Despre Familia creştină

 „Lucrul cel mai de preţ din viaţă este familia.

Cînd va înceta ea să mai existe, atunci va pieri şi lumea.

Mai întîi de toate, arată-ţi dragostea în sînul familiei tale”.

(Paisie Athonitul)

În învăţătura noastră creştină, familia a ocupat mereu un loc central, fiind înţeleasă drept cea mai însemnată alcătuire socială, de care depinde dezvoltarea, stabilitatea şi chiar existenţa întregii omeniri. Tot ceea ce există în această lume, mai frumos şi mai bun, îşi are existenţa din rodul vieţii de familie care s-au condus după legea divină, împărtăşită în Noul Testament prin Domnul nostru Iisus Hristos, Care a sfinţit unirea dintre bărbat şi femeie întru împreună-petrecerea în credincioşie pînă la sfîrşitul vieţii lor pămînteşti, prin însăşi prezenţa Sa la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-10).

Familia a fost instituită prin voia lui Dumnezeu, ea fiind o „micro-eclesia” fundamentată pe aceeaşi voinţă a lui Dumnezeu, Cel care a înălţat familia la demnitatea sublimă de taină. În această instituţie naturală lucrează harul şi energiile divine, pentru ca dragostea să fie sfîntă, dăruirea totală, credincioasă şi roditoare. Întotdeauna, în conştiinţa popoarelor de-a lungul veacurilor a existat acelaşi punct de vedere şi anume, că familia întemeiată prin căsătorie, pe dragoste reciprocă trebuie să devină dragoste pentru o viaţă nouă, pentru viaţa lumii. Această familie este dătătoare de bine atît pentru soţi, cît şi pentru copii, dar şi pentru societate. Taina Familiei, poartă în ea taina mîntuirii şi a vieţii veşnice. Niciodată familia nu poate fi redusă la aspectul ei biologic, juridic, psihologic, sociologic sau cultural, ea este mai mult decît toate acestea laolaltă şi le transcende pentru că are vocaţia de a fi în lume icoana iubirii divine veşnice.

Familia este izvor şi albie a vieţii. Ea este începutul şi sfîrşitul acestei lumi pămînteşti, cu ea s-a născut lumea şi tot cu ea va sfîrşi. Prin familie se generează viaţa. Iată ce ne spune demografa Louis Roussel care dă o definiţie a familiei: „Familia există sub forma sa cea mai generală, ea este cea care transformă relaţia sexuală într-o solidaritate durabilă şi care dă acestei uniri, ţinînd cont de copiii, o perenitate care depăşeşte moartea celor doi care formează cuplul. Avem de-a face cu realităţi ireductibile, fără echivalent”. Deci, după cum vedem, prin familie înţelegem cuplul monogam, stabil, instituţionalizat cu copii pentru că „nu există căsătorie fără proiect de a avea copii, şi nu există o veritabilă familie fără prezenţa copiilor”.

Familia joacă un rol primordial în societate, deoarece ea este celula de bază şi locul în care se naşte societatea. Ea este cel mai frumos dar din partea lui Dumnezeu, pe care fiecare dintre noi este necesar să-l conştientizăm. Familia este singura vatră a sănătăţii trupeşti şi sufleteşti, ea este stînca care nu poate fi zdruncinată de nimeni, dacă ea se conduce după legile dumnezeieşti cuprinse în Sfînta Scriptură.

Dacă ar fi să ne întoarcem în istorie chiar la începutul ei, la prima familie creată de Dumnezeu, vom putea constata că pe parcursul acestei istorii, familia va cunoaşte o evoluţie şi o dezvoltare enormă. Astfel că în societatea primitivă, avem familia primitivă. Aceasta se caracterizează ca fiind o hoardă, un trib, unde toţi locuiau împreună şi aveau relaţii  libere, frate cu soră, tată cu fiică etc. Mergînd mai încoace, în istorie, avem societatea patriarhală cu familia patriarhală care erau organizate în clanuri sau triburi cu un patriarh ca conducător, care avea drept să deţină mai multe femei, şi numai una să-i fie soţie principală.

Un alt tip de societate este cea clasică, care o întîlnim în lumea iudaică şi greco-romană. În acest tip de societate, familia atinge un anumit grad de civilizaţie. Un loc de frunte în această societate clasică îl deţine bărbatul, femeia şi copii sunt socotiţi ca proprietate a bărbatului. La evrei întîlnim poligamia. La greci şi romani, divorţul. La evrei femeile prinse în adulter erau ucise cu pietre. La egipteni cel ce era prins în adulter i se aplica o sută de lovituri de bici, iar femeii i se tăia nasul.

În societatea creştină şi familia creştină care se bazează pe învăţăturile lui Hristos, toate celelalte păcate care existau în celelalte societăţi anterioare, nu mai sunt acceptate. Nu mai există acum nici divorţ, nici adulter şi nici poligamie. Desigur că conform învăţăturii lui Hristos, aceste păcate sunt condamnate, dar în societatea noastră prinsă în curentul secularizării, care se îndepărtează tot mai mult de gîndirea şi învăţătura Mîntuitorului, desfrîul, poligamia, adulterul, avortul, clonarea, eutanasia (metodă de provocare a unei morți nedureroase unui bolnav incurabil) prind rădăcini tot mai adînci. Cicerone, marele retor al Romei antice numeşte familia ca „societatea cea dintîi, începutul şi pepiniera vieţii”. Omul prin însăşi creaţia s-a este destinat la o viaţă de comuniune, cu soţia sa, după modelul comuniunii dintre persoanele Sfintei Treimi.

 Preot Alexandru Comendant