Predică la duminica dinaintea Botezului Domnului

Astăzi, Sfântul Ioan Botezătorul ne strigă și odată cu el, ne strigă glasul Bisericii: „Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui”, adică această cale a lui Dumnezeu trebuie arătată oamenilor ca fiind desăvârșită, ca fiind calea spre mântuire, iar noi trebuie să mergem pe această cale, îndepărtând ispitele, grijile lumești, tulburările, răutățile și toate păcatele noastre.

Dacă ne preocupă curățenia din jurul nostru, din societate, din lume, cu atât mai mult trebuie să ne ostenim, cu ajutorul lui Dumnezeu, să pregătim frumos Împărăția Lui și calea lui Dumnezeu, către Dumnezeu. Hristos Însuși ne spune „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Astfel, trebuie să fim conștienți că, prin toate păcatele noastre, Îl împroșcăm cu noroi, Îl împovărăm pe Hristos. El a dus crucea pentru păcatul strămoșesc, dar în același timp, a dus crucea aceea concretă, materială, foarte grea, pe care  a fost răstignit, dar este cu atât mai grea în plan spiritual, căci este crucea păcatelor noastre. Prin fiecare păcat pe care îl săvârșim, mai punem ceva în spatele lui Hristos. Deși știm câte păcate avem, adăugăm mereu altele, asupra noastră, deci și asupra lui Dumnezeu. El ne iubește, de aceea există loc și de bucurie, și de suferință. De exemplu, o mamă care are mai mulți copii se bucură pentru copiii care o ascultă, dar suferă pentru cei care o supără.  Dacă avem o imagine frumoasă a lui Dumnezeu, nu Îl putem vedea ca pe cineva nepăsător față de durerile și păcatele noastre. Dumnezeu Își arată suferința, pe care noi o vedem uneori ca pe o pedeapsă, dar sunt, de fapt, lacrimile lui Dumnezeu pentru greșelile și durerile noastre.

Având iubirea lui Dumnezeu, trebuie să mergem pe calea Lui. El ne-a arătat o cale frumoasă și pe aceea trebuie să mergem. Există o istorioară în care un om simplu, dar cu o viață frumoasă, voia să știe ce cale să urmeze pentru a se mântui. La un moment dat, i-a ieșit în față un pustnic și i-a spus să meargă drept înainte. Omul l-a ascultat, a mers drept și a ajuns la o mănăstire, unde a și rămas, devenind călugăr. În Sfântul Altar a văzut pe cineva stând pe cruce, s-a înduioșat și i-a dat aceluia din porția sa de mâncare. Hristos, deoarece El era Cel răstignit, a coborât de pe cruce și a mâncat alături de acel călugăr. Ca răsplată, Hristos L-a primit în Împărăția Sa. Dacă am putea primi simplu, cu încredere cuvântul lui Dumnezeu, ar fi minunat. Chiar și când preotul spune credincioșilor „Să fiți sănătoși”, ar trebui ca aceștia să răspundă cu încredere: „Așa să fie, spre mântuire și spre slava lui Dumnezeu”. Când medicul ne spune să luăm anumite medicamente sau să urmăm un anumit regim pentru a ne face bine, credem, dar se cuvine cu atât mai mult să credem când Biserica ne spune să fim sănătoși sau ne face urarea „La mulți ani”. Dumnezeu ne dă sănătate atât cât să-I putem sluji. Să fim convinși că Dumnezeu ne va da sănătatea sufletului, mai ales.

Dacă mergem mereu către Dumnezeu, dacă vorbim mai mult cu El, dacă încercăm să dăm la o parte mizeria din sufletele noastre, Dumnezeu ne luminează și ne răspunde, poate chiar când ne așteptăm mai puțin. Dacă nu urmăm calea lui Dumnezeu, înseamnă că Îi întoarcem spatele.

Postirea din ajunul Botezului Domnului ne pregătește pentru pogorârea Duhului Sfânt atunci când este botezat Hristos, Duh Sfânt care ne luminează, ne curăță, ne oferă bucurie și ne este de folos. Ne pregătim, de fapt, pentru venirea lui Hristos în mod deosebit la noi. Ni se descoperă Sfânta Treime: Tatăl glăsuiește din cer „Acesta este Fiul Meu Cel Iubit”, Fiul se botează în apă, Duhul Sfânt se pogoară în chip de porumbel.