Ce să cerem de la Dumnezeu

E semnificativ ce cerem lui Dumnezeu. Zice cineva că pe om îl poţi cunoaşte mai bine după întrebările pe care le pune, decât după răspunsurile pe care le dă. Cuvântul se poate construi şi mai restrâns, din punct de vedere religios.

Adâncimea lui Dumnezeu într-un om sau superficialitatea (cât de la suprafaţă este Dumnezeu în om) o poţi cunoaşte din lucrurile pe care le cere, mai bine decât din cuvintele pe care le spune.

Unii nu-I cer nimic;

Alţii îi cer nimicuri;

Unii îi cer socoteală;

Alţii, să facă El ce vor ei!

Iar alţii, să nu existe în faţa lor;

Şi pomelnicul s-ar putea lungi.

Prescurtăm. În această privinţă, sfinţii ajungeau unii ca îngerii, care unindu-se întru totul cu voia lui Dumnezeu, pentru ei nu mai voiau ceva deosebit, de aceea nici nu-I mai cereau nimic. Aşa se aseamănă începuturile şi sfârşitul credinţei: unii nu-I cer nimic sau îi cer nimicuri, iar ceilalţi, sfinţii, nu mai cer nimic. Sfinţii cei mari, din desăvârşita credinţă în Dumne­zeu, nu mai cereau nici măcar mântuirea. Smerenia acestora atinsese desăvârșirea. Totuşi, mântuirea, desăvârşirea, e acel lucru care trebuie! Pentru acest lucru – iertarea lumii – se roagă şi Sfinţii din cer.

Aşa-s îngăduite şi rânduite lucrurile, că e destul să se decidă cineva în mod profund pentru motivarea sa în existenţă, pentru Iisus, şi îndată îi curg împo­trivă toate motivele simplificate, droaia de nimicuri, vrând să-l deruteze, să-i dovedească hotărârea o uşurătate. Dar a vinde şi a da de pomană toate „nimicurile” lumii, înseamnă că Duhul Sfânt, care suflă unde vrea, te-a uşurat de ele, înseamnă că zarea conştiinţei tale s-a limpezit, grija vieţii nu mai sunt spinii ci numai roadele – „crinii câmpului”. Şi în ţarină, în pământul inimii, în inima creştină, răsare Iisus, sădit acolo la Sfântul Botez şi dă vieţii tale sensul de la obârşie.

Iată pentru ce se roagă Împărăteasa Maică şi pentru ce se face bucurie mare în ceruri.

Sursa: Din învățăturile Părintelui ARSENIE BOCA, TALANȚII ÎMPĂRĂȚIEI.