+373 (022) 54-28-70 teologie.ortodoxa@gmail.com

Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Izmail 46

Sfânta Liturghie, sărbătorire cuprinzătoare

Sfânta Liturghie este eticheta Bisericii Ortodoxe în înţelesul că în ea se rezumă toată Ortodoxia. Trebuie să spunem că Sfânta Liturghie este ca sărbătorire cuprinzătoare, pentru că dacă Sfânta Liturghie este un rezumat al Ortodoxiei, trebuie să fie un rezumat şi al trăirii ortodoxe.

Noi am găsit Sfânta Liturghie aşa cum ne-a dat-o Biserica şi dacă ne-am gândit mai îndeaproape am putut să ne dăm seama că în cuprinsul Sfintei Liturghii se trăiesc evenimentele care au dus la mântuirea noastră: Întruparea Fiului lui Dumnezeu – Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos -, Cina cea de Taină, Jertfa de pe Cruce, Învierea cea de a treia zi, Înălţarea la cer, ce-a de-a doua iarăşi venire, Rusaliile, chiar şi sărbătorile Maicii Domnului în înţelesul că în Sfânta Liturghie e pomenită şi Maica Domnului, ne arătăm cinstitori ai Maicii Domnului, sărbătorile sfinţilor în înţelesul că la Sfânta Liturghie îi pomenim pe toţi sfinţii, suntem îndemnaţi să-i pomenim pe toţi sfinţii, aşa încât Sfânta Liturghie este un rezumat al întregului an bisericesc.

Cei mai mulţi dintre credincioşii noştri ştiu că la Sfânta Liturghie se pomeneşte Cina cea de Taină pentru că se spun cuvintele „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor” şi „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor”. Este ceea ce s-a spus la Cina cea de Taină adică ceea ce a spus Domnul Hristos când a prezentat Trupul şi Sângele Său pentru împărtăşirea Sfinţilor Apostoli. Deci oricum Sfânta Liturghie sărbătoreşte Cina cea de Taină, dar nu numai Cina cea de Taină. Sunt mai puţini credincioşii care ştiu că şi alte sărbători sunt cuprinse în Sfânta Liturghie, şi alte sărbătoriri fac cuprinsul Sfintei Liturghii.

Şi anume, mai întâi de toate pentru că la Sfânta Liturghie Cinstitele Daruri ce sunt puse înainte se sfinţesc şi devin Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, putem considera pe bună dreptate că Sfânta Liturghie este o sărbătorire a întrupării Mântuitorului Hristos, a întrupării Fiului lui Dumnezeu, şi anume cuprinde ca întrupare Buna Vestire şi Naşterea cea după trup a Mântuitorului deci Buna Vestire şi Crăciunul. Buna Vestire noi o sărbătorim peste an în 25 martie iar Crăciunul în 25 decembrie. La Sfânta Liturghie, pentru că se întrupează Fiul lui Dumnezeu în Cinstitele Daruri care devin Trupul şi Sângele Lui şi devin de fapt Mântuitorul Însuşi cu Care se împărtăşesc credincioşii, Sfânta Liturghie este sărbătorirea celor două sărbători care sunt în legătură cu întruparea Fiului lui Dumnezeu: Buna Vestire şi Naşterea după trup a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sigur că întruparea aceasta se face pentru continuarea întrupării Mântuitorului în credincioşi prin împărtăşirea credincioşilor. Nu e vorba aici de o altă întrupare decât întruparea cea trebuincioasă pentru întruparea cea din oameni, adică Domnul Hristos a găsit chipul în care El poate să fie cuprins în fiinţa credincioşilor, chipul în care credincioşii se pot uni cu El în cea mai adâncă unire, până acolo că El, după cum spunem noi la o rugăciune după împărtăşirea cu Sfintele Taine, intră în alcătuirea mădularelor noastre. Chiar zicem noi: „intră în alcătuirea mădularelor mele, în rărunchi şi-n inimă”. Ca să se poată realiza lucrul acesta, se realizează mai întâi întruparea cea în Cinstitele Daruri, ca credincioşii să se poată împărtăşi.

