CUVÎNT ÎN ZIUA DE JOI DIN PRIMA SĂPTĂMÎNA A POSTULUI MARE
Joi. „Teme-te de Dumnezeu şi te fereşte de tot răul” (Pilde 3, 7). Hotarul postirii tale să fie următorul: la sfârşitul lui, în tine să se sălăşluiască frica de Dumnezeu şi să se înrădăcineze hotărârea nestrămutată de a te feri de tot răul, chiar dacă pentru aceasta ar trebui să pierzi totul, chiar şi viaţa. Pentru aceasta, nu te mărgini numai la rânduiala cea din afară a postirii, ci ocupă-te de tine cu deosebită luare aminte, intră în tine însuţi şi priveşte chipul gândurilor tale: oare conglăsuieşte el întru totul cu nemincinosul cuvânt al lui Dumnezeu? Cercetează-ţi înclinările şi dispoziţiile: sunt ele, oare, aşa cum le cer de la tine Domnul şi Evanghelia? Cercetează-ţi întreaga viaţă: este ea, oare, pe de-a-ntregul în conglăsuire cu poruncile lui Dumnezeu? Să deplângi şi să urăşti toate lucrurile potrivnice lui Dumnezeu, hotărând ca de-acum înainte să nu te mai întorci la ele. Dacă vei face astfel, înţelept vei fi; iar dacă nu, nu vei fi nicidecum.
Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia TĂNĂSESCU-VLAS, tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului.

