Conferință științifică „Unitatea națională în opera profesorului universitar Anton Moraru”
În data de 17 noiembrie, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit Conferința științifico-comemorativă în memoria profesorului și istoricului Anton Moraru, fost profesor al ATOM, organizat de către Institul de Istorie al AȘM, Asociația Istoricilor din RM, Institutul Național de Istorie Socială „ProMemoria”, Clubul Istoricilor din RM, Săptămânalul „Literatura și Arta”, Colegi, Prieteni și Rude.
În debutul evenimentului, la cimitirul central din Chișinău, lîngă mormântul Profesorului, cu binecuvântarea Protoiereului Vetcislav Cazacu, Prorectorul Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, Protoiereul Alexandru Comendant a oficiat slujba Parastasului în prezența rudelor și prietenilor răposatului.
După program a urmat la Universitatea de Stat expoziție de carte și înregistrarea participanților. Programul întregii conferințe a fost ghidat de către dr. hab. în istorie, prof. univ. Anatol Petrencu.
Cu mesaj de salut și de binecuvântare a conferinței științifico-comemorativă din partea ATOM a venit Prot. Alexandru Comendant.
Startul comunicărilor în plen a fost deschis și moderat de Anatol Petrencu, profesor universitar, doctor habilitat în istorie, menbrul de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România, care a prezentat referatul: „Probleme de istorie a românilor în publicist profesorului Anton Moraru”. Domnul Ion Negrei, cercetător științific, vicepreședinte al Asociației Istoricilor din Republica Moldova, a expus la rândul său tema: „Cu privire la participarea moldovenilor de peste Nistru în activitatea Sfatului Țării (1917-1918)”. Manifestarea a continuat cu discursul: „Istoricul Anton Moraru în contextual epocii sovietice”, susținut Ion Xenofontov, doctor în istorie, profesor USM.
La sfîrțitul conferinței au fost adresate întrebări din partea celor prezenți, care au și primit la ele răspunsuri corespunzătoare.
Activitatea Conferinței s-a încheiat cu o masă de pomenire oferită cu mult drag de către rudele profesorului și istoricului Anton Moraru.



