Despre Păcatul Avortului

Traim intr-o lume secularizata caracterizata printr-un progres stiintific si tehnic care nu are egal in istoria omenirii.

Din nefericire insa, aceeasi lume secularizata a promovat increderea nemarginita a omului in el insusi in propria lui cunostinta si pricepere care il departeaza de Dumnezeu si-l aduce in situatia periculoasa de a nu mai sti daca practicile in cauza sint cu adevarat folositoare omului ori sint impotriva lui.

Tehnica este neutra in esenta ei ea nefiind nici buna nici rea, insa depinde de om de a o pune in slujba binelui sau a raului sau chiar de a o folosi in acelasi timp atit pentru binele fiintei umane cit si impotriva ei.

In aceste conditii credinciosul crestin asteapta un raspuns clar cu privire la unele practici genetice precum avortul, homosexualitatea, transplantul de organe, eutanasia etc.

Sintem martorii unui sfirsit de secol in care omul s-a rupt launtric de Dumnezeu si refuza sa se mai prosterneze in fata Ratiunii divine ridicind altare propriei ratiuni,cu ajutorul careia crede ca va deveni stapinul absolut al naturii mindrindu-se si dorind sa ia locul lui Dumnezeu si sa creeze o noua lume dupa chipul si bunul sau plac.

De aceea nu trebuie sa ne mire faptul ca omul a ajuns la unele stari incit crede ca ii este permis totul ca de exmplu:

sa intrerupa cursul vietii unor fiinte nevinovate – ca in cazul avortului.
sa preleveze organe de la semeni la care s-a confirmat medical ’’moartea cerebrala”.
sa declare pacatele impotriva firii ca si cind s-ar incadra in comportamentul normal sau sa aprobe practica prostitutiei, cu toate ca Sf. Ap. Pavel spune: Fugiti de defrinare! Orice pacat pe care il va savirsi omul este in afara de trup. Cine se deda insa desfrinarii pacatuieste in insusi trupul sau (I Cor.6,9), iar trupul nostru este templu al Duhului Sfint (I Cor. 6,19).

De aceea nici desfriatii, nici sodomitii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu (I Cor.6,9).

Omul care se considera autonom si independent de Dumnezeu nu mai poate face deosebirea clara intre bine si rau, asa cum ne arata intreaga istorie a omenirii.

Datorita acestui fapt, omul ajunge de multe ori in situatia de a lua raul drept bine si de a promova si legifera – de exemplu actele impotriva firii. Credinta in Dumnezeu ii ofera omului posibilitatea sa evite confuzia dintre bine si rau si astfel sa poata folosi ratiunea in sens pozitiv, pentru slava lui Dumnezeu.

Avortul si Istoria lui

Inca din cele mai vechi timpuri Biserica a privit avortul ca un pacat grav. Canoanele echivaleaza avortul cu omorul iar la baza acestei convingeri totdeauna a stat convingerea ca zamislirea unei finte umane e un dar a lui D-zeu, de aceea din momentul conceperii, orice intervntie asupra vietii unei viitoare persoane umane este criminala.

“Sa nu faci avort, nici pruncucidere”- aceasta povatuire se afla intre cele mai importante porunci ale lui D-zeu, in Didahia celor 12 Apostoli, iar Atenagora (Apologet al Sec.II) scrie ca femeia care face avort este criminala si ca va da socoteala in fata D-lui.

Avortul reprezinta intreruperea unei sarcini prin indepartarea sau expulzarea din uter a fetusului sau a embrionului, avand drept consecinta moartea fetusului. Avortul poate fi spontan datorita complicatiilor din timpul sarcinii sau poate fi provocat. In contextul unei sarcini umane, un avort provocat pentru a mentine sanatatea gravidei e numit avort terapeutic, in timp ce avorturile care se provoaca din alte motive se numesc avorturi elective.

Termenul de avort se refera de regula la avorturile induse unei sarcini umane, in timp ce avorturile spontane se numesc in limbajul medical pierderi de sarcina.
Avorturile spontane (pierderile de sarcina) au loc prin expulzarea embrionului sau a fetusului datorita unei traume accidentale sau a unor cauze naturale. Cele mai multe avorturi spontane au loc datorita replicarii incorecte a cromozomilor, (particulă care ia nastere din nucleul unei celule în timpul diviziunii ei) acest lucru poate fi provocat si de factorii de mediu. O sarcina care se incheie inaintea celor 37 de saptamani de gestatie (perioadă de dezvoltare a embrionului de la celula-ou până la nasterea fătului; graviditate) si care are ca rezultat un nou-nascut viu se numeste nastere prematura.

