Pericolul relaţiilor dintre bărbat şi femeie

„În convieţuirea noastră, ne suntem unul altuia, mîini, urechi şi picioare. Căsătoria ne dublează puterea, ne bucură prietenii şi ne întristează duşmanii. Împărtăşirea grijilor face încercările suportabile”.

(Sfîntul Grigorie Teologul)

       Într-o căsnicie ortodoxă nici unul dintre soţi nu trebuie să se simtă controlat sau dominat, pentru că libertatea trebuie să fie pecetea oricărei căsnicii. Libertatea se manifestă acolo unde este Duhul Domnului. În căsătorie, soţul şi soţia trebuie să lucreze împreună; trebuie să coopereze unul cu celălalt, pentru a trăi din plin harul unirii lor sacramentale. Datoria soţului este de a conduce, iar a soţiei de supunere faţă de bărbatul ei. Despre această supunere a femeii faţă de bărbatul ei ne vorbeşte Sfîntul Apostol Pavel ne spune: „Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului… Şi bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre” (Efeseni 5, 22 ), iar pentru ca femeia să se supună bărbatului ei este nevoie ca bărbatul să răsplătească din plin, şi cu multă căldură sufletească supuşenia femeii sale. În acest sens aducem cuvintele pline de înţelepciune a Sfîntului Ioan Gură de Aur: „Vrei ca soţia să ţi se supună aşa cum Biserica se supune lui Hristos? Atunci să ai faţă de ea aceeaşi purtare de grijă precum Hristos are faţă de Biserică. Da, chiar de ar trebui să-ţi dai viaţa pentru ea; da, şi de ar fi să fii tăiat în bucăţi de zeci de mii de ori; da, şi de ai îndura şi ai trece prin orice suferinţă, orice ar fi, nu da înapoi”. Bărbatul e dator să-şi pună viaţa pentru soţie şi copii. Supunerea ei faţă de bărbat nu înseamnă că aceasta să nu aibă libertate şi voinţă proprie, acceptînd orice decizie luată de soţul ei, ci în chemare la supunere, soţia trebuie şi e necesar să-şi folosească toate darurile de la Dumnezeu care vor fi puse în acord cu dorinţa şi voinţa soţului ei. În cartea (Pilde 31, de la 13-27) ne este arătat imaginea femeii care este o adevărată comoară pentru bărbatul pe care îl va avea. Femeia descrisă în această frumoasă imagine este foarte talentată şi îşi foloseşte darurile într-un mod active şi anume: „Ea caută lînă şi cînepă şi lucrează voios cu mîna sa. Ea se aseamănă cu corabia unui neguţător care de departe aduce hrana ei. Ea se scoală dis-de-dimineaţă şi împarte hrana în casa ei şi dă porunci slujnicelor… Ea pune mîna pe furcă şi cu degetele sale apucă fusul. Ea întinde mîna spre cel sărman şi braţul ei spre cel necăjit… Iar gura şi-o deschide cu înţelepciune şi sfaturi pline de dragoste sînt pe limba ei. Ea veghează la propăşirea casei sale şi pîine, fără să lucreze ea nu mănîncă”.

Înţelepciunea unei astfel de femei va fi mult apreciată de bărbatul ei, care o va iubi şi va urma sfatul ei, dar v-a lua o decizie a sa. Despre acest gen de femeie ne vorbeşte şi Sfîntul Ioan Gură de Aur: „Nimic nu este mai plin de putere decît o femeie pioasă şi înţeleaptă care îşi pune soţul în orînduiala cuvenită şi îi modelează sufletul după cum voieşte. Pentru că el nu va asculta de prieteni, de învăţători, de stăpîni, pe cît va urma tovarăşei sale de viaţă, de vreme ce povaţa aduce şi o anumită plăcere cu ea, căci cea care o dă este mult iubită”.

Femeia este centrul de greutate al căminului familial. De pacea lăuntrică a ei depinde mersul bun al familiei. Ea trebuie să fie ca o sugativă ce absoarbe neregulile celorlalţi, pentru ca apoi să le topească în adîncul rugăciunii şi dragostei sale jertfitoare. Cu părere de rău femeia casnică a zilelor noastre nu mai este educată în acest mod. Modul de viaţă al ei s-a schimbat enorm de mult. Aceasta este atrasă spre modă, coafor, bîrfe, discuţii la o cafea şi o ţigară, telenovele, ştiri, reviste etc. În familie fiecare membru îşi are propria îndatorire. Soţul întreţine familia, iar soţia trebuie să fie ocrotitoarea casei. Ambii soţi trebuie să facă tot ceea ce ţine de răspunderea sa, şi ambii soţi trebuie să aibă un singur scop: unitatea duhului în familie. Menţinerea unităţii duhului în familie nu se poate face decît dacă cei doi soţi se vor desprinde de duhul lumii acesteia şi se vor alipi Duhului Domnului.

