Sâmbetele morţilor din Postul Mare
A doua, a treia şi a patra sâmbătă din Postul Mare sunt zile de poemnire generală a celor răposaţi, părinţi şi fraţi ai noştri, adormiţi întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. După cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, suntem datori să-i iubim pe apropiaţii noştri, ca pe noi înşine, iar în rugăciunile pentru cei răposaţi... Mai departe
Anunț
Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova aduce la cunoștință că din motive binecuvântate, conferința cu tematica „Conștiința religioasă a omului în vremurile de astăzi”, avîndu-l ca conferențiar pe Arhim. Dr. Hrisostom Rădășanu, preconizat pentru data de 7 martie, și conferința „Chipul evanghelic a lui Hristos și taina iertării peste lume”, avându-l ca invitat pe Părintele Calistrat (Chifan) planificată... Mai departe
Șapte îndemnuri pentru a găsi calea adevărului
Mai întâi suntem datori a ne aminti pururea de Domnul Dumnezeu, ca să ne bucurăm de nădejdea în El, urmând fericitului David care zicea despre sine: „Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu și m-am cutre-murat” (Psalmi 76, 3). Al doilea lucru la care suntem chemați să medităm sunt patimile lui Hristos, pentru ca și noi să suferim... Mai departe
Conştiinţa: glasul lui Dumnezeu în om
O conştiinţă trebuie să fie curăţită de zgura păcatului strămoşesc şi a păcatelor personale ca să poată vedea adevărul, să poată distinge binele de rău şi dreptatea de nedreptate. Conştiinţa care este glasul lui Dumnezeu în om trebuie să fie conştiinţa trează, conştiinţa bună, conştiinţa datoriilor împlinite. Conştiinţa este acul magnetic, care, de este bine... Mai departe
Întâlnirile şi convorbirile – din dragoste şi „ca pentru Dumnezeu”
Tăcerea este legată de către Părinţii duhovniceşti ai Filocaliei, mai ales de singurătate şi linişte, dar nu numai o singurătate şi linişte exterioară, ca o pază de lume şi de ispitele ei, ci mai ales de o pază interioară a gândurilor şi a minţii, de efortul de adunare în sine, de trezvie şi isihie. Monahul,... Mai departe




