Să nu știe stînga…

Oamenii cu suflet mare nu trâmbițează atunci cînd săvârșesc fapte bune. Într-o veche mănăstire situată departe, în adâncul deșertului egiptean, a venit odată un călugăr, care dorea să cunoască viața îmbunătățită a sihaștrilor de aici. Frații l-au primit cu mare ospitalitate, servindu-l cu tot ce aveau mai bun.

„Atâtea zile am pierdut eu ca să vin să văd sihaștri adevărați, însă aici mănâncă și beau ca și peste tot”, – se gândi necăjit călugărul după cîteva zile petrecute în mănăstire.

La întoarcere, în deșert l-a prins o furtună de nisip și, rătăcindu-se, călugărul a fost nevoit să se întoarcă la sihaștrii ospitalieri. Auzindu-i că cântă rugăciuni, el s-a oprit la poartă să aștepte, însă a așteptat foarte multă vreme până ce sihaștrii și-au terminat slujba. Însetat, a dat să bea puțină apă din găleată, însă apa era sărată. Atunci a înțeles călugărul nevoințele tainice ale sihaștrilor, care, oferind oaspeților tot ce aveau mai bun, ei singuri posteau nu numai cu mâncarea, ci și cu apa.

Sursa: Pr. Alexandru Iamandii, 153 Veniți de prânziți.