Astfel doar cu ajutorul familiei, omul are posibilitatea de a se mîntui, înduhovnici, de a dobîndi ceea ce Dumnezeu îi făgăduieşte – Împărăţia Cerurilor, unde fiecare are pregătit cîte un locaş. Bărbatul şi femeia trebuie să conştientizeze că familia este un dar de la Dumnezeu, şi pe acest dar trebuie să avem grijă să-l păstrăm cu orice preţ „ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”. De asemenea cei doi soţi trebuie să înţeleagă că diavolul atacă acolo unde familia are la bază iubirea şi harul dumnezeiesc, pentru a-i face pe cei doi soţi să se despartă de Dumnezeu încălcînd poruncile Lui. Pentru a răspunde la atacurile celui rău este nevoie să învăţăm să avem răbdare, smerenie, pace lăuntrică, şi astfel vom putea birui ispitele din partea celui rău. Fiecare membru al familiei are rolul său, munca şi responsabilitatea sa, iar atunci cînd aceştia îşi îndeplinesc rolurile cu coştiinciozitate, atunci în familie va domina armonia, dragostea şi buna înţelegere. Deci vedem că fiecare membru al familiei are rolul său şi importanţa sa. Rolul bărbatului şi al femei este asemănat cu rolul pe care îl are Hristos în Biserică. După cum Hristos este Cap al Bisericii pe care a întemeiat-o şi are grijă de ea, tot aşa şi bărbatul ca cap al femeii este dator şi este „înzestrat” cu răspundere de tot ceea ce i se întîmplă în familia lui, de bunul trai în familie, de dragostea care trebuie să fie „duhul familiei”. Nici femeia nu este lăsată fără răspundere. Aceasta are datoria să fie supusă bărbatului ei şi să asculte de el precum Biserica ascultă de Hristos.

De la femeie se cere supunere, iar de la bărbat dragoste. Despre rolurile bărbatului şi al femeii ne vorbeşte Sfîntul Ioan Gură de Aur: „A iubi este propriu bărbatului, iar a ceda este propriu femeii. Dacă fiecare îşi împlineşte acest dat, totul va fi în ordine. Fiindcă dacă femeia este iubită, devine şi ea iubitoare”. Tot acest stîlp al Ortodoxiei ne spune că resposabilităţile sunt împărţite conform constituţiei şi disponibilităţilor primate de la Creator, Care prin această împărţire a pus între ei o nouă legătură a unităţii lor. Prima datorie conform învăţăturii acestui Sfînt este iubirea, care întotdeauna este legată de iubirea faţă de Dumnezeu. Conform concepţiei Sfîntului Ioan Gură de Aur „soţia are datoria de a se îngriji de creşterea copiilor şi de administrarea casei şi a lucrurilor din ea, iar soţul, de a dobîndi cele necesare familiei, de a nu-şi neglija familia şi de a-şi apăra soţia de orice agresiune, chiar şi verbală”.

O altă datorie reciprocă a celor doi soţi este de a nu se lipsi unul de altul decît pentru o vreme şi cu bună înţelegere, pentru a se îndeletnici cu postul şi cu rugăciunea (I Cor. 7, 5). Armonia în familie poate fi instaurată numai atunci cînd cei doi soţi vor avea aceeaşi iubire, voinţă, conştiinţă, suflet, doar atunci nu va putea nimeni să despartă ceea ce a unit Dumnezeu, pentru că „dragostea nu cade niciodată” (I Cor. 13, 8). În familia creştină bărbatul şi femeia sunt egali, femeia nu este cu nimic mai inferioară, ci dimpotrivă femeia are capacitatea, puterea de a ajunge să atingă cele mai înalte culmi de sfinţenie şi eroism. Despre egalitatea bărbatului şi a femeii ne vorbeşte Sfîntul Vasile cel Mare care zice: „Virtutea bărbatului este deopotrivă cu cea a femeii căci venirea lor în lume este deopotrivă de demnă, aşa încît răsplata este aceeaşi pentru amîndoi”. Ascultaţi ce spune Geneza: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după Chipul lui Dumnezeu, l-a făcut pe el, bărbat şi femeie” (Gen. 1, 27). Pentru că au aceeaşi fire, ei au aceleaşi puteri, iar cei ce fac aceeaşi faptă primesc aceeaşi răsplată”.