Sensul Postului Mare de pregătire și al Paștilor de împlinire

Tradiția filocalică a Bisericii identifică trei etape ale vieții duhovnicești și anume etapa practică, activă, sau a curățirii, etapa contemplației sau a iluminării și etapa cunoașterii tainice sau a desăvârșirii. Aceste etape sunt sugerate de Sfântul Apostol Petru în cuvintele adresate poporului la Cincizecime, când Duhul Sfânt S-a pogorât asupra apostolilor: „Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, și veți primi darul Duhului Sfânt” (Fap. Ap. 2, 38). Aceleași etape ale vieții duhovnicești se reflectă în ciclul liturgic mobil: Postul Mare e timpul pocăinței și al întoarcerii la Dumnezeu, Paștile reprezintă momentul Botezului și al învierii cu Hristos, iar Cincizecimea cel al îndumnezeirii prin darul Duhului Sfânt.

Sensul principal al Postului Mare a fost încă de la început cel de pregătire prin pocăință, rugăciune și cateheză pentru iluminarea Botezului din noaptea sfântă a prăznuirii Învierii Domnului. Mai precis este vorba despre o dublă pregătire: a catehumenilor pentru primirea Botezului și a Bisericii, a comunității, pentru primirea noilor membri.

La început Postului Mare, catehumenii care doreau să se boteze erau examinați de către episcop care cerceta râvna lor în a-și schimba viața prin lepădarea păcatelor și săvârșirea faptelor bune. Numele celor care primeau un răspuns favorabil era înscris în „Cartea Bisericii” și ei deveneau photizomenos (cei pentru luminare) trecând din faza de pregătire îndepărtată în cea de pregătire imediată. Ca urmare ei veneau zilnic la biserică unde erau exorcizați, participau la slujbe și li se explica Sfânta Scriptură, Simbolul de credință și Rugăciunea Domnească. Întreaga perioadă a postului reprezenta un timp de retragere consacrat pocăinței și rugăciunii, de luptă împotriva diavolului și a păcatului. „Îți dau acest sfat înainte ca mirele sufletelor, Iisus, să intre să-ți vadă înbrăcămintea – îl îndemna Sfântul Chiril al Ierusalimului pe catehumen la începutul Postului Mare – ai la dispoziție un timp îndelungat; ai o pocăință de patruzeci de zile, ai un bun prilej ca să te dezbraci, să te speli, să te îmbraci din nou și să intri”. Toată această pregătire se împlinea la Paști prin săvârșirea Tainei Botezului în mod solemn în cadrul Sfintei Liturghii la care neofitul era primit la Cina Stăpânului pentru a se împărtăși întâia oară.

Dispariția catehumenatului nu a anulat sensul Postului Mare de pregătire – prin pocăință, rugăciune și cateheză – care se împlinește în prăznuirea Învierii Domnului la Paști. Pregătirea și împlinirea, remarca Părintele Alexander Schmemann, reprezintă cele două aspecte constante și esențiale ale vieții liturgice și ale Bisericii însăși care, pe de o parte ne pregătește pentru viața veșnică și pentru Împărăția lui Dumnezeu și, pe de altă parte chiar este viața cea nouă și intrare în Împărăția lui Dumnezeu. Această stare între „deja” și „nu încă” caracterizează nu numai Biserica ci și mădularele ei. Ne-am unit cu Hristos prin Botez, ne-am împărtășit de Lumina dumnezeiască și de Împărăție dar, cu toate acestea, nu am reușit să facem să rodească în noi pârga ce ne-a fost oferită, am trădat prin păcat darul dumnezeiesc deoarece îndumnezeirea presupune și conlucrarea noastră. De aceea avem nevoie să reluăm mereu pregătirea și să gustăm împlinirea prin integrarea în ritmul liturgic al Bisericii. Înțelesul Postului Mare – ca pregătire, și al Paștelui – ca împlinire, s-a schimbat însă față de perioada primară, păstrându-se caracterul baptismal al acestora. Nu ne mai pregătim pentru a fi botezați, ci ne asumăm Botezul prin pocăință, conștientizând această mare Taină, și ne pregătim pentru a fi luminați de Învierea lui Hristos prin actualizarea Botezului.

Sursa: Altarul Reîntregirii, Serie nouă, Anul XVI, Nr. 1, ianuarie-aprilie, 2011.