După aceea, la Sfânta Liturghie pomenim şi alte evenimente care privesc mântuirea între care de pildă intrarea în Ierusalim, în înţelesul că la intrarea în Ierusalim credincioşii Mântuitorului au zis: „Osana întru cei de sus!” (Matei 21, 9). Şi noi la Sfânta Liturghie zicem „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Ta. Osana întru cei de sus. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. Osana întru cei de sus”, cuvinte pe care le-au spus în parte îngerii. Deci, „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Ta”, sunt cuvinte îngereşti, iar cuvintele: „Osana întru cei de sus. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!”, sunt cuvinte omeneşti.

Apoi, Cina cea de Taină, reprezentată în cuvintele: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor” şi „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu al Legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor”. Dar îndată după ce se spun cuvintele acestea, nu cu glas tare ci în gând preotul zice: „Aducându-ne aminte de această poruncă mântuitoare”. Despre ce este vorba? Este vorba că Domnul Hristos, după mărturia Sfântului Evanghelist Luca, le-a spus ucenicilor după ce a zis „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu” şi „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu”, a zis „Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea”. Deci Domnul Hristos a statornicit la Cina cea de Taină să I se pomenească jertfa. De ce jertfa? Pentru că se pomeneşte Trupul Domnului Hristos şi Sângele Domnului Hristos separat, nu Trupul şi Sângele deodată aşa cum trăieşte sângele în trup şi trupul în sânge, ci separat, ca să se arate jertfa. Sângele Domnului Hristos s-a vărsat pe Cruce, deci Domnul Hristos a rânduit să I se pomenească jertfa: Trupul şi Sângele. Şi a zis: „Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea”. Orice Sfântă Liturghie este o repetare în acest înţeles a Cinei celei de Taină şi este împlinirea unei porunci a Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea”. Şi atunci preotul zice: „Aducându-ne aminte de această poruncă mântuitoare şi de toate cele ce s-au făcut pentru noi: – şi pomeneşte cele ce s-au făcut pentru noi şi anume zice – de cruce, – deci de jertfa Mântuitorului de pe Cruce – de groapă – de înmormântarea Mântuitorului, de mormântul cel purtător de viaţă al Mântuitorului – de învierea cea de a treia zi – deci de Sfintele Paşti – de suirea la cer şi şederea de-a dreapta Tatălui – deci de Înălţare – şi de ce-a de-a doua slăvită iarăşi venire”, prin urmare o sărbătorire a unui eveniment pe care nu l-am trăit şi nu-l trăim încă, a doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos care urmează după Înălţare. Şi apoi zice cu glas tare: „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie aducem de toate şi pentru toate”.

Asta înseamnă că la Sfânta Liturghie, pe lângă întruparea Mântuitorului, pe lângă intrarea în Ierusalim, pe lângă Cina cea de Taină, pomenim Vinerea cea Mare cu jertfa şi moartea Mântuitorului, Sâmbăta cea Mare când Domnul Hristos a fost în mormânt, deci înmormântarea Mântuitorului, pomenim Învierea Mântuitorului, Sfintele Paşti, aşa încât fiecare Sfântă Liturghie, fie că e în zi de Duminică fie că e într-o zi de lucru, este o sărbătorire de Paşti. Şi pentru că e o zi de Paşti, după ce se împărtăşesc preoţii, clericii adică: episcopii, preoţii şi diaconii, în altar se spun cuvintele aducătoare aminte de Jertfa Mântuitorului şi de Învierea Mântuitorului: „Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii Lui Hristos, că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a călcat”. Sunt cuvinte în care se pomeneşte deodată Învierea şi Patimile, pătimirile Mântuitorului, răstignirea pe Cruce. Şi după aceea spunem cuvintele: „Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că mărirea Domnului peste tine a strălucit. Saltă acum şi te bucură, Sioane, iar tu, Curată, Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te întru Învierea Celui născut al tău”, cuvinte care se spun la Paşti şi apoi chiar cuvinte în care sunt pomenite Paştile, căci zicem: „O, Paştile cele mari şi preasfinţite Hristoase; O, Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea. Dă-ne nouă mai adevărat a ne împărtăşi cu Tine în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale”.