Cercetind cazul pentru a afla care sint totusi motivele pentru care femeile merg la acest pacat s-a constatat urmatoarele:

1.Marea majoritate a femeilor isi justifica decizia pro-avort prin intentia de a limita numarul de copii.

2.Un alt pretext invocat si foarte des intilnit la aproape o treime din femei il constituie conditia materiala precara. Asta inseamna fie ca au un venit scazut, fie ca se afla in stare de somaj sau traiesc teama de a nu-si pierde serviciul.

Alte motive invocate sint:

Starea sanatatii in momentul hotaririi avortului.

Situatia materiala si sociala.

Teama de a naste copii cu malformatii

Avortul are o lunga istorie si poate fi provocat printr-o multime de metode ce includ extractele herbale, folosirea unor unelte taioase si ascutite, traume fizice si alte metode traditionale. Medicina contemporana foloseste diferite proceduri chirurgicale pentru a provoca avortul. Aspectele legale si etice ale avortului difera mult de la cultura la cultura.

Omul cea mai de seama dintre creaturile pamintesti a primit de la Dumnezeu cel mai de pret dar – Viata. Facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu omul este o fiinta comunitara traind in familie dupa modelul comuniunii de iubire al Sfintei Treimi.

Barbatul se insoteste cu femeia dupa rinduiala dintru inceput a Creatorului pentru ajutorare reciproca si pentru continuarea neamului omenesc.

Dar datorita faptului ca omul l-a exclus pe Dumnezeu din creatia Sa adica din lume omul ajunge sa faca unele lucruri care nu sint premise de Biserica intilnind mame care isi abandoneaza copiii sau le suprima viata inca din pintece netinind seama de porunca D-lui care zice: Sa nu ucizi! si nici de faptul ca viata nu este un bun propriu si de aceea nu avem dreptul sa dispunem nici de viata noastra nici de viata altuia.

Din nefericire practica avortului o intilnim dea lungul istoriei omenirii. Folosirea ierburilor care provocau avortul era cunoscuta pretutindeni, dar in vechime credem ca intreruperea de sarcina de catre medic nu era permisa, de vreme ce in juramintul lui Hipocrate medicul ca slujitor al vietii marturiseste ca nu va da femeii substante abortive.

Unii sustin ca atita timp cit viitorul copil nu are infatisare umana el poate fi socotit numai o bucata de carne pe care mama o poate indeparta din corp. Altii insa spun ca fatul devine om separat de persoana mamei sale numai atunci cind poate avea existenta de sine adica o data cu nasterea sa, ceea ce ne indreptateste sa tragem concluzia ca fiecare femeie are dreptul sa-si omoare copilul cu citeva minute inainte de nastere.

Sustinindu-se ca viata viitorului copil incepe din momentul in care incepe sa capete infatisare umana etapa-fetala majoritatea avorturilor se fac inainte ca viitorul copil sa implineasca trei luni de viata de la zamislire. Oare viitorul copil este fara viata pina la trei luni? stiind ca sufletul si trupul incep sa existe deodata din momentul zamislirii.

Medicul obstretician american Bernard Nathanson care facuse mii si mii de avorturi s-a intrebat la un moment dat daca este corect ceea ce face si a cercetat acest lucru cu cele mai moderne mijloace afirmind in final ca fatul este persoana umana deplina.

Pentru a-si fundamenta concluziile medicul Nathanson a filmat avortul unui fat de trei luni realizind o videocaseta pe care a numit-o “Strigatul mut” Pe aceasta videocaseta se observa ca fatul:

1. Presimte amenintarea instrumentului ucigas care-i va curma viata.

2.Percepe pericolul, ceea ce il face sa se miste agitat, sa-i creasca frecventa batailor inimii de la 140 la 200 si sa-si deschida larg gura, ca intr-un strigat: Strigatul mut!

Deci, daca viata incepe o data cu zamislirea inseamna ca distrugerea unui viitor copil oricind dupa concepere – echivaleaza cu uciderea unei fiinte omenesti care este un pacat strigator la cer dupa cum ne arata Scriptura:

”Glasul singelui fratelui tau striga catre Mine din pamint” (Facere 4,10).

