Maica Domnului – acoperământul şi nădejdea noastră
Ce să fie Maica Domnului pentru noi? Nădejde, încă o nădejde! De ce? Pentru că avem ajutorul Maicii Domnului. Şi dacă ştim... Mai departe
Istoria Sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului
Cinstirea Sfântului Acoperământ datează începând din secolul al V-lea, când Acoperământul (maforionul), Brâul și Cămașa (tunica) Maicii Domnului ajung la Constantinopol. După... Mai departe
Tinerii voluntari ai Mitropoliei Moldovei au participat la Campionatul de Minifotbal „Cupa Preturii” din Capitală
Membri ai Grupului de tineri voluntari „Părintele Sofian Boghiu” al Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate au participat cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit... Mai departe
Tinerii voluntari ai Mitropoliei Moldovei și-au cinstit pentru prima dată în rugăciune ocrotitorul duhovnicesc, Părintele Sofian Boghiu
În fiecare toamnă, Părintele Sofian (Boghiu) își adună ucenicii la baștina sa – impunătorul Complex Memorial „Arhimandrit Sofian Boghiu”, parte a Centrului... Mai departe
Orarul prelegerilor, secția F.R., semestul I
Orarul prelegerilor, secția F.R., pentru studenții anului I, II, III, IV (descarcă document).




