Duminica pot lipsi de la Sfânta Liturghie?

Nu de puține ori mi s-a întâmplat să aud din partea unor credincioși că nu au participat duminica la dumnezeiasca Liturghie, deoarece au avut mai multe evenimente în familie (nunți, botezuri, aniversări) sau din pricina faptului că le-au sosit musafiri, au călătorit ori chiar au învățat. Unii, cu o debordantă convingere, se pretind buni creștini, deși nu găsesc timp să meargă la liturghia din duminici şi sărbători. Sigur că asemenea situații ne amintesc de cunoscuta parabolă evanghelică despre cei chemați la cină. Sărmanii invitați! Au declinat poftirea şi cinstea de a cina cu Dumnezeu. Ştim din textul scripturistic că Stăpânul s-a mâniat foarte tare pe cei ce s-au folosit de varii pretexte spre a nu da curs onoarei ce li s-a făcut. În nefericita situatie ne aflăm şi noi atunci când, cu aceeaşi uşurinţă, invocăm felurite dezvinovățiri ca să nu venim la Cina Domnului.

Carevasăzică, se cer lămurite două dileme: pot fi bun creştin fără a participa la Sfânta Liturghie? Ce activități omeneşti justifică absența noastră de la această slujbă?

Deşi răspunsul vi se va părea prea abrupt, dintru început trebuie să afirm că nu putem fi buni creştini fără participarea la dumnezeiasca liturghie şi că nici o activitate cotidiană nu justifică lipsa noastră de la biserică. Ce bine se potrivesc aici spusele părintelui Arsenie Papacioc: „Sfânta Liturghie face abstracție de la orice fel de comparație. Sfânta Liturghie este Cer, este Dumnezeu. În mâna omului, bineînțeles. E cel mai important, cel mai mare lucru posibil”.

Cum să fii bun creştin fără a fi martor la „misterul mântuirii neamului omenesc”, permanentizat pe pământ şi în ceruri? Nu poți fi bun creştin, zic, dacă te lipseşti de Liturghie, deoarece ea dezvăluie neîncetata lucrare a Domnului nostru Iisus Hristos în lume şi pentru lume, în Duhul Sfânt, spre a o aduce, primenită prin Jertfa Sa, înaintea Tatălui. Liturghia ortodoxă, înfățișând taina mântuirii, îi reamintește credinciosului istoria răscumpărării neamului omenesc, făcându-l să devină contemporan cu Hristos și cu a Sa lucrare izbăvitoare pentru noi.

Totul este sfânt şi sfințitor în Liturghie, căci, afirmă Sfântul Ioan Gură de Aur, „nu vreun om, nici vreun arhanghel, nici o altă putere creată, ci Însuşi Mântuitorul a orânduit această slujbă”. De aceea, pe parcursul întregii Liturghii, credinciosul trăieşte o anumită stare sufletească evolutivă, de la risipirea şi tulburarea resimțite în momentul intrării în Biserică, la o pace lăuntrică, o regăsire a adevăratelor sensuri ale vieții, o hotărâre de a urma calea şi povățuirile lui Hristos. Punctul culminant îl atinge în momentul împărtăşirii cu Sfântul Trup şi Sfântul Sânge ale Mântuitorului, atunci când se uneşte cu dumnezeirea, cu Însuşi Iisus Hristos, „Calea, Adevărul şi Viața”.

Într-o atare situație, cum să nu vii la sfânta şi sfințitoarea oficiere? Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că întotdeauna la Sfânta Liturghie sfinții îngeri, care stau de față şi se roagă pentru noi şi împreună cu noi, scriu de fiecare dată pe cei ce intră în biserică şi se înfăţişează cu numele lor înaintea lui Dumnezeu. Astfel, „absențele” unui credincios se marchează în cer. Cum să nu fiu prezent la măreața slujbă, de vreme ce în Sfânta Liturghie se întâmplă negrăita minune a contemporaneizării noastre cu Dumnezeu?! Prin Liturghie, El ne cheamă să participăm la lucrarea divino-umană a mântuirii.

Având în vedere toate acestea, mi se pare de prisos să încercăm  a găsi pretexte spre a lipsi duminica de la Liturghie. Ce frumos ar fi ca prezența la biserică să constituie grija de căpătâi a bunului creştin, iar celelalte activități să graviteze în jurul ei! Nu poți pierde o Sfântă Liturghie, căci fiecare oficiere se arată unică în felul său şi nimeni nu va izbuti s-o recupereze vreodată. Cuvintele părintelui Arsenie Papacioc grăiesc limpede în acest sens: „este atât de necesară şi de obligatorie participarea la Sfânta Liturghie, mai mult chiar decât ne sunt necesare lumina şi aerul. Liturghia este cea mai mare lucrare pe pământ şi folosul dincolo de închipuire al întregii creații a lui Dumnezeu”.

Şi totuşi, în societatea contemporană nici nu concepem ca anumite categorii profesionale să nu lucreze chiar şi în zi de duminică. Ce s-ar întâmpla într-un spital dacă duminica nu se asigură garda necesară măcar pentru intervențiile de urgență? Sau într-o unitate de ambulanță? Sau de cei care depinde alimentarea cu apă a unui oraş? Dar dacă cei care se îngrijesc de un azil de bătrâni sau orfelinat nu ar prepara hrana, înfometându-i astfel pe oropsiții locatari din respectivele centre, cum ar fi? Exemplele pot continua. Şi într-o mănăstire, duminica, atunci când toţi călugării se află la dumnezeiasca Liturghie, cineva munceşte pregătind masa pentru vieţuitori ori pentru creştinii care solicită la finele slujbei un blid de mâncare. Aşadar, cum să procedăm ca să ne îndeplinim obligațiile profesionale concomitent cu cele privind învățătura de credință? Oare unui medic chirurg i se permite să lipsească din gardă duminica? Cu siguranță nu! Dar el săvârşeşte acolo o altfel de liturghie, a iubirii – prelungirea celei euharistice din Biserică. Devenind „instrumentul” desăvârşitului Taumaturg, prin mâinile sale se vor tămădui, se vor salva, primind alinare, cei obidiți și împovărați de grele suferințe.

Practic, dacă timpul şi împrejurările permit, cei obligați să muncească în duminici ori în zilele de sărbătoare se pot abate pe la biserică în drumul către locul de muncă. Aprind o lumânare, rostesc o rugăciune, lăsând făgăduinţa că vor reveni să-şi împlinească datoria de bun creştin. După terminarea programului, pot participa, seara, la vecernie sau vor citi acasă un acatist. Sărbătoarea nu presupune doar slujbă şi odihnă, ci şi lucrare duhovnicească: să facem milostenie, să cercetăm pe bolnavi, pe cei singuri, să zăbovim în preajma celor rătăciți pe cărările umbroase ale vieții. Peste toate, neparticiparea la Sfânta Liturghie în duminici şi sărbători trebuie să stârnească în sufletul creştinului un sentiment de regret. Să evite ca nefirescul să devină firesc. Chiar dacă obligațiile profesionale îl împiedică să vină la biserică, să nu se resemneze, să nu lase conştiința să-i justifice absența, ci, dimpotrivă, să lupte pentru ca la următoarea sărbătoare sau duminică să ajungă numaidecât în „anticamera Împărăţiei lui Dumnezeu”, Biserica.

Sursa: Arhim. Mihail Daniliuc, Miride și Merinde, editura DOXOLOGIA, Iași, 2017, p. 185-189.