LITURGHIA CA JERTFĂ DE LAUDĂ, DE CERERE ŞI DE MULŢUMIRE

Prin jertfă, în general, se înţelege o ofrandă pe care noi o aducem lui Dumnezeu, ca semn al dependenţei şi ascultării noastre către Dânsul. Ceea ce se aduce ca jertfă trebuie nimicit sau consumat, pentru ca să se exprime astfel absoluta dependenţă a omului de Dumnezeu.

Acest fel de jertfă se numeşte de laudă sau latreutică, pentru că prin ea se preamăreşte Dumnezeu. Dar jertfa mai poate fi şi de cerere şi de mulţumire. Şi prin aceste feluri de jertfă se recunoaşte suveranitatea absolută a lui Dumnezeu, Căruia îi cerem ceva sau îi mulţumim pentru o binefacere primită. De aceea şi acestea sunt jertfe în înţelesul propriu al cuvântului.

La Cina cea de Taină, când Mântuitorul a aşezat taina Sfintei Euharistii, a adus jertfă trupul şi sângele Său, sub forma pâinii şi a vinului şi a rânduit ca, sub această formă nesângeroasă, ea să se aducă în biserică până la sfârşitul veacului.

Biserica Ortodoxă şi cea Romano-catolică învaţă, că euharistia nu este numai sfântă taină ci şi jertfă adevărată, în care se jertfesc în realitate trupul şi sângele Domnului, sub înfăţişarea pâinii şi vinului. Aceasta ne-o dovedesc însăşi cuvintele de instituire, căci frângerea trupului şi vărsarea sângelui sunt acte care constituie jertfa.

De aceea, ori de câte ori se săvârşeşte Sfânta Euharistie, se aduce jertfa cea fără de sânge a trupului şi sângelui Dom­nului.

Săvârșirea Sfintei Împărtășanii este însă esența Sfintei Liturghii, punctul central în jurul căruia se desfășoară întreg serviciul liturgic. Prin urmare, Sfânta Liturghie este şi ea o jertfă, este jertfa euharistică. Numeroase expresii şi acte simbolice din rânduiala slujbei proscomidiei şi a liturghiei însăşi, ca şi diferite rugăciuni, arată neîndoielnic că Sfânta Liturghie este jertfă.

Jertfa euharistică sau liturgică este jertfa adevărată, pentru că are toate elementele care constituie jertfa şi anume: victima, care este Iisus Hristos, sub forma pâinii şi a vinului; jertfitorul, care este tot Iisus, reprezentat prin preotul liturghisitor şi Dumnezeu, Căruia I se aduce jertfa, în numele tuturor oamenilor.

Ca jertfă desăvârşită, căci este jertfirea de sine a Dumnezeului-Om Iisus, jertfa liturgică sau euharistică este jertfă de laudă, de cerere şi de mulţumire.

Jertfa de laudă şi de mulţumire este Sfânta Liturghie, pentru că prin ea se recunoaşte suveranitatea absolută a lui Dumnezeu, asupra tuturor făpturilor, iar Iisus Hristos Se jertfeşte în ea ca omagiul cel mai desăvârşit ce se poate aduce majestăţii divine, în semn de nesfârşită laudă şi recunoştinţă pentru nenumăratele şi nepreţuitele daruri pe care bunătatea Sa le revarsă neîtrerupt asupra noastră. Pentru aceasta preotul se roagă încet înainte de sfinţirea Sfintelor Taine, binecuvântând pe Dumnezeu, lăudându-L şi mulţumindu-I pentru toate binefacerile Sale faţă de noi, iar corul sau credin­cioşii cântă când se sfinţesc sfintele daruri: Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ţie îţi mulţumim şi ne rugăm Ţie, Dumnezeul nostru.

Jehfa de cerere este tot Sfânta Liturghie pentru că, prin săvârşirea ei, putem dobândi de la Dumnezeu atât bunuri spirituale, cât şi materiale, care stau în legătură cu mântuirea, ca de exemplu, sănătate, pace, bunăstare, etc. De aceea, după sfinţirea Sfintelor Daruri, Biserica se roagă pentru con­ducătorii ei şi ai statului, pentru toţi creştinii, pentru cei ce călătoresc pe apă și pe uscat, pentru cei neputincioşi, pentru cei robiţi. Tot pentru acest cuvânt, în timp de război, de secetă, de inundaţii, de epidemii sau de alte nenorociri obşteşti, ca şi atunci când cineva are de adresat o fierbinte rugăciune de cerere lui Dumnezeu, se face mai întâi Sfânta Liturghie, ca jertfă de cerere prin excelenţă.

Sursa: Mitropolitul Irineu Mihălcescu, DOGMELE BISERICII CREȘTINE ORTODOXE, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1994.