Intreruperea sarcinii – care inseamna ucidere cu premeditare – este un pacat foarte greu pentru ca prin avort se curma viata unei fiinte care poarta in sine chipul lui Dumnezeu si se rapeste cel mai de pret bun daruit omului de Dumnezeu.

De aceea avortul este pacat atit impotriva lui Dumnezeu, ca Izvor al vietii cit si imptriva societatii, condamnata la vestejire din lipsa noilor nascuti

Practica avortului exista din cele mai vechi timpuri. Exista dovezi care indica faptul ca inca din Antichitate sarcinile nedorite erau intrerupte prin diverse metode incepand cu administrarea unor ierburi cu efect abortiv si pana la diverse obiecte ascutite si taioase sau aplicarea presiunii abdominale.
Soranus, un medic grec, sugera in lucrarea sa Gynaecology ca femeile care doresc sa intrerupa sarcina sa apeleze la exercitii fizice energice, sa care obiecte grele sis a mearga la calarie. Mai prescria si o serie de bai cu adaosuri herbale, deasemenea era impotriva intreruperii de sarcina cu ajutorul obiectelor ascutite datorita riscului de perforare a organelor. Grecii foloseau diverse ierburi pentru a provoca avortul, dar aceasta procedura nu era 100% eficienta si de regula avea niste efecte secundare destul de serioase.
In timpul perioadei medievale, medicii islamici au strins informatii detaliate despre metodele de controlare a nasterilor, comentand eficienta si prevalenta lor. Acestea au aparut in enciclopediile medicale ale vremii, cum ar fi in Canonul Medicinei (1025) al lui Aviccena care descria 20 de metode de avortare. Acest lucru nu a fost intalnit in medicina europeana decit odata cu secolul al XIX-lea.
Desi erau interzise in tarile civilizate, cum ar fi Anglia si America, avortul a fost practic in continuare.

Avortul a fost legalizat pentru prima data in lume in Uniuna Sovietica in 1920, Islanda (1935) si Suedia (1938) au fost printre primele tari care au legalizat anumite forme de avort sau pe toate. In 1935 in Germania nazista a fost data o lege care permitea avorturile in cazurile ce implica o genealogie nesanatoasa.

Toate tarile fost comuniste au urmat exemplul Moscovei la sfirsitul anilor 50. In spatiul occidental prima lege liberala a avortului a aparut in Marea Britanie la 17 octombrie 1967. Apoi a urmat faimoasa decizie a Curtii Supreme a Statelor Unite din 1973 cind Curtea Suprema a SUA a hotarit ca embrionul uman pina la 28 de saptamini de la conceptie, nu poate fi considerat persoana protejata de stat si prin urmare nu i se poate garanta protectia prin lege.

Avortul, ultima etapă a nimicirii iubirii conjugale

A vorbi despre avort înseamnă a ne referi, potrivit moralei ortodoxe, la cel mai mare păcat pe care îl poate săvârşi cineva în lume. La începutul creştinismului, trei păcate erau considerate a fi cele mai grave: apostazia, uciderea şi desfrânarea. Avortul se pare a fi sinteza acestor trei păcate laolaltă şi încă ceva mai mult. E ultima pecete a condamnării la dispariţie a iubirii conjugale. În înţelepciunea Sa negrăită, Dumnezeu a hotărât ca un prunc, înainte de a vedea lumina zilei, să petreacă vreme de nouă luni în sânul maicii sale. Acest sân îi este adăpost şi hrană, pavăză şi mijloc de aparare în faţa oricărei primejdii. Trupul mamei, sânul matern, este, fară îndoială, cel mai sigur loc ce poate ocroti o fiinţă umană. E şi templul iubirii celor doi soţi. Căci asemenea unei providenţe divine, acest sân oferă, aşa cum se exprimă profetul Isaia, „un loc de scăpare în încercări, un liman în vremea furtunii şi o umbră în plină dogoare” (XXV, 4). Dar mama, căreia i s-a încredinţat ocrotirea copilului, îşi trădează această îndatorire, care îi revine prin căsătorie, omorându-şi propriul ei odor. Uciderea se savârşeşte tocmai în acest loc, în care este prezentă, într-un chip deosebit, mâna lui Dumnezeu. Sfinţii Părinţi ai Bisericii Răsăritene spun că, prin lepadarea voită a copilului, păcatul pătrunde în vistieriile vieţii. Chiar şi din punct de vedere raţional, ridicând o problemă ca aceasta: „suntem sau nu suntem încă în prezenţa unei fiinţe umane?”, înseamnă să prejudiciem întrebarea. Faptul în sine priveşte adevărul că Dumnezeu însuşi intenţionează să creeze o făptură omenească şi că această făptură, apărută în sânul mamei, este prin avort, în mod deliberat, privată de viaţă, iar acest lucru nici nu este altceva decât un asasinat. Orice crimă este un ultragiu adus persoanei şi trupului omenesc, nici una însă nu se aseamănă cu pruncuciderea, care secătuieşte tezaurul vieţii, distrugând familia şi ruinând neamul.

