Pelerinaj la Sfintele Mănăstiri din Moldova
În data de 12.05.2018, Cu binecuvântarea Prorectorului al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, Prot. Vetcislav Cazacu, la îndrumarea Prot. Alexandru Comendant, Președintele centrunlui de misiune „Cuviosul Anatolie Tihai”, a organizat un pelerinaj la câteva sfintele mănăstiri din țara noastră pentru studenți de la Colegiul de Ecologie din Chișinău. Acești studenți au avut ocazia să... Mai departe
A FOST CONVOCATĂ ȘEDINȚA SENATULUI ATOM
Cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfințitului Vladimir, Rector al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, la data de 10 mai 2018, a fost convocată Şedinţa Senatului Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova. La ședință au participat toți membrii senatului și administrației ATOM. Ședința a fost deschisă și prezidată de către prorectorul instituției Prot. Vetcislav CAZACU. La ședință... Mai departe
Întâlnirea duhovnicească cu tematica „Bucuria Învierii”
Biblioteca „Arhim. Ermoghen (Adam)”, aflată în incinta Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, a găzduit, 10 mai 2018, întâlnirea duhovnicească sub titlul generic „Bucuria Învierii”. Întâlnirea s-a desfășurat cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir, Rector al acestei instituții. Tema dezbătută a fost „Bucuria Învierii”, prelegerea fiind susținută de către Protoiereul Vasile Ciobanu, parohul Bisericii cu... Mai departe
Anunț
Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir, Rector al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, joi, 10.05.2018, la ora 1200, va avea loc întâlnirea duhovnicească ,,Bucuria Învierii”. Întrunirea se va desfășura în biblioteca ,, Arhim. Ermoghen Adam”. Responsabil: Prot. Vasile Ciobanu.
Arta în Moldova
În cadrul disciplinei „Arta Creștină” fiind coordonator, președintele, sectorului sinodal Construcţii, Restaurări, Pictură și arhitectură bisericească, din cadrul Mitropoliei Moldovei și a Chișinăului, prot. mitr. Manole Brihuneț, studenții anului IV, au vizitat, bisericile „Înălțarea Domnului”, „Buna Vestire” , „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, Sf. Împărat Constantin și Elena” din Chișinău dar și bisericile din Goian și... Mai departe




