+373 (022) 54-28-70 teologie.ortodoxa@gmail.com

Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Izmail 46

Neîncrederea de sine și speranța în Dumnezeu

Cum poate cineva ști că lucrează cu neîncrederea de sine ori cu perfectă speranță în Dumnezeu ?

Deseori unii cred că n-au nici-o încredere, într-înșii și că toată nădejdea lor este numai în Dumnezeu. Totuși, în realitate nu-i așa. Ei sunt siguri de biruințele lor. Dar dacă se întîmplă eșecuri în treburile lor, se întristează de declin, exasperează. Dar nu se opresc aici ci socot că în viitor vor fi în stare să facă ceva mai bun. Acesta-i un indiciu sigur că înainte de declinul lor au fost încrezători într-înșii iar nu în Dumnezeu.

Iar dacă supărarea și necazul lor este mare e evident că s-au încrezut într-înșii și foarte puțin în Dumnezeu. Fiindcă cel ce nu are încredere în sine și nădăjduește în Dumnezeu, când se întîmplă de nu izbutește în ceva, nu-i tare surprins nici întristat așa de mult. El înțelege că acest insucces vine peste dânsul din cauza incapacității lui și a puținei nădejdi ce are în Dumnezeu. Mai ales nu se mai încrede în sine și sporește nădejdea în Dumnezeu. Nu mai asculta de pasiunile care sunt cauza căderii lui.

Sunt oameni care par virtuoși și duhovnicești, dar când cad în vreo nenorocire nu sunt în stare să-și redobândească pacea. Dacă, dorind să scape de marile nenorociri venite asupra lor din cauza iubirii de ei înșiși, aleargă la Parinții duhovnicești, au găsit leacul. Dela dânșii ei primesc mare putere să lupte și să sfărâme stâncile păcatului. Ei primesc forță împotriva lor înșile cu prea sfânta taină a Mărturisirii și a Pocăinții.

Sursa: Sfântul Nicodim Aghioritul, RĂZBOIUL NEVĂZUT, Editura Egumenita.

Leave a Reply