Atitudinea Bisericii Ortodoxe faţă de avort

Ortodoxia este creştinismul unei religii luptătoare. Ea nu se mulţumeşte cu descoperirea răului, cu formularea unei judecăţi de valoare, care spune răului pe nume, respectiv nu e împăcată cu declararea avortului drept crimă, şi încă una din cele mai abominabile. Misiunea ei este de a condamna, dar tot misiunea ei este de a salva. În cazul de faţă, ea nu are numai menirea de a trezi conştiinţa credincioşilor din comunitatea bisericească, arătându-le tuturor în ce constă păcatul avortului şi care este gravitatea lui, ci are şi îndatorirea de luptă, cu metodele şi forţele ei proprii, pentru respectarea celui dintâi şi poate cel mai sfânt drept ce revine fiecărui om din lume şi anume acela de a se naşte.

Biserica Ortodoxa nu poate in nici o imprejurare sa binecuvinteze avortul, Ea condamnindu-l în numele lui Dumnezeu Atotţiitorul care a rânduit apariţia vieţii omeneşti în clipa creaţiei: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său” (Facerea I, 27); în numele Domnului Savaot, care a îngrădit această viaţă, pe Muntele Sinai, cu porunca: „Să nu ucizi” (Ieşire XX, 13); dar mai ales în numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos care, venind în lume, şi-a vărsat propriul Său Sânge şi a înviat din morţi, pentru ca omul „viaţă să aibă şi mai multă să aibă” (Ioan X, 10).

Venind în apărarea copilului, din momentul conceperii sale, Biserica creştină încă de la apariţia ei, a avut de spus un cuvânt definitiv şi categoric cu privire la avort. Ea a proclamat, cea dintâi în istoria omenirii, într-un mod absolut, înainte de „Declaraţia drepturilor nenăscutului de la Geneva”, din 1922, înainte de „Declaraţia privind drepturile copilului”, din 1959, ca şi de „Convenţia privind drepturile copilului” din 1988, protecţia supremă de care trebuie să se bucure copilul, mai înainte de orice. La această oră, în care bilanţul unui sfârşit de secol ne avertizează că, în societatea noastră de tip european, post-creştină şi deplin secularizată, sub auspiciile industriei avortului, crima colectivă s-a generalizat. În oricare ţară, bunăoară, cu aproximativ două zeci de milioane de locuitori, sunt omorâţi prin avort peste un milion de copii. În faţa acestei situaţii, creştinii zilelor noastre, nu pot să rămână în umbra sau trecuti cu vederea. E momentul să se întrebe dacă mai există un drept al copilului. După cum este momentul să ştie ce au de făcut, înainte de a cădea sub osânda generaţiilor viitoare. Dar mai înainte încă sub osânda lui Dumnezeu.

Fara sa le respinga pe femeile care au avortat Biserica le cheama la pocainta si la depasirea consecintelor ruinatoare ale pacatului prin rugaciunea si purtarea epitimiei urmata de impartasirea cu Sf. Taine. In cazurile in care pastrarea sarcinii

ameninta direct viata mamei, sau mai cu seama daca aceasta mai are si alti copii, in practica pastorala se recomanda ingaduinta.

Femeia care isi intrerupe sarcina in aceasta situatie nu va fi oprita de la comuniunea euharistica cu Biserica, cu conditia sa implineasca canonul de pocainta dat la spovedanie de preotul duhovnic. Deasemenea Biserica cheama statul sa recunoasca dreptul cadrelor medicale de a refuza efectuarea avortului din motive de constiinta.

