+373 (022) 54-28-70 teologie.ortodoxa@gmail.com

Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Izmail 46

Sfântul Luca al Crimeii: Cuvinte în Vinerea Mare

Iată, soarele s-a întunecat. Pămîntul s-a înfiorat şi s-a cutremurat. S-a sfîşiat de sus şi pînă jos catapeteasma templului, care despărţea Sfînta Sfintelor, fiindcă Domnul însuşi ne-a deschis nouă intrarea în Sfînta Sfintelor – în cer, la Tronul Tatălui Său. Cutremuratu-s-a iadul, că s-au surpat puterea şi stăpînirea lui. Despicatu-s-au stîncile şi s-au deschis mormintele...
Mai departe

Corul SLTO au adus un palmarez de cântări religioase pentru cei din azil

Aflându-ne în perioada pascală, cu binecuvântarea Prot. Vetcislav Cazacu, Directorul Seminarului Liceal de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ierarh Gavriil” din Chișinău, corul instituției, dirijat de Doamna Ghețiu Olga, au adus un palmarez de cântări religioase, dat totodată și ziditoare pentru suflet, pentru mângăierea celor din azil. Învierea Domnului este cea mai mare și importantă sărbătoare din...
Mai departe

Cuvânt în Sfânta și Marea zi Joi

În Sfânta şi Marea Joi, dumnezeieştii Părinţi, care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeieştilor Apostoli şi Sfintelor Evanghelii, ne-au pre­dat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoşatelor Taine, rugă­ciunea cea mai presus de fire şi vânzarea Domnului. Pastile evreiesc avea să se serbeze Vineri; era...
Mai departe

Cuvânt în Sfânta și marea Miercuri: despre Mântuitoarele Patimi ale Lui Hristos și despre smerenie și răbdare

Fraţilor şi părinţilor, această zi este sfântă şi cinstită, căci din ea încep sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, Care a suferit pentru mântuirea lumii, precum şi proorocul David a propovăduit în psalmul al doilea zicând: „Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi noroadele au căutat cele deşarte? Stătut-au de faţă împăraţii pământului şi boierii...
Mai departe