Cuvînt la Tăierea Capului Sfîntului Ioan Botezătorul

De la prima privire, viaţa Înainte-Mergătorului Domnului va părea de neurmat prin înălţimea sa şi prin caracterul excepţional al situaţiei sale. Ales din pîntecele mamei, mărturisindu-L pe Hristos Domnul şi dînd cinstire Preacuratei Stăpîne încă din pîntece, silit la scurtă vreme după naştere să se ascundă în pustie, crescut acolo – bineînţeles, nu fără acoperămîntul şi îngrijirea de Sus, potrivit menirii sale – chemat de acolo printr-un deosebit glas de Sus la lucrarea pregătirii oamenilor pentru întîmpinarea Domnului, catehizînd cu propovăduirea văile Iordanului, atrăgînd la sine şi învăţînd cete întregi de rătăciţi şi arătîndu-le tuturor calea mîntuirii în Domnul – Mielul junghiat de la întemeierea lumii, botezîndu-L pe acest Miel-Mîntuitor şi la scurtă vreme după aceea, ca unul care şi-a săvîrşit deja lucrarea, a fost închis în temniţă pentru darea în vileag fără teamă a nedreptăţii – din răutatea unei femei pe de o parte şi dintr-o slăbiciune ca de femeie pe de alta-, îşi încheie aici alergarea prin sfârşitul mucenicesc, la porunca stăpînitorului care-şi pierduse cu totul chibzuinţa în focul poftei aprinse de mişcările dansului la ospăţ. “Ce poate fi urmat aici”, vor spune unii, “şi ce să învăţăm de acolo noi, neputincioşii?” Pătrundeţi însă mai adînc, şi veţi afla!

Sfîntul Ioan Înainte-Mergătorul este ales din pîntecele maicii sale. Zămislirea lui este prevestită, viitoarea lui slujire e dinainte arătată, ca şi slava care-l aşteaptă în împărăţia harului. Iată trăsătura ce pare cel mai departe de noi şi care, totuşi, este cea mai apropiată. Nu vă miraţi dacă voi spune că noi toţi, creştinii, suntem aleşi din pîntecele maicii noastre, că ni s-a prevestit şi menirea noastră, şi slava ce ne aşteaptă. Apostolul Pavel spune că Dumnezeu ne-a ales pe noi în Hristos Iisus încă mai înainte de întemeierea lumii, ca sa fim sfinţi şi fără de prihană înaintea Lui întru dragoste, şi prin aceasta să fim moştenitori ai vieţii veşnice (Efes. 1, 4; 4, 16). Faptul că ne-am născut din părinţi creştini şi îndată ne-am făcut şi noi creştini prin botez este cea dintîi milă a lui Dumnezeu faţă de noi – alegerea noastră pentru a fi părtaşi ai haru­lui lui Hristos şi ai bunătăţilor celor veşnice ce ne sunt pregătite. Iată cum ne asemănăm Sfântului Ioan prin alegere! Să rîvnim, deci, a ne asemăna lui şi îndreptăţind această alegere. El s-a vădit a fi chiar aşa cum a fost ales să fie. Să ne arătăm şi noi aşa cum am fost aleşi să fim. Scopul alegerii îl cunoaşteţi şi ştiţi cum să ajungeţi la el. Eu numai vă poftesc folosind cuvintele Apostolului: siliţi-vă, fraţilor, să faceţi temeinică chemarea şi alegerea voastră (II Petr. 1, 10).