Motivele religios – morale ale condamnării avortului de către Biserica Ortodoxă

Calendarul Bisericii Răsăritene cunoaşte patru sărbători care prăznuiesc nu doar naşterea, ci chiar zămislirea unora dintre sfinţi. Bunăvestirea este însăşi sărbătoarea conceperii Mântuitorului în pântecele Maicii Domnului. Pentru a intra în istorie, Fiul lui Dumnezeu Însuşi se supune unei legi a firii, întrupându-se în sânul feciorelnic al Mariei, cu nouă luni înainte de naşterea Sa. Aşadar, orice prunc, chiar şi numai de o zi, odată conceput în trupul mamei, are în el un suflet sau, după cuvântul Scripturii, „duh de viaţă”. Căci ceea ce s-a petrecut în paradisul dintâi, mai precis, în ziua a şasea a creaţiei, când Dumnezeu a făcut pe om, se petrece şi în trupul femeii mame. Chiar umbletul Domnului Dumnezeu, care se primbla în adierea serii în grădina raiului, poate fi pentru noi o imagine care să ne arate, într-un mod tainic, felul în care ia fiinţă sufletul copilului în sânul matern. Adresându-se propriilor ei copii, mama Macabeilor se exprimă astfel: „Nu ştiu cum v-aţi zămislit în pântecele meu şi nu v-am dat eu duh şi viaţă şi închipuirea fiecăruia nu eu am întocmit-o” (II Macabei VII, 22). Existenţa, în sânul mamei, a unei „suflări de viaţă”, din ceasul conceperii, datorită unei intervenţii divine creatoare, este pentru gândirea ortodoxă un adevăr absolut.

De aceea şi orice atentat asupra fătului odată conceput este un atentat asupra unui om întreg, format din suflet şi trup. Sfântul Grigorie de Nyssa, făcând o comparaţie cu bobul de grâu care cuprinde în sine toată specia plantei respective, spune că „nu e drept a zice nici că sufletul e înaintea trupului şi nici că trupul e fără suflet, ci amândouă au unic început întemeiat după raţiunea lui cea mai înaltă, în voia primă a lui Dumnezeu”.

Biserica Ortodoxă, pornind de la adevărul întrupării, înţelege că naşterea unui prunc este o taină a colaborarii lui Dumnezeu cu părinţii. În acelaşi timp, însă, ştie că numeroase date ale observaţiei noastre curente, corecte şi oneste, pot fi elemente de seamă, care să aducă un spor de înţelegere la cunoaşterea acestei taine, întrucât se înscriu în ordinea descoperirii sau a revelaţiei naturale. E vorba despre acele date care, înainte de a constrânge conştiinţa, într-un anumit fel, constrânge raţiunea de a le constata şi accepta.

Avortul din perspectivă teologică

Părintele profesor Mihail Milea, în expunerea sa, „Efectele dezastruoase ale avortului de la A la Z”, a ţinut să sublinieze: „Fiecare copil este în sine un plan al lui Dumnezeu de salvare a ţării şi a omenirii. A omorî un singur copil înseamnă a ucide de fapt întreaga omenire”. De mare folos este definiţia completă pe care a dat-o părintele profesor Milea avortului: Iată ce înseamnă avortul: “Să ucizi tot ce este mai frumos, mai sfânt, mai dumnezeiesc; a scoate lumina din tine pentru a sta o veşnicie în întunericul iadului; a scoate bucuria din tine ca să fii trist toată viaţa, aici pe pământ şi-n lumea de dincolo; a scoate sănătatea din corp şi a introduce boală în trupurile noastre, deoarece orice avort, mai devreme sau mai târziu, aduce boală, durere, suferinţă si necaz”.

Nu poţi fi o familie fericită prin omorârea unuia sau a mai multor copii din propria noastră familie. Fericirea nu se face pe nefericire, pe crimă, ci doar pe jertfă, credinţă şi sfinţenie.

Pr. prof. Nechita Runcan a vorbit despre „rănile familiei moderne în concepţie teologică”, subliniind printre aceste plăgi nu doar avortul, ci şi divorţul, adulterul şi homosexualitatea. Părintele profesor Runcan afirmă că:„Remediul în această situaţie nu poate fi altul decât acela de a reda familiei şi căsătoriei dimensiunea de sfinţenie şi unitate indisolubilă, descoperită în Sfânta Scriptură, promovată şi apărată de Sfinţii Părinţi. Căsătoria şi familia creştină fac parte, aşadar, din trăirea creştinismului autentic. De aceea trebuie privite cu toată responsabilitatea, dată fiind cinstirea lor de Însuşi Dumnezeu Creatorul şi de Mântuitorul Hristos şi propovăduită de către Sfinţii Apostoli şi Părinţii Bisericii”.

