preotul duhovnic. Mulţi din noi spunem că nu suntem vrednici să ne împărtăşim, că nu am citit canoanele, că nu am postit, că nu avem duvovnic etc., dar ce ne încurcă pe noi ca să citim rugăciunea înaintea împărtăşaniei, să ne marturisim sau să ne gasim un duhovnic ca să ne mărturisim păcatele, înafară de lenea noastră!?
Cu toţii ştim Simbolul de Credinţă, unde mărturisim de fiecare dată că aşteptăm viaţa veacului ce va veni, adică aşteptăm a Doua Venire a lui Hristos, dar oare nu ne amăgim noi pe noi înşine!? Cum putem noi să afirmăm aşa ceva, pe când noi ne temem de Potir, unde Hristos se afla în mod real, pentru noi toţi şi pentru fiecare în parte. Acelaşi Hristos va veni la a Doua Venire şi acelaş Hristos se afla în Potir, sunt doua realităţi, dar pe care le întelegem diferit. Nu suntem noi acei creştini care îi urmează lui Hristos cu adevărat, să luăm exemplu de la creştinii din primele veacuri, care se Împărtăşeau în fiecare zi, ei chiar traiau cu Hristos şi erau gata să moară în fiecare clipă pentru El, aşa cum o şi făceau. Iar noi ne considerăm nevrednici din mândria şi lenea noastră, nimic nu ne împiedică şi nimeni n-are voie să ne îndepărteze pe noi de la Hristos. Cât de falşi suntem când afirmăm că suntem gata să ne dăm viaţa pentru Hristos, dar în realitate când este vreo sărbătoare familială sau religioasă nu suntem gata să ne apropiem de Hristos din interesele noastre prosteşti, nu ne împărtăşim pentru că azi vin neamurile, pentru că trebuie să beau peste măsură, că trebuie să mă distrez, aşa e creştinul în ziua de azi, înlocuieşte cele vremelnice cu cele veşnice.
Cine se Împărtăşeşte, nu se uneşte doar cu Hristos, dar şi cu Tatal şi cu Duhul Sfânt şi încă cu toţi fraţii şi surorile creştine. Astfel împlinindu-se cuvintele Mântuitorului, ca toţi să fie una (Ioan 17, 11).
Să curgă în noi acelaşi Sânge ca şi a lui Hristos, dacă vrem să fim acelaş Trup cu El. Hristos ni se împărtăşeşte nouă tuturor la fiecare liturghie, nu contează dacă e post sau nu. Nu există viaţă bisericească fără participarea noastră activă la Tainele Ei, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să ne apropiem.

Boian Ilarion, student anul IV.

Leave a Reply