Arhimandritul Vasilios Gondikakis, Sfânta mănăstire Iviru

Am petrecut câteva zile la Sfânta mănăstire Iviru, una din cele mai de seamă lavre athonite, locaș cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Mănăstirea a fost întemeiată în anul 980 de Ioan Iviritul, originar din Iviria – Caucaz. Aici se află celebra icoană a Maicii Domnului – Portărița, considerată a fi cea mai importantă icoană făcătoare de minuni a Ortodoxiei. Aici se găsesc cele mai multe Sfinte Moaște din Sfântul Munte, pe care contemplăndu-le, descoperi condiția umană la valoarea ei absolută: sfințenia integrală a sufletului și trupului. Pe calea propriei înălțări și desăvârșiri, călugării sfințesc tot în jurul lor, lucrând grădinile cu râvna și dragostea pentru natură. Priceperea omenească și binecuvântarea dumnezeiască se oglindesc în tot ceea ce produce grădina.

În câteva convorbiri duhovnicești cu părintele Ieremia, sfinția sa ne-a arătat pe ce să punem accentul în viață:

Important este să trăiești pentru Dumnezeu și pentru ceilalți oameni, să te jertfești pentu ei. Nu trebuie să facem ce vrem noi, ci să uităm de nevoile noastre. Să iei lucrurile așa cum sunt, să le primești ca venite de la Dumnezeu, să mulțumești lui Dumnezeu pentru toate. Trebuie să ne abandonăm pe noi în mâinile lui Dumnezeu. Un isihast aude liniștea, nu are nevoie să mai vorbească cu alții. Toată viața noastră trebuie să devină o liturghie.

Călugării de la Iviru au canon zilnic 600 de închinăciuni şi 150 de metanii. La această mănăstire ne împărtăşim de două ori pe săptămână, dar la altele se împărtăşesc şi de trei ori. Toţi călugării se împărtăşesc sâmbăta, fiindcă au postit vineri, iar în celelalte zile după cum le recomandă duhovnicul. De aceea, aici, la slujbă, în loc să se citească o catismă din Psaltire, sâmbăta se citesc rugăciunile dinainte de împărtăşanie.

Să privim Biserica şi Mănăstirea la fel ca pe pântecele unei mame care ne ocroteşte fără să ne facem griji de ceea ce se întâmplă în exterior.

Cea mai importantă în progresul rugăciunii lui Iisus este smerenia, căci atunci când o avem. Dumnezeu ne dăruieşte rugăciunea. Şi ascultarea este importantă. Toată viaţa să devină o rugăciune. Să ne lăsăm viaţa în mâinile Domnului şi să ne dedicăm altora.

Fiecare mănăstire trebuie să fie ca o familie. Să nu ne gândim egoist la noi. ci la ceilalţi şi la cum am putea să-i ajutăm. A fi duhovnicesc în ortodoxie înseamnă a avea deplină j libertate, a nu fi închistat în formule sau gesturi. Nu-i putem judeca pe eterodocşi, dar le putem judeca dogmele.

Aici, în Athos. nu se pune problema vechiului şi a noului calendar, ci problema apartenenţei la o Biserică canonică sau necanonică, indiferent de calendarul pe care-1 are ea.

Lângă mănăstire se află Izvorul Maicii Domnului – Portărița, izvor ce are apă sfințită. Am vizitat acest loc sfânt și am cântat, cu acest prilej, imne de slavă Preasfintei Fecioare Maria.