Avortul din perspectivă medicală şi sociologică

Greutăţile abordării acestor teme au fost evidenţiate şi de participanţii la dezbaterile din jurul referatului doctorului Aneta Tomescu, medic ginecolog şi obstetrician din Constanţa, care a renunţat să mai facă avorturi. Domnia sa, de altfel, a adus în discuţie multe informaţii şi opinii de specialitate privind consecinţele avortului la femei şi felul în care se iau grelele decizii de către medici atunci când trebuie să hotărască asupra unui avort terapeutic.

În contextul referatului despre mamele minore şi problematica psihosocială a avortului la minore, discuţiile au scos în evidenţă priorităţile pe care le cere această realitate tristă, cea a creşterii numărului de avorturi la minore. Sarcina la minore a fost şi rămâne o problemă complexă la nivel de societate, nu numai în România, dar şi în toată lumea de astăzi. În jurul acestei probleme, după regula creşterii bulgărului de zăpadă, se nasc întrebări din întrebări. Potrivit datelor, în jur de 500 de minore nasc anual în România. Însă se pare că, dacă punem accentul doar pe cifre, creăm un paradox, creăm impresia că avortul e o alegere mai bună pentru aceste tinere. Medicii recunosc că, dacă o minoră a rămas însărcinată, organismul ei va putea să ducă şi sarcina până la capăt. Bineînţeles, cu suficientă îngrijire şi atenţie medicală. Şi, odată ce s-a ajuns în acest punct, tânăra trebuie ajutată să nască, şi nu împinsă să facă avort. Important este ca aceste cazuri să fie tratate cu multă atenţie, ca celor implicaţi să li se ofere informaţii de ajutor, specifice unor asemenea momente critice, de la consilierea medicală şi psihologică până la consilierea socială şi pastorală, astfel încât să nu se recurgă la soluţia avortului, care înseamnă o tragedie din orice perspectivă l-am privi. În aceste condiţii, aşezământul de la Valea Plopului, fondat de părintele Nicolae Tănase, constituie un bun exemplu de sprijin, inclusiv al mamelor minore. Din păcate, asemenea experienţe sunt foarte puţine în România. Ca să nu se ajungă aici – iar realitatea arată că aceste cazuri sunt din ce în ce mai frecvente e nevoie de educaţie morală, de o educaţie care să-i oprească pe tineri de la o viaţă trăită în desfrâu până la căsătorie.

Consecintele avortului?

Avortul este o optiune la limita care implica nenumarate riscuri pina chiar si la mortalitatea materna cauzata de avort avind o rata mult prea ridicata. Specialistii arata ca majoritatea complicatiilor care au fost semnalate la femeile din Romania au constat in hemoragii severe si prelungite, dureri pelviene prelungite, infectii si febra ridicata.

Un numar destul de mare de femei au ramas cu dureri pelviene cronice aceasta boala inflamatorie constituind un capitol de mare actualitate in ginecologie determinind consecinte nefaste pentru femei.

Printre complicatiile majore ale avortului se numara inflamarea trompelor uterine, cauzate de infectii bacteriene si uter perforat. Un studiu efectuat in California (SUA) a aratat ca in comparatie cu femeile care au nascut, femeile care au avut un avort au un risc mai mare, din punct de vedere statistic, de deces cerebro-vascular aceasta fiind o dovada ca avortul provocat creste incidenta de hipertensiune la femei.

Alte complicatii care pot aparea pe termen lung pot fi ca de exemplu cancerul de sin. Aceasta legatura intre cancerul de sin si avort fiind precizata de medici inca in 1957 pornindu-se de la faptul ca hormonii produsi in timpul sarcinii au un efect protector si ajungindu-se la concluzia ca avortul provocat face o schimbare hormonala brusca.

Efectul acestei violente afecteaza celulele sinului, schimbare care pina la urma, provoaca aparitia cancerului.