Spunând aceste cuvinte pomenim Paştile şi-L pomenim pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos ca Paştile noastre pentru că cuvântul paşti în româneşte înseamnă trecere, iar la Paşti se spune: „Ziua Învierii popoare să ne luminăm, Paştile Domnului, Paştile. Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi cei ce-I cântăm cântare de biruinţă”. Cuvintele acestea arată trecerea de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer. Credincioşii trebuie să trăiască aici pe pământ o viaţă asemănătoare cu cea din cer, să depăşească lumea aceasta, să depăşească pământul, pentru că „din moarte la viaţă” – deci nu suntem în moarte ci în viaţă – şi „de pe pământ la cer” Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, El care este „Paştile noastre”.

Şi atunci adresându-ne Domnului Hristos zicem: „O Paştile cele mari şi preasfinţite Hristoase” şi-L numim pe Domnul Hristos „Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea” şi cerem de la El ceva, după ce ne-am împărtăşit la măsurile, la puterile noastre şi zicem „Dă-ne nouă mai adevărat să ne împărtăşim – cu alte cuvinte ne-am împărtăşit cum am putut dar vrem să ne împărtăşim cât mai adevărat şi mai adevărat decât acum – cu Tine în ziua cea neînserată – în ziua care nu are sfârşit – a Împărăţiei Tale”.

Prin urmare sărbătorim Jertfa Mântuitorului, moartea Mântuitorului, înmormântarea, Învierea cea de a treia zi – Sfintele Paşti – şi după aceea pomenim şi suirea la cer, Înălţarea la cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos care s-a întâmplat după patruzeci de zile de la învierea Sa şi pe care o sărbătorim peste an chiar la patruzeci de zile după sărbătoarea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Deci sărbătorim Înălţarea Mântuitorului şi cu ea o dată şi şederea de-a dreapta Tatălui. Poate că ştiţi că Sfântul Arhidiacon Ştefan, când era dus să fie omorît cu pietre, înainte de a se arunca asupra lui cu pietre, el a zis: „Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7, 56). Aceasta înseamnă că a sta de-a dreapta lui Dumnezeu este a fi în cinstire la Dumnezeu. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut totdeauna cinstire după firea dumnezeiască la Tatăl, dar a avut cinstire şi după firea omenească prin aceea că firea omenească s-a înălţat la cer. De fapt înălţarea la cer a Domnului Hristos asta şi înseamnă: ridicarea firii omeneşti cu care a trăit Domnul Hristos aici pe pământ, în sânul Prea Sfintei Treimi, mai presus de lume. Să ştiţi că noi nu înţelegem lucrul acesta, e o taină pentru noi, însă „taina nu suferă ispitire”. Noi tainele le primim ca taine, le primim prin credinţă, nu le înţelegem dar le cinstim şi le avem în vedere ca taine şi prin aceasta înaintăm în credinţă, pentru că dacă am putea înţelege totul, atunci n-ar mai fi trebuinţă de credinţă, ci ar fi doar trebuinţă de înţelegere. Ori noi nu putem cuprinde tainele lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu e mai presus de noi şi ceea ce e mai presus de noi nu poate fi cuprins de noi, şi atunci nici tainele lui Dumnezeu, nici faptul că Trupul şi sufletul Mântuitorului nostru Iisus Hristos sunt undeva în cer, undeva, ştiu eu, în universul acesta, mai presus de lumea aceasta; Dumnezeu ştie unde este cu Trupul şi cu sufletul Său Mântuitorul, şi de-a dreapta Tatălui, adică firea omenească este cinstită în persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat, este cinstită de către Dumnezeu Tatăl şi ridicată mai presus de lumea aceasta. Şi aceasta o sărbătorim la Înălţarea Domnului dar o sărbătorim şi la Sfânta Liturghie.

Iar după ce mărturisim în Simbolul credinţei că Fiul lui Dumnezeu S-a înălţat la cer şi şade de-a dreapta Tatălui, mărturisim că „iarăşi va să vină cu mărire să judece viii şi morţii” şi acest eveniment îl sărbătorim la Sfânta Liturghie pentru că pomenim nu numai suirea la cer şi şederea de-a dreapta, ci şi ce-a de-a doua slăvită iarăşi venire.