Părintele Vasilios, fostul stareţ al Mănăstirii Iviru elaborează opere de teologie vie, trăită, teologie modelatoare de conştiinţe creştine. Nici nu putem aprecia cât de binefăcătoare a fost întâlnirea şi convorbirea cu sfinţia sa. Am desprins din sfatul părintelui câteva îndemnuri:

Trebuie să îndepărtăm nu numai stratul de depuneri de pe vechile icoane, dar şi stratul de murdărie, de depuneri de pe noi. Fiecare dintre noi este o imagine a lui Dumnezeu, iar patimile sunt această mizerie ce ne acoperă. Dacă trăim în asceză şi smerenie, reuşim să facem această îndepărtare, curăţire şi suntem gata să primim harul Sfântului Duh. Abia atunci putem înţelege ceea ce omul este în realitate, care este rostul său şi cum Biserica Ortodoxă este mama noastră. Abia atunci putem pricepe care sunt obligaţiile noastre faţă de toţi credincioşii ortodocşi şi nu în ultimul rând, faţă de lumea întreagă.

Nu este un lucru simplu şi uşor să fii credincios ortodox, după cum nu este simplu şi uşor să fii om. întotdeauna în istorie, ortodocşii au fost mai puţini decât alţii, dar întotdeauna au fost partea dinamică, „sămânţa” care a produs marele arbore… Este ca o perlă preţioasă, pentru care fiecare vinde tot ce are, ca să intre în posesia ei.

Unitatea şi libertatea noastră ne arată măreţia omului. Fiecare dintre noi, nu este doar o parte dintr-un mare mister, dintr-un mare întreg, ci întregul este o parte din noi. Fiecare credincios creştin nu este o parte a unei Biserici mai mari, ci după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, fiecare dintre noi este o Biserică în miniatură. Fiecare din noi are în el tot misterul Bisericii.

Liniștea, isihia, poate fi identificată cu o activitate intensă, de aceea, după cum spune Filocalia, monahul este cel ce dăruiește totul și în același timp, combină totul în interiorul său. Dacă cineva se identifică cu anumite lucruri, atunci, în mod automat, el se separă de alte lucruri. Dacă cineva vrea să se unifice sau să se asocieze cu toate, el poate face acest lucru într-un singur mod: separându-se de orice lucru. Aşa fac călugării de la Athos.

În definitiv, Sfântul Munte Athos vorbeşte mereu despre linişte. Cine caută adevărul, poate asculta această voce a Athos-ului şi atunci îl poate vedea ca existând pretutindeni. Fiecare om obişnuit poate fi o mică Biserică, un mic Sfânt Munte, vom constata că nu noi l-am vizitat, ci el ne-a vizitat pe noi. Ca să înţelegi Sfântul Munte, trebuie să fii sau ca un copil sau să fii foarte sensibil. Toată viaţa de aici este o Liturghie – a spus un monah. Altul a spus că în Athos trăieşte ca în paradis.

Cu toţii, în lume sau în mănăstire, trebuie să avem acelaşi ţel: să atingem îndumnezeirea prin smerenie. Misiunea fiecărui monah de aici este să se sfinţească. însănătoşirea sufletească se produce mai ales în timpul Sfintei Liturghii şi în Săptămâna Mare.

Prietenii lui Hristos nu sunt cei care-L iubesc, ci cei pe care El îi iubeşte, iar El îi iubeşte nu numai pe cei care-L iubesc, ci şi pe duşmanii Săi, pentru care S-a jertfit.

Biserica Ortodoxă nu caută să te convingă ci te cucereşte. Frumuseţea va salva lumea, a spus Dostoievski, dar acelaşi lucru l-a spus Sfântul Grigorie Palama şi isihaştii. Este vorba de frumuseţea smereniei. O spune Sfântul Isaac Şirul: „orice este smerit este şi frumos”.

În Sfântul Munte s-a păstrat inima spiritualităţii ortodoxe cu toate influenţele care au venit din interior. Influenţele apusene au acoperit ca un praf teologia, iconografia, muzica bizantină, iar acum noi încercăm să îndepărtăm acest praf. Este captivitatea babilonică a Bisericii Ortodoxe de care vorbea Părintele George Florovsky.

Sursa: George Căbaș, Părinți contemporani din Sfântul Munte Athos.