Pe linga toate complicatiile mentionate mai sus care pot aparea, pe linga faptul ca omul isi pierde propriul sau copil, avortul mai aduce cu sine si alte urmari pe tot restul vietii cum ar fi:

1.Urmări fizice asupra mamei (din care unele pot provoca moartea): perforatia uterului, hemoragii, lezarea intestinelor sau a altor organe abdominale, inflamatia uterului,a trompelor, cavităti abdominale, otrăvirea singelui cheaguri de sânge care astupă vasele sanguine,hemoragii uterine neregulate,

2.Urmări psihice. Depresii, sentiment de vinovătie, tristete, insomnii şi cosmaruri, pierderea respectului de sine, distrugerea psihicului propriu, aparitia răcelii emotionale, pesimismul, pierderea motivatiei, dereglări sexuale.
Pot apărea şi reactii psihotice acute depresie, pierderea memoriei, dificultăti de concentrare, pierderea interesului pentru activităti desfăsurate şi predispozitie pentru bolile de dependentă, schimbări dramatice ale persoanei, predispozitie pentru plâns.
Dacă şi tatăl a participat la omorârea copilului, aceste urmări apar şi la el.

3.Urmări asupra familiei. Dereglări ale relatiilor dintre membrii familiei. Chiar şi copiii născuti resimt răceala emotională, dezamăgirile şi alte stări nervotice sau psihotice cauzate de omor.

4.Urmări asupra societătii. Societatea ar fi mult mai fericită dacă membrii ei nu ar fi răniti de traumatismul uciderii copiilor nenăscuti. Orice boală fizică sau psihică a indivizilor se reflectă asupra întregii societăti.

5.Urmări asupra celor care au participat la sâvârsirea acestui act. Persoanele care au săvârsit această crimă cum ar fi medicii, surorile medicale, farmacistii, sunt afectati de tulburările psihice deja enumerate. Toate acestea se răsfrâng negativ şi asupra familiilor lor după cum recunosc ei însisi.

6.Se încalcă normele etice ale profesiunii de medic. Formularea de la Geneva a jurământului lui Hipocrat pe care îl depune orice medic contine cuvintele: „…voi respecta în mod absolut viata omului încă din momentul conceptiei sale…, declar aceasta în mod liber şi în deplină cunostintă de cauză făcând apel la onoarea mea!…”

Combaterea avortului provocat de către sfintele canoane

Avortul voluntar cade, în morala ortodoxă, in cea mai grea osândă a împiedicării naşterii de prunci. După cum am văzut, în aliniatele anterioare, viaţa copilului începe din clipa din care e conceput. În momentul tainic al zămislirii, Dumnezeu îi creează sufletul nemuritor. Avortul este ucidere, crimă, genocid şi deicid. Este o ucidere, şi încă o ucidere cu premeditare. Este o crimă, cu atât mai vinovată cu cât ia dreptul la viaţă unei fiinţe omeneşţi înainte de a se bucura de ea şi de a se învrednici de Sfântul Botez. Este un genocid, pentru că o dată cu o viaţă nimicită se distrug şi vieţile urmaşilor posibili a persoanei ce se cuvine a se bucura de ea, adică a unui neam. Este deicid, pentru că odată cu sângele copilului se varsă “sângele” lui Hristos. (E vorba despre o identitate mistică dintre sângele copilului şi „sângele” lui Hristos, pe care o aflăm la Matei XXV, 32-46: „întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceştia prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut” v.45).

Sfinţii Părinţi, chiar de ar fi să-i numim numai pe Grigorie Teologul, Maxim Mărturisitorul, Atanasie Sinaitul, condamnă în unanimitate avortul provocat, declarându-l drept ucidere, crimă, deicid. În canonul 2 al Sfântului Vasile se precizează: „Cea care leapădă fătul cu voie este supusă judecăţii pentru ucidere”. Canonanele 91 Trulan, 21 Ancira, 2 şi 50 ale Marelui Vasile, consideră doar un pogorământ oprirea femeii vinovate de săvârşirea avortului la 10 ani de la cele sfinte. Altfel, oprirea ar fi pe viaţă, potrivit hotărârii canonice de la Elvira. Aceleaşi canoane şi pentru complici. De asemenea, canoanele: 66 apostolic, 5 a Sfântului Grigorie de Nyssa, 13, 45, 55 ale Sfântului Vasile, caterisesc pe preoţii care sunt vinovaţi de complicitate cu cei ce săvârşesc crima de avort, fie dezlegând invalid pe cei ce nu au conştiinţa păcatului la măsura gravităţii lui, în scaunul Mărturisirii, fie că sunt vinovaţi ei înşişi de această crimă comisă în propriile lor familii.

Concluzii

Pentru Biserica lui Hristos, avortul nu este o simplă faptă neîngăduită, din punct de vedere moral. Este, fără ocolisuri, ucidere. Este ucidere cu premeditare. Este ucidere voluntară. Si, desigur, mai vinovată, mai păcătoasă si mai urâtă lui Dumnezeu decât orice alt fel de ucidere, deoarece lipseste de viată o fiintă omenească înainte ca ea să se nască si, mai ales, înainte să se învrednicească de Sfântul Botez.