Sfîntul Ioan Înainte-Mergătorul se însingurează în pustie ca să se pregătească pentru slujirea sa. Iată o lecţie pentru noi, părinţi şi educatori! Veţi spune: “Dar ce, trebuie să mergem şi noi în pustie cu copiii noştri?!” Nu, nu în pustie trebuie să plecaţi, ci trebuie neapărat să vă desprindeţi de toate obiceiurile potrivnice creştinismului şi să vă depărtaţi copiii de înrîurirea lor cea vătămătoare, căci şi pe Sfântul Ioan purtarea de grijă dumnezeiască l-a depărtat în pustie, cu scopul ca acolo să crească desăvârşit în noile principii şi rînduieli, fără amestecul vechilor rînduieli iudaice. Pruncul creştin primeşte prin botez sămînţa vieţii celei noi, harice. Duhul lumii şi obiceiurile ei sunt cu totul potrivnice vieţii acesteia. Îndepărtaţi, deci, de ele pruncul nou-botezat, aşa încît acest duh şi aceste obiceiuri să nu înăbuşe în el, ca nişte mărăcini şi ciulini, mlădiţa vieţii noi. Dacă veţi face aşa, aceasta va fi pentru el pustie. Şi să-l ţineţi în ea pînă cînd se va întări şi va ajunge în stare să iasă la lucrare potrivit menirii sale, ţineţi-l sub înrîurirea haricului mediu bisericesc, care-i de acelaşi neam cu mlădiţa vieţii pruncului creştin. Să nu audă şi să nu ştie alte cîntări afară de cîntările creştineşti. Să nu vadă şi apoi să nu îşi închipuie alte chipuri şi privelişti decât cele bisericeşti. Să nu ştie de alte biografii afară de Vieţile Sfinţilor, să nu cunoască alte locuri de vizitat în afara bisericii, alte cuvîntări în afara celor ce slujesc spre zidire, şi aşa mai departe. După ce a fost educat în mediul acesta, după aceea chiar şi cînd va purcede la lucrare va lucra nu altfel decît în acelaşi duh şi, prin urmare, în chip potrivit alegerii sale.

După ce a crescut şi s-a pregătit, Înainte-Mergătorul este chemat la lucrarea sa printr-un deosebit glas de Sus. Este auzit glasul acesta, oare, şi de către creştini atunci cînd ei purced la viaţa făptuitoare? El trebuie să fie auzit, şi cei ce iau aminte la sineşi, care purced cu frică de Dumnezeu la slujirea lor, îl vor auzi, fără îndoială. Felul de viaţă şi felul îndeletnicirilor noastre ne este hotărât în cea mai mare parte prin naştere. Dar dacă naşterea este de la Domnul, glasul ei nu este oare glasul lui Dumnezeu? De altfel, şi după aceea multe rămîn la alegerea noastră, pentru care ne trebuie îndrumare de nădejde, pe care nu avem de unde s-o aşteptăm, dacă nu de Sus. De noi depinde dacă vom rămîne în viaţa cetăţenească şi de familie sau ne vom retrage din lume. Dacă vom alege retragerea din lume, iarăşi, de noi depinde ce mănăstire vom alege şi în ce ţară: la miazănoapte sau la miazăzi, pe Athos sau în Palestina, şi aşa mai departe. Când te apuci să alegi, iau naştere şovăieli tulburătoare şi dureroase pentru inimă, şi tocmai aici face trebuinţă un glas de Sus. Tu însă caută, ia aminte, şi îl vei auzi! Dacă e să alegi viaţa cetăţenească şi de familie, aici toţi trebuie să-şi aleagă tovarăşa de viaţă, felul îndeletnicirilor şi locul lor, meseria, negoţul, slujba, legăturile şi celelalte laturi de tot felul ale vieţii obişnuite, care alcătuiesc întocmirea ei neapărat trebuincioasă. Multe sunt lăsate la alegerea noastră, însă se ştie că cea mai bună alegere este cea care împreună-glăsuieşte cu voia lui Dumnezeu, atunci când omul alege ceea ce-I place Lui, altfel spus ceea ce vrea El. Dar cum să ajungi la asta dacă nu primeşti glas de Sus?! Şi iarăşi zic: caută, ia aminte, şi vei auzi. Eu nu pot arăta cum anume, pentru că fiecare trebuie să audă glasul acesta în felul aparte ce i se potriveşte; voi spune însă că cei cu luare-aminte, care sunt plini de frica lui Dumnezeu, primesc semne de Sus, sunt călăuziţi de ele şi aleargă pe calea vieţii preabinecuvântate, în pofida faptului că uneori se află în împrejurări cât se poate de neprielnice.

