+373 (022) 54-28-70 teologie.ortodoxa@gmail.com

Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Izmail 46

Gânduri de Florii

Când se aproprie Floriile, intrarea în Ierusalim a Domnului, gândul îmi zboară la o întrebare de al cărei răspuns atârnă liniștea sau neliniștea mea de vreme îndelungată. În sărbătoarea aceasta șade ascuns bine, precum miezul în nucă, un examen greu. Examenul de conștiință al Bisericii, al comunității creștine, al adunării liturgice. Căci, intrând Domnul în Ierusalim, călare pe mânzul asinii, dă dovada smereniei lucrătoare spre mântuirea celorlalți, căci pentru întâia și ultima oară Îl vedem acceptând spectacolul, spectacularul, de dragul de-a ne depărta de El, învățându-ne să ne bazăm, în vestirea Evangheliei, nu pe tumultul curios și lesne de orientat al mulțimii fără chip, ci pe adânca smerenie a Domnului Slavei.

Cel pe Care mulțimile-L primesc, Duminica aceasta, cu strigăte de bucurie și de falsă curtoazie duhovnicească, ne învață că, în curând, lui „Osana! Osana!” poate să-i urmeze „Răstignește-L! Răstignește-L!”, dacă interesele obscure ale unuia sau altuia o cer, transformând bucuria părtășiei în drama trădării, cuvioasa rugăciune în urlet demagogic, ucigător.

În Drama aceasta a Floriilor, continuată în Săptămâna zisă – de cei bătrâni – „Paștele Crucii”, se ascunde mult din drama Bisericii Ortodoxe, în special. Întâmpinată cu osanele de o mulțime tulburată de vestea faptelor ei, Biserica se cere, mai apoi, a fi răstignită, pentru că ea nu „corespunde” viselor unuia sau altuia dintre agitatorii democrați, lideri de opinie, nu neapărat într-o linie politică, cât într-una culturală sau spirituală. Mereu Bisericii i se cere tot mai mult – oferindu-i-se tot mai puțin – în vreme ce mereu alții sunt cei care fac carieră din scuiparea obrazului Miresei Mirelui de dragul tainului de 30 de arginți, din care-și vor smulge mereu tot mai multă energie pentru ură și pentru lucrarea lor spurcată.

Biserica are ceva din profilul Dumnezeului ei, atunci când e vorba să cadă la taifas cu „oamenii zilei”. Mereu le iese în întâmpinare cu smerită cugetare și în smerita călătorie a Domnului pe asin. Dar nu uită – căci n-are voie – că atunci când este răstignită, mai întâi scuipată, lovită, rănită și mai întâi de acestea amarnic trădată, ea poartă cu sine ceva din Drama Dumnezeului celui Viu, cel Înviat, cu moartea pe moartea pe moarte călcând.

Și nu se încrede în osanale, ci se bucură de răstigniri, căci din ele-i vine nemurirea.

Sursa: Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin NECULA, DUMINICI ÎN DAR, Predici și gânduri.