Oamenii care savirsesc avortul copiilor se aseamănă lui Irod care a ucis 14.000 de prunci, ca să nu fie deranjat în viata sa. Ar putea fi socotiti, desigur, si mai răi decât Irod, deoarece cei 14.000 de prunci, cel putin nu erau sământa si copiii lui Irod. Orice om care participă într-un fel sau altul la crima savirsirii avortului, greseste mult înaintea lui Dumnezeu Care, precum se stie din Vechiul Testament, a poruncit în chip absolut: „Să nu ucizi!”

Când întrebăm: „Ce zice Biserica? nu trebuie să căutăm a afla ce părere au despre tema aceasta unii arhierei sau chiar toti. Dogma principală a Bisericii este că nu arhiereii constituie credinta Bisericii. Nu ei sunt stăpânii credintei. Si nu au dreptul să o formuleze după bunul plac. Arhiereii si preotii sunt păzitorii dreptei credinte. Au obligatia să lupte pentru ea. Trebuie să fie gata să-si verse si sângele pentru apărarea credintei ortodoxe.

Invătătura Bisericii este aceeasi, în toate punctele ei, din vremea Domnului nostru până astăzi. Biserica, în tot ceea ce spune si învată, nu are ca si criterii de judecată punctele de vedere ale oamenilor. Nu vorbeste din cele ale oamenilor. Biserica este purtătoarea adevărului pe care l-a predicat Domnul Iisus Hristos. Invătăturile ei sunt de sus: sunt expresia întelepciunii dumnezeiesti. Când punctele de vedere ale Bisericii vin în disensiune si antiteză cu concluziile stiintei, atunci stiinta constituie întelepciunea pământească si demonică, vrednică de dispretuit. Pretutindeni si totdeana este valabil cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Adevărul este la Dumnezeu, iar tot omul este mincinos”.

Astăzi, concluziile medicinii contemporane, ale antropologiei, biochimiei si biologiei sunt de acord cu învătătura Bisericii. Ne spun că avortul, întrucât întrerupe o viată autonomă, care există în stare perfectă, constituie ucidere si că „embrionul este viată autonomă si existentă de sine”, persoană cu toate drepturile „din momentul conceperii” (Din cartea „Avorturile” a mitropolitului Meletios al Nicopolei, 1989).

De asemenea, medicina contemporană consemnează: „Avortul, în orice moment s-ar întâmpla, după concepere, este faptă de ucidere prin premeditare. Stiintific, nu se poate dovedi cu seriozitate existenta unui asa-zis „moment magic”, înainte de care embrionul a fost doar o bucată de carne si numai după acel „moment” a devenit copil, om..”.

Ca profesori academicieni si medici cu responsabilitate, declarăm: „Omul există ca om din momentul conceperii până in momentul mortii biologice. Prin urmare, în orice timp, după concepere, ar avea loc vreo interventie de intrerupere a vietii sale, fapta aceasta constituie omucidere” (92 de profesori si, în general, medici ai Universitătii din Thessalonik, 1986).

Concluzia noastra conforma cu pozitiile personalistice si alte norme de etica obiectiva este urmatoarea:

Datoria medicului este sa apere viata atit a mamei cit si a copilului si sa ofere toate mijloacele pentru salvarea amindorura. Printre aceste mijloace nu figureaza cel al uciderii directe, care nu este nici un act medical, nici un act etic.

Viata umana se poate pierde si se pierde din mai multe cauze, dar viata nivinovata nu poate fi suprimata in mod direct, sub nici un motiv fiind o valoare transcendenta dupa cum nu poate fi sacrificata in mod direct de nimeni nici macar pentru salvarea cuiva.

De asemenea in concluzie mai putem sublinia faptul ca nu exista vreun motiv important care sa justifice avortul. El poate fi inteles mai degraba ca un fenomen social a carei motivatie cea mai evidenta este acceptarea comoditatii.

Sileste-te pe cit poti sa iubesti pe tot omul. Iar daca nu poti inca cel putin sa nu urasti pe nimeni.

Avortul inseamna a nu lasa loc vietii si bucuriei!!!

Articol Realizat de Studentul Anul III, al ATOM Roșioru Stefan