Chemat la lucrare, Sfântul Ioan Înainte-Mergătorul o săvîrşeşte cu toată osîrdia, necruţându-şi viaţa, nepărtinind şi nedorind să fie pe placul oame­nilor, nelăsîndu-se clintit de îndoială. Această lecţie este simplă şi toţi, chiar fără să vrea, o îndeplinesc, deşi poate că nu întru totul desăvârşit. După ce ţi-ai ales felul de viaţă, lucrarea ori slujba, ia seama să lucrezi în tot ce ţine de ea cu conştiinţă nepătată, aşa cum cere legea lui Dumnezeu, legea conştiinţei, legea vieţii şi cea civilă; nu fă strîmbătăţi nici în lucrurile mici, nici în cele mari, ci să umbli drept. Eşti servitor? Slujeşte aşa cum trebuie. Eşti meseriaş? Fă-ţi conştiincios meseria. Eşti negustor? Neguţătoreşte după dreptate. Eşti funcţionar? Fă-ţi datoria aşa cum ţi s-a arătat, şi aşa mai departe, în toate urmărind binele aproapelui şi slava lui Dumnezeu. Asta arată şi Sfântul Ioan când dă poveţe deosebite pentru oamenii de tot felul. Când s-a adunat popo­rul în jurul lui şi îl întreba ce să facă, el răspundea: cel ce are două haine să dea celui ce nu are, şi cel ce are bucate să facă asemenea (Lc. 3, 11), altfel spus “ajutaţi-vă între voi care cu ce puteţi”. Îl întrebau vameşii ce să facă, şi el le spunea – iar prin ei şi tuturor celor ce iau asupră-şi slujiri care ţin de ocârmuire: să nu faceţi nimic mai mult peste ce vă este rânduit (Lc. 3, 13). Întrebau ostaşii, iar el le poruncea: să nu asupriţi pe nimeni… şi să fiţi mulţumiţi cu leafa voastră (Lc. 3, 14), şi aşa mai departe. Fără îndoială, orice îndatorire şi orice fel de tagmă şi slujire primea de la el lecţia potrivită, care arăta că în fiecare dintre ele este un fel de a lucra cerut de Dumnezeu şi bineplăcut Lui. Lămureşte-ţi asta în lumina cuvântului dumnezeiesc şi niciodată să nu te abaţi de la el cu lucrul.

Pentru mustrarea neînfricată a nedreptăţii, Sfântul Ioan este închis în temniţă şi acolo este descăpăţînat prin răutăcioasa amăgire femeiască din vre­mea ospăţului şi a dansurilor care-i făcuseră pe toţi să-şi iasă din minţi. Pentru aceasta, el a fost proslăvit în Cer şi este slăvit în toată lumea creştinească de pe pământ, iar cei vinovaţi pentru moartea lui şi aici au fost pedepsiţi (au fost trimişi în surghiun, unde au trăit în sărăcie şi au avut parte de o moarte nenorocită), şi în cealaltă viaţă vor suferi, bineînţeles, veşnic. Aşadar, oricare ar fi clasa ta socială, meseria, felul de viaţă, nu te teme atunci când, făcându-ţi treaba cu conştiinţa împăcată, te vei lovi de piedici, necazuri, strâmtorări, pierderi şi chiar îţi vei pune viaţa în primejdie. Răutatea n-are decât să triumfe – este un Ochi care vede toate şi este o dreaptă răsplătire a fiecăruia pentru faptele sale. Această viaţă este scurtă, şi pierderile ei tot scurte sunt, pe când cealaltă viaţă e nesfârşită. A dobândi veşnica odihnă printr-o pierdere mică şi de scurta vreme – ce schimb slăvit şi ce atrăgătoare agonisită! Pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de slava ce ni se va descoperi (Rom. 8, 18), spune Apostolul. Iar cât priveşte faptul căcei ce vor să trăiască în bună credinţă vor fi prigoniţi, aceasta e o lege a vieţii de aici, în mijlocul lumii nedrepte. Şi Domnul a pătimit, şi toţi Apostolii, şi toţi Sfinţii, într-o măsură sau alta. De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei (Evr. 12, 1-2).

Iată trăsăturile din viaţa Sfântului Ioan pe care trebuie să le urmăm. Să ia fiecare ce i se potriveşte mai bine şi să aplice în viaţa sa. Doar prin aceas­ta vom arăta cinstire adevărată Sfântului Înainte-Mergător, plăcută lui şi lui Dumnezeu, iar pentru noi mântuitoare. Neîncetat să răsune în inima voastră acest cuvânt al lui: tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc (Mt. 3, 10). Să facem roade vrednice de pocăinţă, şi de legămintele pe care le-am făcut, şi de numele ce-l purtăm, şi să ne învrednicim de bunătăţile făgăduite nouă, cu harul lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat, a Căruia este slava în veci. Amin!

Sursa: Predici, Sfîntul Teofan Zăvorâtul, trad. din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, ed. Sophia, București, 2009.