Să ştiţi că sunt grupări de creştini care pun foarte mult accent pe a doua venire a Domnului Hristos. Biserica Ortodoxă mărturiseşte a doua venire a Domnului Hristos şi o sărbătoreşte şi la Sfânta Liturghie, şi poate chiar de aceea nu stăruim foarte mult asupra celei de-a doua veniri a Domnului Hristos pentru că noi, într-un fel, o trăim cu înainte sărbătorire, o sărbătorim cu înainte sărbătorire la fiecare Sfântă Liturghie. Într-un fel, la fiecare Sfântă Liturghie Domnul Hristos vine între noi. Când se săvârşeşte Sfânta Liturghie cu mai mulţi slujitori, cu preoţi mai mulţi, se spun cuvintele: „Hristos în mijlocul nostru”, „Este şi va fi”, „Totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor”, „Amin”. E un adevăr pe care noi îl trăim ca preoţi şi ca credincioşi, ca membri ai Bisericii Ortodoxe, la fiecare Sfântă Liturghie, în înţelesul acesta că noi credem că Hristos este în mijlocul nostru, şi de fapt Hristos chiar poate să fie în mijlocul nostru şi chiar este în mijlocul nostru, pentru că cu firea dumnezeiască Mântuitorul nostru Iisus Hristos este pretutindeni.

Mai sărbătorim la Sfânta Liturghie şi sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, Rusaliile. Nu se poate Liturghie fără pogorârea Duhului Sfânt. Pogorârea Duhului Sfânt cea din istorie, care s-a întâmplat la zece zile după înălţarea la cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim când, după mărturia Sfântului Evanghelist Luca din cartea Faptelor Sfinţilor Apostoli, s-a auzit „un vuiet ca de vijelie care vine repede” şi când s-au împărţit, asupra fiecărui dintre cei care erau de faţă, ca nişte limbi de foc, „nişte limbi ca de foc”, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ucenici şi a rămas lucrător în Biserică pentru că nu ni se spune că S-a retras ci ni se spune doar că S-a pogorât. Şi pentru că S-a pogorât, ucenicii au început să vorbească în limbi necunoscute până atunci de ei, dar cunoscute de cei care îi auzeau, spunând măririle lui Dumnezeu (Fapte 2, 2-11).

Duhul Sfânt deci este lucrător în Biserică şi este lucrător la fiecare Sfântă Liturghie, Se pogoară cu ocazia oricărei Liturghii atunci când se spun cu cântare cuvintele: „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm, Ţie Îţi mulţumim, Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru”. Mai departe, după ce se spun de trei ori cuvintele acestea: „Doamne, Cel ce pe Preasfântul Duh, în ceasul al treilea, L-ai trimis Apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci Îl înnoieşte întru noi, cei ce ne rugăm Ţie”, preotul se roagă lui Dumnezeu spunând: „Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească şi fără de sânge, şi cerem şi ne rugăm şi ne cucerim: Trimite Duhul Tău cel Sfânt – ne adresăm Tatălui ceresc – peste noi şi peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte. Şi fă, adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău. Iar ceea ce este în potirul acesta – adică vinul amestecat cu apă – Cinstit Sângele Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt”. Şi atunci când ne rugăm, noi credem că Dumnezeu ne primeşte rugăciunea şi împlineşte lucrul acesta ca să se poată preface Cinstitele Daruri care sunt închipuitoare ale Trupului şi Sângelui Domnului Hristos. Deci pâinea şi vinul care sunt pregătite anume şi binecuvântate în timpul slujbei, şi pentru care ne rugăm de fapt când zicem: „Pentru Cinstitele Daruri ce sunt puse înainte, Domnului să ne rugăm”, acestea închipuiesc Trupul şi Sângele Mântuitorului. La Litughia Sfântului Vasile cel Mare spunem că am adus înainte cele ce închipuiesc Trupul şi Sângele lui Hristos şi după aceea cele care au închipuit Trupul şi Sângele lui Hristos devin Trupul şi Sângele lui Hristos.

