Duminica Mironosițelor – Duminica femeii creștine

Am spus din nou: Hristos a înviat! în Duminica a treia după Paşti, în Duminica Mironosiţelor. Recitind textul Evangheliei de la Marcu, vom vedea că este bine aşezată Duminica Mironosiţelor. Iată ce spune textul Evangheliei:

„În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales care aştepta şi el împărăţia lui Dumne­zeu şi îndrăznind  a intrat la Filat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit demult. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui losif trupul mort. Şi losif, cumpă­rând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşu­rat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era să­pat în stâncă şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui losif, priveau unde L-au pus. Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Ma­ria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Și dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ele au zis: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?” Dar, ridicându-şi ochii au văzut că piatra fusese răstur­nată, căci era foarte mare. Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul cel răs­tignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au fost pus! Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru să meargă în Galileea, mai înainte de voi, acolo Îl veţi vedea, după cum v-am spus.” Şi ieşind, au fugit din mormânt, că erau cuprinse de frică şi uimire şi nimă­nui nimic n-au spus, căci se temeau.

Iată că Evanghelia aceasta ne trimite un pic în urmă, la Vinerea Mare, în care Iosif cel din Arimateea preia responsabilitatea înmormântării Domnu­lui, a îngropării Lui. Şi iată, acest sfetnic pe care noi îl mai numim şi Iosif cel cu bun chip, în graba cea mare, pentru că, să nu uităm, veneau Paştile, cumpă­ră giulgiu de in, ia de pe lemn trupul Domnului şi-l înmormântează în mormânt nou, acolo în apropiere de Crucea Golgotei. Este o înmormântare în grabă. Nu a mai fost vreme nici de cântare de laudă şi apoi Iosif e singur. Nu ni se spune „Iosif împreună cu ucenicii” sau „Iosif împreună cu femeile”, ci din con­tră, ni se spune despre femei că priveau unde L-au pus pe Domnul, de undeva de departe, probabil.

Iată, Evanghelia de la Marcu ne povesteşte mai apoi despre Maria Magdalena şi Maria lui losif, care priveau unde L-au pus pe Domnul. Iar după ce a trecut Ziua Sâmbetei, zi a Paştelui, zi de bucurie pentru iudei, dar iată, de tristeţe totală pentru fe­meile acestea şi pentru ucenicii lui Hristos, femeile au cumpărat miresme ca să meargă să ungă trupul lui Iisus. Voiau să-şi facă treaba până la capăt, voiau să ducă până la sfârşit prinosul de recunoştinţă.

Au ajuns la mormânt, şi spune Evanghelia „ridicându-şi ochii, au văzut că piatra care era foarte mare, fusese răsturnată.” Şi au aflat de la înger că El, Iisus, înviase.

„A înviat!” Este o trecere de la moarte la viaţă. Tristeţii îi vine răspunsul acesta extraordinar, ma­gistral: din străfundurile mormântului, îngerul stri­gă Învierea. Femeile văd giulgiul, dar Cel înfăşurat în giulgiu nu mai era. Ci era Înviat. Toate trei, dintr-o teamă de dinainte de moarte, trec într-o tea­mă de după Înviere. Căci ele, ieşind din mormânt, au fugit de acolo, cuprinse de cutremur și de spaimă. Nu spun nimănui nimic. Fug. Se tem. Este ca şi cum ar fi dat faţă în faţă cu moartea şi, nedescoperind-o, le era teamă să creadă că înviase Hristos.

Astfel de veşti nu le dai oricum. Nu le strigi oricum…

Intrând în mormântul lui Hristos, femeile au intrat în izvorul Învierii Noastre. Mormântul Dom­nului se prefăcuse, înaintea ochilor lor, din izvor de spaimă în izvor al bucuriei, izvorul acela al bu­curiei care face să se cutremure omul. Cărămizile sufletelor lor, dacă ar fi să vorbim astfel, sunt miş­cate de la loc. Toate par noi, pentru că totul este nou. Hristos înviase. Acum trebuiau să-L caute pe Hristos cel Înviat. Iisus Nazarineanul, Răstignitul, rămăsese undeva în mormântul sufletelor lor. Se ridicase din mormânt Hristos Biruitorul, Hristos care călcase cu moartea pe moarte.

Duminica Mironosiţelor este Duminica femeii creştine, pentru că minunat ar fi ca femeile să pri­ceapă şi ele că se cade să fie mai întâi căutătoare ale lui Dumnezeu, purtând în braţe miresme, purtând în mâini untdelemn de ungere a lui Hristos, pentru că momântul Domnului să se facă izvor de înviere pentru familia lor și pentru cei dragi.

Dumnezeu să binecuvânteze neamul nostru ale cărui femei ştiu să-şi ducă copiii sau nepoţii de mână înaintea lui Hristos, ştiu să se roage pen­tru soţii lor, pentru duşmanii lor şi pentru toate celelalte. Asta este imaginea adevăratei femei; cea a unei femei mironosiţe, care dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, iată, Duminica, pe când ră­sare soarele, merge la Izvorul învierii, care este Bi­serica, bucurându-se pentru tăria ce va primi în Biserică.

Sursa: Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin NECULA, DUMINICI ÎN DAR, Predici și gânduri.