Despre vorbirea în limbi (Glosolalia)

Penticostalii de astăzi susţin că în comunitatea lor religioasă încă mai există darul vorbirii în limbi, pe care Duhul Sfânt l-a dat Apostolilor. Penticostalii se mai numesc „tremurători”, deoarece în timpul „vorbirii în limbi”, tremură. De fapt, rostesc cuvinte fără înţeles, şi nu într-o limbă anume. În continuare, vom vedea ce era darul vorbirii în limbi pe care îl aveau Apostolii.

Glosolalia este vorbirea într-o limbă a vreunui alt popor, fară să o fi învăţat cineva mai înainte. Acest dar l-a dat Dumnezeu la Pogorârea Sfântului Duh: „Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei.

Şi li s-a arătat, împărţite limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din neamurile care sunt sub cer. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileeni? Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut? Parţi, mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu! Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta? Iar alţii, batjocorindu-i, ziceau că sunt plini de must”.(Faptele Apostolilor 2,1-13).

Din acest text reiese că Apostolii au predicat în alte limbi, anume în peste 15 limbi diferite, iudeilor veniţi la Ierusalim, cu ocazia sărbătorii Cincizecimii. Despre aceştia se spune că erau răspândiţi în toată lumea. Erau uimiţi de faptul că Apostolii, oameni simpli, care nu învăţaseră alte limbi, decât cea maternă, ştiau atâtea limbi. Printre ascultători însă, erau unii care nu înţelegeau nimic; aceştia spuneau că Apostolii bolboroseau, plini de must. Scopul pentru care s-a dat Apostolilor acest dar este foarte clar – de a putea propovădui credinţa creştină la toate popoarele; adică vorbele lor aveau un conţinut, nefiind cuvinte fără înţeles.

Astăzi, vorbirea în limbi a penticostalilor constă într-o bolboroseală frenetică. Ei spun că nu trebuie să-i înţeleagă cineva, deoarece vorbesc lui Dumnezeu şi rostesc „taine”. Însă darul Glosolaliei, după cum am arătat, avea scopul clar de a propovădui pe Hristos celor ce nu îl cunoşteau. Astăzi ce rost mai are un astfel de dar între penticostali de pildă, unde toţi spun că sunt credincioşi? Iată ce spune Sfântul Apostol Pavel: „Dacă s-ar aduna Biserica toată laolaltă şi toţi ar vorbi în limbi şi ar intra neştiutori sau necredincioşi, nu vor zice oare că sunteți nebuni?” (I Corinteni 14, 23). Darul de a vorbi în limbi al penticostalilor se deosebeşte fundamental de cel al Apostolilor, prin aceea că nu are nici o unitate practică.

Sfântul Pavel spune că vorbirea în limbi e „semn nu credincioşilor, ci necredincioşilor” ( I Corinteni 14, 22) şi că „acest dar va înceta” (I Corinteni 13, 8).

Penticostalii spun că venind Duhul Sfânt asupra lor, cad în extaz şi abia mai pot cu limba să şoptească unele sunete nearticulate şi neînţelese de oameni. Alte manifestări sunt strigăte de întristare pentru păcate, gemete, exclamări de bucurie. Mai curând, aceste manifestări se prezintă ca lucrări ale duhurilor rele. Oare Dumnezeu prin bolborosire şi râsete isterice vrea să îşi răspândească darurile Sale? Prin aceste vrea El să ni se arate? Dumnezeu, Cel ce ne-a creat cu minte trează şi cu capacitatea de a rosti cuvinte clare, cu înţeles, ni se va descoperi oare, prin sunete nearticulate? Dumnezeu este al înţelepciunii şi al luminii, nu al nepriceperii. El este Dumnezeul păcii şi al liniştii, nu urmăreşte să ne înspăimânte şi să ne şocheze cu lucruri nefireşti nouă.

Vorbirea în limbi este înspăimântătoare uneori – râsetele isterice, sunetele nearticulate, fără înţeles dovedesc faptul că acolo nu e prezent Duhul Sfânt, ci un alt duh. Sfântul Pavel spune că diavolul se poate preface în „înger de lumină” (II Corinteni 11, 14), pentru a amăgi pe oameni. Sfântul Ioan Evanghelistul ne îndeamnă: „Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci ispitiţi duhurile de sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume”( I Ioan 4, l).

Sursa: Pr. Bogdan Frăsilă, Să ne apărăm credința.