Încă o dată vă spun, e o taină, e o taină a credinţei, e ceva ce nu se poate explica, ceva ce nu se poate demonstra, e ceva ce ţine de credinţa noastră. Şi credem că ele se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin venirea Duhului Sfânt, deci la Sfânta Liturghie avem şi Rusaliile aşa că se poate vorbi despre Rusaliile Sfintei Liturghii. Şi aici aş putea să aduc înainte şi un alt gând, şi anume că ceea ce s-a întâmplat la întruparea Mântuitorului, la întruparea Fiului lui Dumnezeu în Preasfânta Fecioară Maria – adică Duhul Sfânt a venit peste Preasfânta Fecioară şi puterea Celui Preaînalt, adică puterea lui Dumnezeu, a umbrit-o şi Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat în ea – aceea se întâmplă la Sfânta Liturghie. E aceeaşi Treime de la Buna Vestire, aceeaşi Sfântă Treime e şi la Sfânta Liturghie în sensul că Dumnezeu Tatăl trimite pe Duhul Sfânt ca să prefacă Cinstitele Daruri în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, deci avem exact ceea ce s-a petrecut la Buna Vestire, prin bunăvoinţa Tatălui, prin lucrarea Sfântului Duh şi bineînţeles prin alegerea şi a Mântuitorului Însuşi care a vrut să Se întrupeze din Preasfânta Fecioară Maria. Aşa încât, iată, la fiecare Sfântă Liturghie avem prezentă Sfânta Treime aşa cum a fost la Buna Vestire când S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu prin Maica Domnului, când Preasfânta Fecioară Maria a zis „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău” (Luca 1, 38).

Astfel privită, Sfânta Liturghie este o sărbătorire cuprinzătoare în înţelesul că în ea se rezumă, se cuprinde într-un timp scurt, ceea ce s-a întâmplat în timpi mai îndelungaţi, ceea ce s-a întâmplat în istoria Bisericii şi ceea ce sărbătorim noi. Nu trebuie să aşteptăm Paştile, până când mai vin o dată Paştile, pentru că fiecare Sfântă Liturghie e şi Sfintele Paşti. Nu trebuie să aşteptăm până va veni Vinerea cea Mare în legătură cu Paştile, pentru că fiecare Sfântă Liturghie este Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nu trebuie să aşteptăm Cina cea de Taină până în Joia Mare de anul viitor de pildă, pentru că Sfânta Liturghie este şi Cina cea de Taină. Nu trebuie să aşteptăm Înălţarea Domnului până la vremea când se va sărbători după Paşti, pentru că fiecare Sfântă Liturghie este şi Înălţarea Domnului. Nu trebuie să aşteptăm cea de-a doua venire, când va fi ea – Dumnezeu ştie când va veni din nou Domnul Hristos cu mărire să judece viii şi morţii – pentru că la fiecare Sfântă Liturghie e şi a doua venire a Domnului Hristos.

Apoi, pentru că Domnul Hristos nu este niciodată singur, ci este totdeauna împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, la Sfânta Liturghie avem şi sărbătoarea Sfintei Treimi cea de după Rusalii, din lunea de după Rusalii, Sfânta Liturghie fiind prilej de a fi prezentă Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh la Sfânta Liturghie.

Şi Duhul Sfânt care a lucrat în apostoli aducerea de mărire lui Dumnezeu, a rânduit ca Sfânta Liturghie să fie şi un prilej pentru a-L preamări pe Dumnezeu preoţii şi credincioşii, şi în acest înţeles şi la Sfânta Liturghie este vuietul Duhului cel de la Pogorârea Duhului Sfânt. În acest înţeles că la Sfânta Liturghie noi aducem mărire lui Dumnezeu: „Că Tu eşti Dumnezeul nostru şi Ţie mărire înălţăm”, „Că Tu eşti sfinţirea noastră şi Ţie mărire înălţăm”, „Că Sfânt eşti Dumnezeul nostru şi Ţie mărire înălţăm”.

