Zăgazurile luminii s-au sfărâmat… Veniţi de luaţi Lumina!
Hristos a înviat din morţi
Cu moartea pe moarte călcând
Şi celor din mormânturi
Viaţă dăruindu-le!
Zi la miezul nopţii. Zăgazurile luminii s-au sfarâmat. Oameni şi îngeri. Nu mai cunoşti, în amestecarea bucuriei, care sunt care. Cei îmbrăcaţi cu cei fară de trup aduc cântări de laudă. „Înviază Dumnezeu, risipindu-se vrăjmaşii Lui şi fugind de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe El. Din toate laturile firii se aude: Ziua Învierii, popoare să ne luminăm/ Paştile Domnului, Paştile/ Că din moarte la viaţa/ Şi de pe pământ la cer/ Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,/ Cei ce cântăm cântare de biruinţă”.
Toată realitatea se transfigurează şi ne transfigurază. Crucea plină de razele Învierii înduhovniceşte încă o dată, de acum cu maximă tărie, străpezimea lumii. Transfigurarea Cosmosului întreg prin darul Duhului Sfânt nu se realizează printr-o strălucire făţişă, ci sub voal de smerenie. Noi suntem chemaţi să discernem aceasta. Chipul acestei lumi se răzbună cu gelozie pe cel ce nu trăieşte după voia ei. Iar cine voieşte să trăiască aici fară de păcat, trebuie să sufere. Inevitabil, trebuie să-şi asume Crucea Domnului. Cuiele sunt dulci, deşi sunt foarte dureroase. Să urcăm pe cruce cu râvnă. Nu orice moarte aduce învierea, dar orice înviere se cere după moarte, o moarte după taina Crucii celei transfigurate de Domnul. Ieri m-am îngropat cu Tine, Hristoase; astăzi mă ridic împreună cu Tine. Însuţi, împreună mă preamăreşte, Mântuitorule, în împărăţia Ta!
Învierea dintr-o moarte de jertfa, urmând unei vieţi de jertfa în Hristos, e singura care se înalţă la Ierusalimul cel ceresc, unde vom bea cu însuşi Cuvântul lui Dumnezeu rodul cel nou al viţei şi unde ni se vor descoperi în întregime lucrurile arătate acum numai în parte.
Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Masa este plină. Ospătaţi-vă!
Sfântul Grigorie de Nyssa exprimă astfel adeziunea noastră la praznicul Învierii: „Suntem luminaţi de haina strălucitoare a îngerului. Cutremurul dulce care a răsturnat piatra de pe mormânt ne clatină şi tresaltă inima de bucurie. El deschide tuturor poarta învierii. Să mergem şi noi la dumnezeiasca privelişte! Sâmbăta a trecut. Să nu ajungem în urma femeilor! Să avem şi noi în mâini aromate: s-avem credinţă şi conştiinţă. Acesta e mirosul cel bun al lui Hristos. Să nu căutăm pe Cel viu cu cei morţi. Domnul dă la o parte pe cei ce-L caută astfel zicând: „Nu Mă atinge! Când Mă voi sui la Tatăl, atunci poţi să Mă atingi”. Când El zice: „Mă urc la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru” El ne socoteşte pe noi ca fraţii Lui şi înfăţişând Tatălui firea omenească, ne înfăţişează odată cu aceasta şi pe noi.
Înainte de Paşti am mâncat azimă cu ierburi amare. După Înviere, mâncăm pâine cu miere. Nu I se dă Domnului să mănânce pâine cu miere?! Să ne schimbăm şi noi amărăciunea vieţii în dulceaţă! Să mergem la pâinea pe care o îndulceşte fagurul bunei nădejdi în Hristos Iisus Domnul Nostru. Să primim aşadar Trupul Domnului cu evlavie şi cu dragostea cu care L-au primit Iosif cel cu bun chip din Arimateea. O singură masă: a bogatului şi a săracului, a celui adormit în Domnul şi a celui viu. E masa înviaţilor.
Hristos a înviat din morţi
Cu moartea pe moarte călcând
Şi celor din mormânturi
Viaţă dăruindu-le!
Sursa: Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, Duminici în Dar, Predici şi Gânduri.
