Părinții și copii

   „Dumnezeu ţi-a dat copiii,

ca ei să înveţe virtutea de la tine.

(Sfîntul Ioan Gură)

Datoria fundamentală a soţiloreste creşterea şi educarea copiilor. Buna educaţie a copiilor este aceia care, alături de naştere, îi face pe părinţi să fie într-adevăr părinţi. Conform învăţăturii Sfîntului Ioan Gură de Aur, rolul tatălui în familie este, ca acesta să înfăptuiască educaţia tuturor membrilor ei. Bărbatul, ca cap al familiei are răspundere pentru educaţia şi mîntuirea întregii familii. Această responsabilitate a tatălui este asemănătoare cu responsabilitatea preotului pentru turma lui. Importanţa tatălui în viaţa de familie din punct de vedere pedagogic este de neînlocuit, deoarece nimeni nu-l poate înlocui în rolul său de soţ şi părinte în educaţia familiei sale, nici învăţătorii şi nici chiar părinţii duhovniceşti. Dumnezeu a pus în om dragostea faţă de proprii săi copii înzestrîndu-l totodată şi cu talentul didactic pe care să-l poată folosi în educarea copiilor săi.

Despre contribuţia tatălui în purtarea de grijă a familiei sale ne vorbeşte Sfîntul Ioan Gură de Aur zicînd. „Dumnezeu ţi-a dat copiii, ca ei să înveţe virtutea de la tine. Căci de aceia a vrut ca să unească astfel neamul oamenilor, făcînd cele două lucruri foarte mari: unul, aşezîndu-i învăţători pe taţi, al doilea, sădind în ei multă dragoste”. În ceea ce priveşte rolul mamei în cadrul familiei este de o importanţă colosală în îndeletnicirea acesteia cu buna creştere şi educaţie a copiilor ei. Contribuţia mamei în educaţia creştină a propriilor săi copii este determinantă. Rolul mamei nu este numai de a naşte copii, ci este şi de a educa copiii. Doar atunci, cînd naşterea copiilor este asociată cu educaţia lor creştină dată de către mamă, poate să aibă pentru ea semnificaţie din punct de vedere soteriologic, conform interpretării pasajului biblic „femeia se va mîntui prin naştere de copii, dacă va rămîne în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie cu înţelepciune”. Părinţii să fie exemplu pentru copii, dar nu vecinii.

Doar atunci cînd mama contribuie la formarea copiilor ei în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie, învăţîndu-i şi îndemnîndu-i spre tot lucrul cel bun, va fi răsplătită de Dumnezeu, Care îi va dărui mîntuirea promisă de El.

După cum am relatat în cele scrise de mai sus grija şi educaţia creştină a copiilor le revine indiscutabil, ambilor părinţi. Cu toate acestea importanţa mamei în educaţia copiilor este covîrşitoare, deoarece mama se află mereu în prezenţa copiilor. Ea îşi educă copiii cu o dragoste nemaiîntîlnită, care merge pînă la jertfirea de sine, deaceia legătura dintre mamă şi copii este atît de trainică.  Căsnicia după cîte am văzut presupune multă bucurie şi mîngîiere dar şi multă responsabilitate, atît a soţilor faţă de copii lor cît şi a unuia faţă de celălalt, dar şi a copiilor faţă de părinţi. Neîndeplinirea obligaţiilor căsniciei duce la păcate care acestea la rîndul lor duc la ruperea unităţii familiei şi în final la divorţ. Obligaţiile neîndeplinite care pun în pericol unitatea familiei sunt: necinstirea soţului sau soţiei, adulterul, incestul, perversiunea de orice fel, avortul etc.

Tot ceea ce se adună într-o familie creştină, bine sau rău, sunt puse în seama ambilor părinţi, şi nu numai a unui singur părinte. Vina pentru eşecul căsniciei li se incriminează ambilor soţi, desigur că cel mai mult au de pierdut copii, care sunt lipsiţi astfel de dragostea şi mîngîierea unui părinte. De aceea este nevoie ca soţii să se îndrepteze şi să se lase de orgoliul şi amorul propriu, şi să lupte din răsputeri pentru unitatea familiei lor, pentru a exista o armonie şi pace deplină în familie. Fără această armonie şi pace în familiile creştine nu este posibil să existe o bună educaţie. Bărbatul şi femeia sunt chemaţi prin Taina Căsătoriei să-şi asume responsabilităţile conjugale, să depăşească orice voinţă proprie şi să urmeze, să asculte voia lui Dumnezeu, pentru a putea ajunge astfel la sfinţirea relaţiei lor, dar şi pentru o viaţă trăită în strictă conformitate cu legile Dumnezeieşti.

Sfîntul Ioan Hrisostom ne învaţă că viaţa de familie întîmpină multe greutăţi, de aceea cei doi soţi trebuie să fie bine organizaţi şi uniţi. Fiecare din soţi trebuie să-şi cunoască locul său, misiunea sa în familie pentru ca lucrurile să meargă bine: „nici bărbatului Dumnezeu nu i-a încredinţat totul şi nici femeii, ci le-a împărţit îndatoririle”. Conform relatărilor Sfîntului Ioan Gură de Aur, Dumnezeu a împărţit sarcinile care trebuiesc îndeplinite în familie, astfel femeii i-a dat casa, iar bărbatului munca cîmpului. Pe fiecare dintre soţi Dumnezeu i-a înzestrat cu roluri pe care să le poată duce la îndeplinire, la bun sfîrşit. Tot El vorbeşte în una din omiliile sale despre rolurile fiecăruia dintre soţi în familie zicînd: „Cumpăna cea dreaptă şi conştiincioasă, cunoaşterea datoriilor şi îndeplinirea acestora cu sfinţenie, de către soţi, dar şi preocuparea crescîndă pentru bunul trai şi prosper al familiei, toate acestea consolidează şi realizează fericirea soţilor chiar aici pe pămînt”. Sfîntul Părinte îi fericeşte pe toţi acei care au această dreaptă socoteală şi îşi îndeplinesc cu sfinţenie datoriile conjugale şi obligaţiunile familiale.

Rolurile pe care soţii trebuie să le îndeplinească în familie, nu pot fi îndeplinite, dacă cei doi nu se ajută reciproc. În acest sens ne scrie Clement Alexandrinul: „E o adevărată frumuseţe şi o putere tare aşezată bine, răsplătitoare cu fapta pentru cei ce se ajută unii cu alţii”, iar Iordache Galescu caracterizează femeia şi bărbatul în felul următor: „Bărbatul este cheia casei, dar femeia vrednică este coroana ei”, şi „gospodăria cea mai săracă în care domneşte o femeie economă, veselă şi ordonată, poate fi transformată într-un cămin al bunei înţelegeri, al virtuţii şi al norocului, în suma raporturilor celor mai nobile în sînul familiei”. Izvorul bucuriilor şi al bunurilor dintr-o casă este iubirea reciprocă a celor doi soţi care asigură, un climat de pace, bună-înţelegere şi armonie. Armonia dintre soţi întemeiată pe iubire şi supunere, este necesară în primul rînd, pentru desăvîrşirea vieţii în familia creştină. În asemenea familie se naşte şi sporeşte virtutea, mai ales cînd femeia este înţeleaptă, simplă în modul ei de viaţă virtuoasă.