+373 (022) 54-28-70 teologie.ortodoxa@gmail.com

Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Izmail 46

Cultul Baptist

Cultul Baptist s-a format prin asocierea mai multor secte, anume, secta anabaptiștilor, condusă de Nikolas Storch, care nu admitea botezul catolic. Anabaptiștii s-au alăturat lui Thomas Muntzer, un diacon catolic, de origine germană, care disprețuia rândurile de cult catolice. El susținea că Biblia nu cuprinde învățături descoperite de Dumnezeu, că Iisus Hristos a fost un simplu om, un învățător și că Sfînta Împărtășanie nu e Trupul și Sîngele lui Hristos, ci reprezintă o simplă cină, care amintește de Cina cea de Taină. Urmașii lui Muntzer erau adepții învățăturii hiliaste, adică așteptau ca Dumnezeu să instaureze pe pământ o împărăție de o mie de ani.

Nu se supuneau autorităților de stat, considerând că trebuie să se supună doar lui Dumnezeu. Au stârnit revolte în germania, care, însă, au fost suprimate violent de către stat. Cel care a reînviat anabaptismul a fost Simon Menon, fost preot catolic, iar urmașii săi s-au numit „menoniți”.

Fondatorul propriu-zis al Baptismului a fost pastorul puritan englez, John Smith. Acesta nu admitea botezul copiilor, sub influența menoniților. De aceea s-a autobotezat, dar mai târziu i-a părut rău și, împreună cu o parte din urmașii săi, s-a unit cu menoniții. Cei care nu l-au urmat pe Smith, rămași sub conducerea lui Thomas Helwys, în 1611, întemeiază în Anglia, la Londra, prima biserică baptistă. Au fost aspru persecutați de către stat, până în 1689, când au căpătat dreptul de organizare religioasă.

În secolul al XVIII-lea, baptiștii s-au divizat în două ramuri: baptiști generali, care acceptau că Iisus Hristos S-a jertfit pentru toți oamenii și baptiștii particulari – aceștia susțineau că Iisus Hristos n-a murit pentru toți, ci numai pentru unii aleși, predestinați pentru mântuire.

De asemenea, în cadrul cultului baptist, au apărut numeroase alte secte, dintre care enumerăm: baptiști vechi, legiști, liberali, baptiștii celor șase porunci, unitarieni, cufundători, baptiștii cuvîntului, ai frățietății, baptiștii femeielor purtătoare de mir, biserica discipolilor lui Hristos, biserica lui Dumnezeu, etc.

Învățătura Baptistă:

  • Nu acceptă botezul copiilor;
  • Înlătură Sfînta Tradiție, adică învățătura Sfinților Părinți, acceptând doar Biblia;
  • Nu se închină Maicii Domnului și Sfinților;
  • Nesocotesc obiectele sfinte: cruce, icoane, sfinte moaște;
  • Împărtășania nu este Trupul și Sângele lui Hristos, ci doar amintește de Cina cea de Taină.

 

Sursa: Pr. Bogdan Frăsilă, Să ne apărăm Credința.

Leave a Reply