Postul Mare – cale spre Domnul Hristos Cel înviat
În vremea războiului duhovnicesc, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, luptătorul trebuie să astupe izvoarele apelor celor dinafara cetăţii şi să nu se îndeletnicească decât cu rugăciunea şi cu muncirea trupului prin filosofia cea lucrătoare, adică cu ostenelile trupeşti. Apele cele dinafară cetăţii sunt cugetele trimise de fiecare simţ din lumea sensibilă, care străbat sufletul asemenea unui... Mai departe
Suntem în pragul Sfântului şi Marelui Post
Suntem în pragul Sfântului şi Marelui Post. Duminica izgonirii lui Adam din Rai, ultimul popas înaintea duhovniceştii ofensive, ne pune la începutul vieţii noastre păcătoase pe pământ. Suntem izgoniţi din Raiul desfătării din pricina neascultării, a mândriei şi a neînfrânării. Viaţa cu sudoare, cu chinuire, cu necazuri şi lacrimi se încheie cu întoarcerea în pământul... Mai departe
Săptămâna Albă, ultima săptămână dinaintea Postului Mare
Săptămâna Albă sau săptămâna brânzei, cunoscută în tradiţia rusă ca Maslenitsa (Ма́сленица – Săptămâna untului) este ultima săptămână dinaintea Postului Mare. În Săptămâna brânzei nu se mai consumă carne, ceea ce face din ea o „săptămână de post de carne” (de unde şi denumirea rusă de masopustnaya nedelya – мясопустная неделя). În timpul Postului Mare nu se vor mai consuma carne,... Mai departe
Meditaţie duhovnicească la Duminica Înfricoşatei Judecăţi
Pilda Fiului Risipitor ne va uimi cât va fi lumea, prin milostivirea şi negrăita dragoste pe care ne-a arătat-o Dumnezeu. De aceea, poate, Mântuitorul a voit să moară răstignit, adică cu braţele întinse şi Biserica mereu îl înfăţişează astfel, pentru ca să ne arate că de-a pururi stă cu braţele deschise, ca să îmbrăţişeze pe... Mai departe
De ce îngăduie Dumnezeu nedreptățile?
De ce vă tot îndreptăţiţi? Toată scrisoarea dumneavoastră la asta se referă. E drept că dumneavoastră v-au revenit toate ocările şi mustrările. Sunt vinovat! Altceva este că aşa trebuie. Acum, desigur că v-aţi îndreptat. Ei, vi s-a mai aşezat sufletul? Trebuie şi e vremea să vă liniştiţi cât de cât. Să vă ajute Dumnezeu! Multă... Mai departe