Toate cuvintele acestea de fapt sunt cuvinte care ne obligă la aducerea de mărire, iar aducerea de mărire este vuietul Duhului. Ştiţi că în Sfânta Evanghelie, de la Ioan de pildă, în capitolul 16, Domnul Hristos vorbind despre Duhul Sfânt spune: „El pe Mine Mă va preamări” (Ioan 16, 14). Unde e preamărirea lui Dumnezeu acolo este lucrarea Duhului Sfânt. Totuşi, trebuie să recunoaştem că noi suntem prea puţin angajaţi direct şi, fără să se creeze o atmosferă anume pentru asta, suntem prea puţin angajaţi întru preamărirea lui Dumnezeu. Asta înseamnă că suntem săraci de lucrarea Duhului Sfânt pentru că lucrarea Duhului Sfânt ar trebui să fie întru noi mai ales întru revărsarea sufletului nostru în preamărirea lui Dumnezeu. Lucrarea noastră cea mai obişnuită este o lucrare de curăţire a sufletului. Zicem „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul” în dorinţa acesta de a ne curăţi, şi pe măsura curăţirii sufletului apoi sufletul să se reverse în preamărirea lui Dumnezeu în cuvinte ca acestea: „Mărire Ţie Doamne, mărire Ţie” sau „Mare Eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale”.

Şi pentru că Domnul Hristos nu este numai în Sfânta Treime împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, ci este şi împreună cu oamenii şi mai ales cu oamenii lui Dumnezeu, noi la Sfânta Liturghie pomenim şi pe Maica Domnului. Am spus aseară cum anume, o modalitate v-am prezentat aseară, că suntem îndemnaţi să o pomenim pe Maica Domnului şi cum să o pomenim pe Maica Domnului. Sigur că mai sunt şi alte modalităţi, de exemplu în ectenii zicem: „Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim”. Sunt tot cuvinte pe care le spunem şi în cadrul Sfintei Liturghii, dar nu numai în cadrul Sfintei Liturghii ci şi în liturghia cea mai largă, cum v-am spus că pentru noi liturghia înseamnă numai Liturghie, dar pentru alţii, care au cuvântul mai lărgit, liturghie înseamnă şi celelalte slujbe ale Bisericii noastre. Deci, toată vremea de slujire a lui Dumnezeu este o liturghie şi toată vremea de a-I sluji lui Dumnezeu, în orice latură a vieţii, trebuie să fie o prelungire a Sfintei Liturghii.

Toată vremea vieţii credinciosului trebuie să fie o liturghie, o liturghie pentru care se pregăteşte prin slujbele Bisericii şi prin ceea ce face el pentru îmbunătăţirea sufletului lui prin puterea lui Dumnezeu. Şi toată viaţa creştinului trebuie să fie o liturghie şi după Liturghia cea din biserică, o slujbă liturgică, adică o slujbă de sfinţire a fiinţei personale, a fiinţei noastre umane, şi de sfinţire a naturii, de sfinţire a întregii existenţe umane. Pe ceea ce ne punem pecetea, să fie o pecetluire adusă din partea lui Dumnezeu.

Şi apoi, pentru că Domnul Hristos este împreună cu cetele de sfinţi, pomenim la Sfânta Liturghie nu numai pe Maica Domnului, cuprindem nu numai sărbătorile Maicii Domnului, chiar dacă nu le sărbătorim pe fiecare după rostul pe care îl are, ci o sărbătorim pe Maica Domnului în general, înseamnă că avem la Sfânta Liturghie şi sărbătorile Maicii Domnului, şi avem şi sărbătorile sfinţilor, tot în înţelesul acesta că pomenindu-i pe sfinţi, fiind noi înşine cinstitori de sfinţi, înseamnă că şi Sfânta Liturghie este un prilej de cinstire a sfinţilor, deci şi de sărbătorire a sfinţilor.

Aşa că, în felul acesta gândită, Sfânta Liturghie este o sărbătorire cuprinzătoare. Sărbătorim evenimente legate de mântuirea noastră, evenimente care au dus la mântuirea obiectivă, la mântuirea în general a credincioşilor şi totodată Sfânta Liturghie este şi un prilej de sărbătorire a oamenilor lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a sfinţilor, aşa încât anul bisericesc, în cele din urmă, se rezumă în fiecare Sfântă Liturghie cu tot ce are el ca sărbători anume de peste an. De câte ori luăm parte la Sfânta Liturghie, luăm parte la toate sărbătorile pe care le avem în cursul unui an bisericesc iar aceasta în timp scurt şi cu participarea câtă o avem noi la aceste evenimente şi la aceste sărbători. Dumnezeu să ne ajute!

Sursa: Părintele Teofil Pârâian, Gânduri bune pentru gânduri bune, Editura Mitrooliei Banatului, Timișoara, 1997.

Leave a Reply